Elemente decorative in amenajarile care utilizeaza apa in diferite ipostaze
Amenajările care includ apa - bazine, iazuri, cascade, grădini lacustre și acvatice, etc. - pot include și elemente decorative, care au rolul de a personaliza amenajarea, dar, în unele cazuri pot susține grădina și din punct de vedere funcțional.
Sunt în principal 3 categorii de elemente care integrate într-un concept pot contribui la echilibrul estetic și funcțional: elemente construite (poduri, dale de trecere, pavilioane, fântîni, elemente decorative ambientale de artă plastică, corpuri de ilumina), elemente vegetale (arbusti, arbori, plante lacustre, palustre, etc.) și animalele acvatice.
Podurile și dalele de trecere sunt utilizate pentru a asigura o cale de traversare (funcțională sau decorativă) peste apă. Rolul funcțional este utilizat din motive de siguranță sau când suprafața apei este prea mare pentru a fi ocolită, sau este amplasată astfel încât traseul creat în respectiva amenajare să treacă peste apă pentru a o pune în valoare. Cel de-al doilea rol, cel decorativ, se utilizează atunci când se dorește ca trecerea să fie pur estetică.
Fântânile pot fi utilizate sub formă de jeturi singulare sau multiple cu elemente statuare sau de iluminat decorativ. Aceste elemente sunt folosite atunci când se dorește dinamizarea unui bazin, cu un aspect static. De asemenea, sunetul apei în cădere, crează o ambianță deosebită, care activează și simțul auditiv, pe lânga cel vizual. Alegerea formei pentru fântâni, se face în concordanță cu design-ul bazinului/iazului și a întregii amenajări peisagistice.
Orice grădină acvatică, indiferent de funcțiunea ei, este foarte important să fie luminată pe timpul nopții pentru a evita accidentele și pentru a pune în valoare ambianța realizată. Însă, pe lângă rolul funcțional, luminile pot să mai îndeplinească rolul decorativ. Iluminatul subacvatic se poate face cu proiectoare amplasate pe limitele elementului acvatic către zonele de apă sau prin elemente deosebite care oferă un spectacol prin senzația de plutire, acestea fiind doar câteva din soluțiile care se pot propune și care pot realiza o ambianță total diferită de cea din timpul zilei.
Elementele de artă, dau un plus de eleganță unei amenajări. Acestea pot fi amplasate ca element decorativ ce plutește pe apa din bazin, în care se oglindește așa cum este în cazul Pavilionului lui Mies van der Rohe din Barcelona, în care statuia datorită liniilor simple și a texturii materialelor din amenajarea care o înconjoară, este un element inedit, pus în evidență prin apă.
O altă situație, este cea în care pot fi amplasate elemente de artă, în combinație cu jeturi și jocuri de apă, precum sculptura realizată de Robert Glen în orașul Irving din Texas, lucrare intitulată „The mustangs of Las Colinas”. Deși statuile cailor sunt realizate într-o postură dinamica, imaginea acestora nu ar avea acelasi impact, daca la baza lor nu ar exista acele jeturi de apă care oferă iluzia de mișcare.
Astfel, pentru decorarea amenajărilor care folosesc apa în diferite ipostaze, există multe soluții, însă contează foarte mult cadrul arhitectura și peisagistic în care acestea trebuie să se integreze și să participe la crearea unei amenajări care să răspundă cerințelor publice sau private.
Autor articol: asistent doctorand urbanist peisagist Raluca Mihăilescu
Coordonator Secțiune Peisagistică: conf. dr. arh. Cerasella Crăciun
Secția Amenajarea și Planificarea Peisajului, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" București.
Surse poze: http://www.indebleu.net, http://www.pondepot.com, http://www.bodew.com, http://smallbackyardlandscapingideas.com, http://www.metroatlantalandscapes.com, http://www.nzlightingltd.co.nz, http://www.odeadesign.com, http://www.pondandfountainworld.com,
http://forums.hardwarezone.com.sg.
Facultatea de Urbanism, din cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" Bucuresti este singura facultate din tara care organizeaza admitere pentru specializarea URBANIST-PEISAGIST, in cadrul Licentei de Amenajarea si Planificarea Peisajului (4 ani - 240 credite ECTS) si a Masterului Peisaj si Teritoriu (2 ani - 120 credite ECTS). Relatii la Secretariatul Facultatii de Urbanism – 021/30.77.180, 30.77.183 sau pe site la link-urile: http://www.uauim.ro/.../peisagistica, http://www.uauim.ro/.../mpt/.