Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

HundrED 2023: De-a Arhitectura, printre cele mai promițătoare inovații în educație din lume

Din 2016, HundrED, organizație globală cu sediul în Finlanda, descoperă, cercetează și împărtășește inovații din întreaga lume care sunt un model în domeniul educației (5-18 ani) și le celebrează printr-un eveniment internațional. De-a Arhitectura a participat, între 26 și 28 octombrie, la Summitul Global HundrED de la Helsinki și, pentru al doilea an consecutiv, a fost selectată printre cele mai promițătoare inovații în educație din colecția globală de anul acesta.

HundrED 2023: De-a Arhitectura, printre cele mai promițătoare inovații în educație din lume

O listă scurtă de 173 de inovații a fost evaluată de 188 de membri ai Academiei HundrED formată din cadre universitare, educatori, inovatori, finanțatori și lideri din 113 țări. În total au existat 3.488 recenzii ale Academiei, bazate pe impactul și scalabilitatea inovațiilor analizate, care au fost apoi evaluate de echipa de cercetare HundrED ce a realizat selecția finală a celor 100 de inovații din 54 de țări.

„Scopul educației este de a ajuta fiecare copil să înflorească, indiferent de ceea ce se întâmplă în viață.

Într-o lume în rapidă schimbare, focusul pe abilitățile academice tradiționale va rămâne important, dar asta nu este suficient. Pentru a prospera ca cetățeni globali, copiii trebuie să fie echipați cu o gamă largă de abilități. Deși susținem o abordare centrată pe copil și o învățare personalizată, bazată pe pasiune, relația dintre un profesor inspirat și un elev motivat va rămâne esențială.

Evaluarea trebuie să fie aliniată cu scopul principal de a ajuta copiii să se dezvolte și toate acestea ar trebui să se reflecte în mediile de învățare ale viitorului.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de un lider vizionar la fiecare nivel al sistemului nostru educațional, cu inovații educaționale ambițioase, de impact și scalabile, care sunt eficiente la nivel global. Lumea educației este plină de specialiști harnici care fac acest lucru să se întâmple în fiecare zi.

Misiunea noastră la HundrED este să le oferim recunoașterea și vizibilitatea pe care o merită.” – HundrED

Summitul din acest an a fost centrat pe tema „Frumosul risc al inovației” și a adus la Helsinki un grup select de vorbitori, inovatori în domeniul educației și experți, în trei locații: Centrul de conferințe și hotel Hanaholmen, Primăria din Helsinki și Școala Jätkäsaari. Juhana Vartiainen, primarul orașului Helsinki, a ținut discursul de deschidere, în timp ce diverși vorbitori și-au prezentat ideile și inovațiile pe parcursul celor trei zile de summit. Ceremonia Global Collection Awards a avut loc în prima zi și a anunțat cele 100 de inovații în domeniul educației împreună cu trei premii speciale: Premiul „Răspuns Rapid”, Premiul „Alegerea Academiei” și Premiul „Inovatorul Anului”.

Conform rezultatelor HundrED Global Collection 2023, anul acesta, colecția a evidențiat rolul important al profesorilor în inovarea educațională; nevoia continuă a elevilor de a-și dezvolta abilitățile secolului XXI, inclusiv învățarea socială și emoțională; un accent tot mai mare pe bunăstarea elevilor și sănătatea mintală; și echitatea în educație.

„Prezența la Summitul Global HundrED din acest an, întâlnirea cu inovatori din toate colțurile lumii, din Africa de Sud până în SUA, din Chile și Mexic până în Bhutan și India, din Botswana și Spania până în Finlanda și Canada, și lista poate continua, discutarea problemelor stringente care trebuie abordate în domeniul educației ne-au făcut să ne dăm seama că nu suntem singuri, că peste tot în lume educatorii lucrează din greu pentru a îmbunătăți la nivel local ceea ce sistemul educațional este prea lent să realizeze. Suntem din nou onorați că am fost selectați în HundrED Global Collection 2023, recunoscători pentru oportunitatea de a învăța de la colegii noștri și de a prezenta modul nostru unic de îmbunătățire a educației în România. Cu ajutorul profesorilor și specialiștilor mediului construit, care aduc experiența lor din lumea reală în sala de clasă, încercăm să îi formăm pe cei care vor construi lumea de mâine.” – arh. Mina Sava, Președinte De-a Arhitectura

 

HundrED 2023: De-a Arhitectura, printre cele mai promițătoare inovații în educație din lume

Membrii Academiei HundrED și-au împărtășit gândurile despre munca De-a Arhitectura: „Această inovație ajută diferitele părți interesate (părinți, profesori și alți adulți) cu o platformă comună de la care educația își poate servi intenția inițială de «învățare prin experiență», precum și pregătirea viitorilor cetățeni.”

„Inovația este scalabilă deoarece resursele sunt disponibile gratuit, traduse și implementate în multe școli.”

HundrED: cu sediul în Finlanda, organizație non-profit, HundrED descoperă, cercetează și împărtășește inovații în educație (clasele I-XII)
Pagina De-a Arhitectura pe platforma HundrED
Raport HundrED Global Collection 2023

Pentru orice alte detalii puteți contacta asociația la: office@de-a-arhitectura.ro sau vă puteți informa pe site-ul asociației, aici: www.de-a-arhitectura.ro, pe pagina de Facebook sau pe Instagram.

HundrED 2023: De-a Arhitectura, printre cele mai promițătoare inovații în educație din lume
HundrED 2023: De-a Arhitectura, printre cele mai promițătoare inovații în educație din lume
HundrED 2023: De-a Arhitectura, printre cele mai promițătoare inovații în educație din lume

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.