Ikea lansează perdeaua care purifică aerul
Producatorul suedez a anuntat ca va lansa anul viitor o perdea care poate purifica aerul. Numita Gunrid, perdeaua ar functiona similar cu modul in care se desfasoara fotosinteza plantelor, prin care acestea convertesc dioxidul de carbon si apa in hrana, cu ajutorul luminii soarelui.
Astfel, in contact cu lumina, materialul tratat cu o substanta pe baza minerala in prealabil va elimina cele mai comune substante poluante care se gasesc in aerul din incaperi.
Tehnologia a fost dezvoltata in colaborare cu universitati din Europa si Asia, precum si cu partenerii Ikea, de-a lungul a mai multi ani.
"Pentru mine este important sa lucrez la produse care rezolva probleme reale si care sunt relevante pentru oameni", spune Mauricio Affonso, care se ocupa de dezvoltare de produs la Ikea. Potrivit acestuia, perdeaua este o solutie de purificare a aerului accesibila din punct de vedere financiar, care prezinta si avantajul de a nu ocupa mult spatiu.
Conform datelor ONU, 68% din populatia lumii va locui in mediul urban pana in 2050, in conditiile in care calitatea aerului este aici in general scazuta. Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca, in prezent, majoritatea oamenilor (91%) traiesc oricum in zone in care nivelul de poluare depaseste limitele acceptate. Institutia estimeaza ca sapte milioane de oameni mor anual la nivel global din cazul poluarii aerului.
"Pe langa faptul ca ii ajuta pe oameni sa respire un aer mai curat acasa, speram ca Gunrid ii va face pe acestia sa constientizeze in mai mare masura poluarea aerului de la interior, inspirand schimbari comportamentale care sa contribuie la o lume cu aer curat", spune Lena Pripp-Kovac, care coordoneaza politicile de sustenabilitate in cadrul Ikea.
Tehnologia ar putea fi incorporata in viitor si in alte produse, mai precizeaza reprezentantii companiei.