Gradini industriale: orasul invadeaza natura? Sau invers?
Desi conceptul de „stil industrial” este destul de folosit si aplicat, chiar si astazi, in arhitectura si in designul de interior, in ceea ce priveste amenajarile de exterior pare ca lucrurile sunt mai greu de pus in practica: desi buni aplicanti ai regulilor decorative, respectiv buni cunoscatori ai plantelor, la nivel conceptual peisagistii inca mai pot discuta pe marginea acestei teme... Cine este cea cucerita? Natura, pe care marea de beton, fier, otel, sticla a orasului o invadeaza, o organizeaza si o stapaneste? Sau orasul ar trebui sa-si plece capul in fata suprematiei plantelor?
In fata blocului in care locuiesc un santier nou a pus stapanire pe gradina de anul trecut. Tin minte ca era unul dintre motivele pentru care inchiriasem garsoniera din blocul asta: cand ieseam din scara mergeam pe o alee inconjurata de verdeata, copaci, iarba, flori, care se insiruiau si pe o parte, si pe alta a potecii. Da, era o poteca din beton, da, era marginita de niste garduri scunde, dar macar dincolo de ea se intindea un fel de gradina. Astazi, garduri de fier (sa nu cumva sa intre cineva sa le fure betoanele, tevile si caramizile) impiedica accesul spre spatiul lasat deja in parasire – nu mai sunt bani de constructie, se pare. Cativa copaci au fost taiati in avantul „extensibil” al santierului. Alti copaci mor pentru ca, desi au ramas in picioare, radacinile le-au fost taiate in timpul sapaturilor – undeva la linia dintre santier si zona libera incepe, pe sub pamant, o granita invizibila a mortii.
Pe partea cealalta, natura, verde, inflorata, si-a reluat nestavilita viata de primavara. Aici, ma uit prin gardul de sarma la pamantul batatorit si, cand dau sa plang de mila plantelor, remarc cu suprindere ca viata incearca sa isi reia dominatia: buruienile, cel putin, nu se dau batute. Au rasarit printre bolovani si pietre, pe sub containerele de beton si dintre tevi, patand cu verde noroiul uscat. Asadar, natura poate relua stapanirea pe ceea ce omul lasa in paragina. Si inca repede. Dar asta numai daca omul "constructiv" renunta la tot, adica si la constructivism, si la natura...
Raspunsul la asa zisa dilema din titlu este totusi unul singur. Evident, orasul este aproape mereu cel care invadeaza natura, iar oriunde in spatiu unde exista urbanism nu poate fi vorba de vreo suprematie a naturii. Este luata in calcul, dar nici pe departe favorita. Mediul construit limiteaza viata, iarba, florile, arborii. Le da directive si le pune garduri, le aliniaza in spatii riguros desenate si le arata cu degetul de unde pana unde sa se desfasoare. Plantele sunt taiate sau ingrijite doar in asa fel incat sa respecte liniile cladirilor, ale trotuarelor, sa nu depaseasca limita gardului si sa se inscrie frumos pe raza unui parculet dintre blocuri, atat cat sa nu impiedice vederea trecatorilor. Rareori vezi cate o gradina salbatica la oras, iar aceasta nu pentru ca al ei stapan ar fi adeptul stilului asa numit „informal”, ci doar cam delasator...
Natura recucereste orasul
Ei bine, exista totusi o miscare si impotriva acestei tendinte. As spune ca gradinile in stil industrial sunt acel manifest. Ele redau suprematia naturii folosind materialele orasului.
Este posibila, deci, o comuniune intre cele doua medii la fel de necesare ale vietii umane, adica spatiul construit si natura. Ele coabiteaza perfect in gradinile in stil industrial, amenajari care incep de la materiale de constructie, dar au ca scop punerea in valoare a plantelor, apoi obtinerea unei oaze de verdeata, de liniste, adica a unui spatiu relaxant tocmai in mijlocul orasului. Astfel de gradini de fapt pun la adapost oamenii de praful si zgomotul mediului urban, imprumutand elemente arhitecturale din el doar pentru a pastra o continuitate estetica.
Nu va lasati pacaliti, nu orice elemente moderniste de fier, puse pe iarba unui gazon, repezinta o adevarata „gradina industriala”. Gradina industriala este ceea ce vedeti in imagini: adica chiar o „gradina”, un loc cu plante si unde elementele decorative (fie ele de mobilier sau materialele folosite pentru alei si iazuri) sunt aduse din mediul industrial. Ea poate fi crescuta in liniste si printre blocuri, si in curtile din spate ale unor vechi hale parasite si retransformate, ba chiar si in curtea unei fabrici inca activa, chiar si pe terasa unui zgarie-nori, in mojlocul unei metropole.
Dar daca vedeti prea mult metal sau beton, acolo nu se poate spune ca exista „gradina”, ci cel mult spatiu de expozitie. Dominante in gradina industriala trebuie sa fie plantele; cea care trebuie sa ramana la vedere, favorita, relaxanta este natura, nu arta sau materialele moderne. In natura, pana si piatra se retrage din calea vegetalelor, apei si pamantului, asa ca materialele artificiale cu atat mai mult trebuie sa stea in spatii limitate: chiar daca dau forma si tonul gradinii, ele nu exagereaza. (E cu totul altceva in cazul in care incercati sa imitati arta japoneza, unde nisipul si piatra sunt folosite in mod excesiv din alte considerente).
Voi ce parere aveti?
Text: Alina Miron
