Geamul sablat asigură intimitate și lasă lumina să pătrundă, fără a permite vizibilitatea
Datorită versatilității sale și a nivelului ridicat de siguranță și funcționalitate, luând totodată în considerare și aspectul estetic - sticla a devenit un element din ce în ce mai căutat în rândul arhitecților și designerilor de interior.
În această perioadă pandemică, pentru a respecta normele de siguranță și distanțare socială, mai ales la serviciu, mulți angajatori caută soluții ușor de implementat, fără costuri prea mari, pentru reamenajarea spațiului de lucru.
Pereții mobili din sticlă se pretează perfect spațiilor de birouri, dar și magazinelor sau zonelor comerciale, hotelurilor sau cafenelelor, care au nevoie de un plus de siguranță pentru angajați.
Alegerile făcute în materie de design și amenajările cu bun-gust, au rolul de a valorifica la maxim spațiul disponibil, susținând factorul uman și reflectând valorile companiei.
Folosirea sticlei aduce numeroase avantaje. Cu ajutorul elementelor din sticlă, poate fi creată senzația unui spațiu generos și aerisit, cu multă lumină naturală și un aspect elegant, eliminând barierele vizuale.
Pentru a crește gradul de intimitate sau pentru a personaliza un anumit spațiu, puteți opta pentru sticla sablată Moldoglass.
Sticla sablată (mătuită) este un element decorativ de efect, care poate fi utilizat pentru amenajarea spațiilor diverse – nu doar în decorarea ușilor interioare sau exterioare, a ferestrelor, balustradelor sau spațiilor de birouri, ci și a paravanelor sau cabinelor de duș - conferind încăperilor stil și eleganță, dar mai ales intimitate.
Sticla sablată reprezintă acel tip de sticlă cu un aspect înghețat, mat, obținut cu ajutorul nisipului suflat la o anumită presiune.
Avantaje:
- rezistență mare în timp;
- obstrucționarea vizibilității directe;
- întreținere ușoară, în ciuda fragilității aparente;
- aspect plăcut, modele diverse (atât simple cât și color).
Orice perete sau ușă din sticlă se poate bucura de personalizare, cu un logo sau un design la alegere, pentru a menține unitatea vizuală și identitatea brandului.
Puteți consulta catalogul nostru online, ce cuprinde peste 500 modele de sablare, sau puteți veni cu un model diferit, preferat.
Specialiștii Moldoglass vă stau la dispoziție cu idei și soluții, adaptate proiectului dumneavoastră.