Descopera rolul tau in “Orasul Inteligent”
Subiecte de actualitate prezentate într-un cadru prielnic informării dar şi dezbaterilor, Serile Zeppelin la care am fost parteneri în anul 2013 ne-au provocat pe final de an cu o temă de interes general. Ne referim la oraşul inteligent -smart city- unul dintre topicurile ce domină astăzi discuţii şi prelegeri complexe.
Conferinta ce anunţa cea de-a 50-a ediţie a Serilor Zeppelin, a avut un caracter integrator şi a adus în discuţie multiple mecanisme şi sisteme cu rol de a creşte calitatea vieţii urbane.
Fie că vorbim despre integrarea inovativă a diferitelor componente ale clădirilor astfel încât să le potenţeze punctele forte; fie că facem referire la sisteme tehnologice nou dezvoltate cu ajutorul cărora transportul îşi pierde singularitatea şi devine o soluţie de mobilitate ce face parte dintr-un complex urban; fie că lucrăm la îmbunătăţirea calităţii spaţiului public de mari dimensiuni prin crearea unui traseu inteligent al deşeurilor - aspect rar menţionat în discuţiile publice despre viaţa oraşului; fie că tragem un semnal de alarmă în privinţa felului în care cumpărăm şi consumăm; cu toţii avem un rol în viaţa oraşului prin care putem să acţionăm ‘smart’ sau nu.
Nu vom detalia toate infomaţiile primite, ele fiind accesibile în ultimul număr al revistei Zeppelin. Articolul este menit să semnaleze că în toată această competitivitate urbană furnizorii de materiale pentru construcţiile mari dar şi din segmentul rezidenţial capătă un rol din ce în ce mai important. Noi suntem cei ce trebuie să ne redefinim soluţiile propuse pentru a oferi clienţilor ceea ce aceştia îşi doresc. Şi clientul nostru cel mai autentic rămâne oraşul, în toată complexitatea lui.
Prezentările invitaţiilor ne-au construit, cu siguranţă, contextul potrivit pentru a exemplifica aportul Reynaers la conturarea unui spaţiu urban inteligent prin flexibilitatea şi inovaţia propuse în cadrul proiectelor locale şi internaţionale. Câteva studii de caz relevante pentru acest subiect se regasesc şi în ultimul număr al revistei Reynaers Report #13 pe care o puteţi descărca gratuit de pe site-ul nostru.
Aflaţi mai multe despre soluţiile Reynaers accesând www.reynaers.ro sau contactaţi direct unul dintre consultanţii Reynaers.
Str. Lucian Blaga, nr.4, sector 3, Bucureşti
T: 021 321 08 38
F: 021.320.51.05
Web: www.reynaers.ro
E-mail: office@reynaers.ro
Fotografii de Nicolae Ivan