De ce să alegem electrocasnicele după clasa de energie

Clasele de energie reflectă în bună măsură randamentul aparatului sau echipamentului și sunt menționate pe etichetele speciale lipite de fiecare produs. Sunt aplicate aparatelor electrocasnice mari precum mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, uscătoare, frigidere și congelatoare (așa-numitele ”white goods”), respectiv televizoarelor, care sunt incluse de regulă în categoria ”brown goods”, centralelor termice cu diferite tipuri de combustibili, centralelor termice cu electricitate, boilerelor și aparatelor de aer condiționat. Culorile aparatelor sunt orientative – desigur, poate fi vorba și de un frigider argintiu sau un televizor cu carcasă albă; aceste denumiri s-au consacrat pe piața internațională pentru a indica mai rapid anumite categorii de aparate. Nu în ultimul rând, vorbim de clase de energie și în cazul surselor de iluminat și al aparatelor aferente.

Reglementările actuale

În Uniunea Europeană, o metodologie de evaluare a aparatelor electrocasnice și becurilor în funcție de consumul de energie și eficiență a apărut încă din 1992, cu aplicare obligatorie din 1995; conform acesteia, existau clase de la A la G, iar în paralel a fost consacrat și un cod al culorilor: verde pentru cele mai performante, roșu pentru cele mai ineficiente. Întrucât aparatele au evoluat, cele din clasa A (cea mai eficientă), aveau nevoie de o diferențiere mai clară, așa că în perioada 2003 - 2010 au fost introduse și clasele A+, A++ și A+++, în paralel cu eliminarea claselor E, F și G, care nu mai aveau acoperire în realitate. Le putem observa încă pe aparatele achiziționate cu câțiva ani în urmă și chiar în magazine sau magazine on-line, pentru că au rămas la vânzare cu vechile etichete (deși termenul de grație a trecut de mult). Cum progresul nu se oprește, șirul de ”plusuri” ar fi continuat, deci era nevoie să se facă puțină ordine în clasificare, care devenise destul de greoaie. Oricum, circa 90% dintre aparate intrau la categoriile superioare (A, A+, A++ și A+++). Astfel, în 2017 a apărut un nou regulament care a fost implementat treptat, astfel încât din primăvara lui 2021 producătorii trebuie să atașeze doar etichete noi, cu clase de la A la G, ca în anii 1990 - dar, desigur, cu alte standarde de randament.

În toate aceste modificări, s-a ținut cont nu doar de tendința producătorilor de a oferi produse tot mai bune, ci și de atitudinea și comportamentul de consum al cumpărătorilor. Conform sondajelor, aproape 80% dintre cumpărătorii europeni țin cont de această etichetă atunci când aleg un produs electrocasnic. Economiile realizate prin promovarea acestor etichete și o proiectare ecologică a lor este evaluat la echivalentul a 230 milioane tone de petrol pe an, fiecare gospodărie economisind anual 285 de euro prin alegerea unor aparate mai eficiente energetic.

În noul proces de etichetare din 2021, a fost necesară o reevaluare a aparatelor. Astfel, cele care anterior erau cele mai performante, intrând la clasa A+++, au fost reetichetate la nivelul B sau C, iar cele care intrau la A+ au devenit E și chiar F. Practic, noua clasă A este extrem de exigentă, pentru a fi ocupată de noi aparate care urmează să apară.

Uniunea Europeană gestionează etichetele produselor vizate aici cu ajutorul unui organism propriu - European Product Registry for Energy Labels (EPREL); practic, niciun asemenea aparat nu are voie să fie vândut pe piața UE dacă nu a fost înregistrat aici. Este și în avantajul celor care le comercializează, care, astfel, pot oferi garanție; producătorii și importatorii sunt obligați prin legislație să asigure și furnizarea de piese de schimb pentru aceste electrocasnice pentru o perioadă de 7 – 10 ani de la momentul producerii ultimului aparat, piese care trebuie puse la dispoziția firmelor de reparații, dar și a utilizatorilor finali, care doresc să facă singuri reparația.

Eticheta și indicele de eficiență

Eticheta reflectă consumul de energie în diverse moduri: per ciclu, pe mia de ore de funcționare sau anual, în funcție de aparat sau tehnologie. La baza calculelor se află stabilirea indicelui de eficiență energetică EEI, care reprezintă raportul dintre consumul efectiv al aparatului și un consum de referință stabilit la nivel european (și care se poate schimba în timp, desigur). Cu cât indicere de eficiență este mai mic, cu atât aparatul este mai eficient, deci ne va face servicii mai mari pentru aceeași cantitate de energie consumată. În stabilirea clasei de energie se ține cont și de estimarea costurilor energiei pe plan european, respectiv amprenta de carbon a funcționării fiecărui aparat. Noile etichete mai cuprind și alte informații, precum codul QR și caracteristici specifice fiecărui tip de aparat: capacitate, cantitatea de apă consumată, zgomot etc.

Problema stabilirii clasei de energie este destul de complicată, deoarece aparatele au numeroase funcții și opțiuni de utilizare. De exemplu, același frigider va consuma diferit în funcție de temperatura ambientului, gradul de încărcare și nivelul de răcire stabilit; o mașină de spălat poate funcționa pe un program Eco sau nu; un televizor sau display consumă în funcție de nivelul de contrast (activarea High Dynamic Range – HDR). De aceea este nevoie de o evaluare cu o marjă mai mare, iar clasa de energie reflectă acest lucru.

Sursele de iluminat sunt atent abordate în reglementările europene, deoarece numărul de unități utilizate este extrem de mare (circa 1,5 miliarde vândute anual). Cea mai performantă tehnologie este cea LED, fiind încadrată în clasa de energie B (A++ în vechea formulă). Cele cu halogen au eficiențe diverse și pot fi incluse în clase de la C la G, iar cele cu incandescență, cunoscute drept cele mai ineficiente, între clasele E și G. Consumul de energie este evaluat în kW pe 1.000 de ore de funcționare. Mai trebuie menționat faptul că, atunci când sursa de lumină se poate schimba (la o lampă de birou cu bec, de exemplu), eticheta nu conține clasa de energie.