Decoratiuni din hartie de ziar si nu numai
Ziarele vechi care sunt aruncate pe vreun raft prin casa nu par a mai fi folositoare odata ce le-am citit dar de fapt hartia de ziar este un material util care poate sa personalizeze diverse obiecte si sa le ofere un aer "vechi" si interesant. Nu trebuie sa le aruncati chiar daca le-ati citit povestile, folositi-va de puterea 'imprimeului' tip ziar care consemneaza evenimente si povesti si inspira oamenii care recicleaza in timpuri noi.
Daca simtiti nevoia sa reinventati decoratiunile de anul trecut si sa le transformati in ornamente deosebite fata de cele pe care le gasiti in comert si aveti pe acasa ziare vechi aflati ca puteti sa creati niste decoratiuni minunate – vechi si noi in acelasi timp si astfel economisiti si banuti pentru cadouri.
Puteti sa transformati globurile vechi tapetandu-le cu hartie de ziar si sclipici. Nu aveti nevoie decat de foarfeci, lipici si pudra sidefata iar cu ajutorul unui marker colorat puteti sa le si desenati. Puteti sa faceti ghirlande sau ornamente din hartie de ziar pe care o pliati eventai sau o indoiti in conuri. In plus hartia de ziar o mai puteti folosi si pentru a impacheta cadourile pentru cei dragi. Vedeti in galerie cateva idei de decoratiuni si intrebuintari creative ale hartiei de ziar.
Una dintre greșelile frecvente făcute de cei care vopsesc este să se oprească înainte de a finaliza o suprafață definită (un perete, o porțiune delimitată, o nișă etc.). Dacă ne oprim din manevrarea pensulei sau trafaletului, vopseaua se va usca, iar când vom continua, stratul nou se va suprapune peste cel uscat, formându-se urme inestetice. De aceea, totdeauna trebuie să ne asigurăm că avem o margine umedă, de la care să continuăm vopsirea, mai ales că unele produse se usucă foarte repede, în câteva minute chiar. Atâta vreme cât vopseaua este umedă, aceasta are capacitatea de a-și uniformiza singură grosimea, datorită unei proprietăți a lichidelor de a lua forma care îi asigură cea mai mică suprafață (acționează tensiunea superficială). Prin urmare, atunci când vopsim vom avansa trecând cu trafaletul din când în când și înapoi, pentru a ne asigura că aplicăm un strat uniform de vopsea. Puțini știu că trafaletul se ține cu partea deschisă orientată spre zona deja vopsită, pentru a exercita acolo o presiune mai mică și a evita formarea dârelor.
De asemenea, trebuie spus că există o diferență de textură între vopseaua aplicată cu pensula (sau bidineaua) și cea aplicată cu trafaletul. În consecință, vom folosi un singur instrument pentru întreaga suprafață. Totuși, în zonele de margine suntem nevoiți să folosim neapărat o pensulă (trafaletul nu ne ajută aici); pentru a nu apărea diferențe de textură, vom aplica vopseaua cu pensula până la limita necesară, iar apoi vom trece cu trafaletul cât mai aproape de acea limită – dar imediat, până să se usuce vopseaua. Astfel, diferențele vor fi foarte puțin vizibile.
Ornamente – tavan - pereți
În principiu, dacă amenajarea interioară include ornamente (de lemn, ipsos, metal etc.), vom începe cu vopsirea acestora, folosind tipul de vopsea corespunzător. Urmează tavanul și abia la final pereții. De cele mai multe ori, este necesar să aplicăm două straturi de vopsea, mai ales dacă există un contrast puternic între acea vopsea și culoarea stratului suport. Este bine ca acele două straturi să fie aplicate la un interval de cel puțin 5 ore, sau atunci când primul strat este bine uscat. Astfel, vom putea vedea unde trebuie să insistăm și este o bună ocazie să îndepărtăm cu un material abraziv impuritățile sau defectele care apar inevitabil – aglomerări de vopsea, pietricele înglobate, scame etc. Cele două straturi se aplică de preferat pe direcții perpendiculare, iar al doilea strat să aibă aceeași direcție cu lumina (sursa cea mai importantă – fereastra, lustra de tavan sau o aplică).
Dintr-o singură cutie
Este de evitat să deschidem o nouă cutie de vopsea înainte de a termina de acoperit un perete, mai ales când folosim vopsea colorată. Chiar dacă este vorba de același produs, cu același cod de culoare, este posibil ca pigmentul și celelalte componente să nu fie distribuite la fel de uniform, iar diferența va fi vizibilă. Dacă ne colorăm singuri vopseaua, cu atât mai mult, vom avea grijă să amestecăm îndelung, de preferat în mod mecanic; o amestecare manuală nu dă cele mai bune rezultate. În consecință, atunci când ne apucăm de vopsit este necesar un calcul aproximativ al cantității necesare. Etichetele celor mai multe produse menționează consumul pe metru pătrat și este bine să ținem cont de acest lucru. Consumul poate fi mai mare, deci vom adăuga o marjă de 10 – 15 procente (depinde și de suprafața deschiderilor – uși, ferestre).
Îndepărtarea petelor
Chiar dacă acoperim cu folie și carton suprafețele care trebuie protejate de vopsea, este foarte posibil să avem și pătări locale. O primă regulă este să ținem tot timpul la îndemână o cârpă, de preferat una absorbantă (pânză), pentru a îndepărta stropii și petele de vopsea apărute accidental. Când aceste pete apar pe pardoseală (chiar și când pardoseala este acoperită cu folie), este de preferat să le ștergem imediat, altfel vom călca pe ele și vom face pete prin toată casa. Dacă petele de vopsea lavabilă apucă să se întărească, avem diverse metode de eliminare, în funcție de materialul afectat. Se pot folosi: apă cu detergent, apă caldă (ori aburi), alcool, alcool izopropilic, oțet, acetonă sau diluant. Dacă nu există riscul zgârierii, vom apela la materiale ușor abrazive și chiar un șpaclu (de preferat de lemn sau plastic). Pentru suprafețele polimerice, precum PVC-ul sau lemnul lăcuit, ar trebui să evităm diluantul și acetona, deoarece suprafața se va mătui în mod inestetic.
Citește și: Știm să vopsim corect pereții? (I) Pregătirea stratului suport