Grupul TeraPlast primește o finanțare de 5 milioane de euro de la BERD
Grupul TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc, a semnat un acord de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în valoare de 5 milioane de euro, pentru dezvoltarea unităților de producție. Investiția vizează Depaco - al doilea cel mai mare jucător de pe piața de învelitori metalice din România, prin brandul Wetterbest.
"Acordul de finanțare este o dovadă a potențialului Grupului și a determinării sale de a se dezvolta. Stabilitatea grupului nostru se reflectă în faptul că am reuşit să atragem un finanţator atât de important precum BERD, prin intermediul căruia vom beneficia de oportunitățile actuale de piață și ne vom pregăti dezvoltarea viitoare.
Proiectul Depaco presupune construirea unei noi unități de producție de tip greenfield, cu o capacitate anuală de 10 milioane de metri pătrați de învelitori. Noua fabrică este în linie cu principiile noastre de dezvoltare responsabilă, dar și cu obiectivul de a deveni numărul unu pe piață", a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație al TeraPlast.
Cele 5 milioane de euro reprezintă finanțarea parţială a unui proiect realizat printr-o schemă de ajutor de stat, ce presupune dezvoltarea unei unități noi de producție: spații noi de producție, depozitare și utilaje de producție. Unitatea de producție care urmează să fie dezvoltată în cadrul proiectului, va fi construită într-o nouă locație şi va avea o producție anuală cumulată de peste 10 milioane de metri pătrați de țiglă și profile.
Grupul TeraPlast a avut mereu o politică ambițioasă de investiții, acestea ridicându-se la peste 100 milioane de euro în ultimii 10 ani, atât în tehnologie de ultimă generație, cât și în diversificarea portofoliului de produse și extinderea rețelei de distribuție.