Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

De ce ai nevoie pentru amenajarea corectă a unui solar?

Calitatea fructelor și legumelor la care ai acces pe piață este una îndoielnică? Atunci poți opta pentru cultivarea propriilor tale alimente din această categorie, într-un spațiu construit de la zero, ideal pentru un astfel de proiect: solarul.

De ce ai nevoie pentru amenajarea corectă a unui solar?

Amenajarea acestuia este mult mai simplă, comparativ cu alte lucrări de construcție și amenajare, deoarece nu implică ridicarea unei fundații, sau a altor elemente din beton. Cu alte cuvinte, nevoia unor autorizații speciale se anulează. Așadar, iată ce ai de ai nevoie:

Spațiul necesar pentru amenajarea unui solar

Cele mai plantate fructe și legume în spațiul unui solar sunt:

Fructe

  • căpșuni
  • coacăze
  • mure
  • afine

Legume

  • castraveți
  • roșii
  • varză
  • conopidă
  • ceapă
  • usturoi
  • ardei
  • vinete

Zarzavaturi

Pentru cultivarea acestora în solar, este nevoie de o suprafață de teren plată și cu sol fertil. Este indicat ca acesta să fie expus la soare, așadar, spațiul dedicat ridicării acestuia nu trebuie să fie umbrit de copaci sau de unele anexe ale imobilului.

În funcție de cultura pe care dorești să o obții în solar, lungimea terenului respectiv poate varia între 6 m și 12 m. De obicei, înălțimea solarului măsoară aproximativ 2 m, iar aspectul general al acestui spațiu este determinat de forma pe care o va avea acoperișul.

Planul pentru amenajarea unui solar

În etapa de început a proiectului, trece pe foaie întreaga listă de materiale necesare pentru ridicarea solarului, raportându-te la bugetul de care dispui. Tot acum, este important să stabilești forma pe care aceasta construcție o va avea, raportată la acoperiș:

  • acoperiș sub formă de semicerc
  • acoperiș în două ape.

Dacă îți dorești ca solarul să fie aproape de casă, în gradina din spate, estetica acestuia trebuie să se adapteze decorului general, mai ales în cazul în care pui preț pe modul în care acest perimetru este amenajat: garduri vii, poteci cu pavele, iaz, elemente decorative etc.

Însă indiferent de aspectul său, ține cont de faptul că aerisirea este vitală pentru a obține culturi timpurii și sănătoase. Așadar, ventilarea optimă a spațiului interior, prin mici ferestre și ușa acestuia, trebuie să contribuie la menținerea unui nivel al umidității sub pragul de 80%, astfel încât vegetația să nu fie afectată.

Materialele necesare în acest proiect

Dacă îți dorești să menții aspectul de spațiu natural al grădinii în care va fi amenajat solarul pentru fructe și legume, poți opta pentru o structură a acestuia din material lemnos.

Ține, însă, cont de faptul că lemnul se degradează în timp, așadar, este necesar să fie întreținut cu lacuri speciale. Însă chiar și așa, costurile pentru amenajarea unui solar din lemn sunt mult mai avantajoase, comparativ cu alte tipuri de structură.

Țevile ușoare din PVC sau cele din polipropilenă, mult mai rezistente în fața acțiunii razelor de soare, reprezinta alternative pentru lemnul utilizat în structura solarului. Se montează rapid, iar costurile de ridicare și întreținere sunt foarte convenabile.

Dacă optezi pentru un solar cu structură din oțel, află că cel galvanizat este foarte rezistent în fața posibilelor intemperii. Amenajarea unei astfel de construcții implică utilizarea unui buget mai mare.

Indiferent de materialul ales pentru structură, folia pentru acoperiș și pereții solarului este nelipsită de pe lista cu materiale necesare într-un astfel de proiect. Optează pentru o folie din polietilenă, ce are capacitatea de a menține o temperatură optimă în solarul tău.

Aceasta trebuie să fie tratată împotriva acțiunilor razelor UV, să aibă o valoare a densității ridicată și să fie în mod obligatoriu transparentă, pentru a permite desfășurarea procesului de fotosinteză. În cazul acoperișului, poți opta și pentru policarbonatul transparent, iar pentru un control deplin asupra luminozității, este utilă plasa de umbrire pentru solar.

Recomandări de scule și consumabile:

  • aparat de tăiat lemnul
  • pânză de bomfaier
  • sârme din poliester
  • clipsuri pentru fixarea foliei
  • capsator pneumatic
  • cuie și holșuruburi etc.

Amenajarea unui solar pentru cultivarea fructelor și legumelor poate începe chiar din acest weekend, odată ce te-ai asigurat că ai la îndemână toate materialele necesare în proces și că ții cont de recomandările descoperite astăzi. Spor la treabă!

Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.