Incep Nocturnele Baroce!
Nocturne baroce: viori, harpă, clavecin şi triluri de soprană pe cheiul Dâmboviţei
Între 1 şi 6 septembrie 2014, pe esplanada Bibliotecii Naţionale a României din vecinatatea bulevardului Unirii, viorile, violoncelul, chitarele, harpa şi clavecinul, însoţite de triluri de soprană, vor umple serile de toamnă cu acorduri nobile, în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului “Nocturne Baroce”. Timp de 6 zile, artiştii ies din nou în stradă şi vin să cânte pe cheiul Dâmboviţei, însufleţind betoanele arse ale oraşului cu adieri de muzică, literatură şi cultură barocă. O ofertă de neratat acum, în ultimele zile de vacanţă, cu atât mai mult cu cât concertele sunt gratuite, iar muzica barocă – se ştie – limpezeşte mintea şi sufletul.
Festivalul se deschide luni, 1 septembrie, la ora 20.00, cu o seară de excepţie. În prima parte a programului, Răzvan Suma urcă pe scenă împreună cu violoncelul său, pentru a oferi publicului un recital din muzică de Bach. Seara continuă cu lucrări semnate de Alessandro Scarlatti, Raffaello Rontani, Enriques de Valderrabano, John Dowland, în interpretarea duo-ului format din soprana Mihaela Andrei şi chitaristul Adrian Andrei.
Marţi, 2 septembrie 2014, nocturnele continuă cu două recitaluri solistice, avându-i ca protagonişti pe maestrul Ion Ivan Roncea, considerat “un Lipatti al harpei”, şi Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor.
Miercuri, 3 septembrie 2014, ansamblul format din Mihai Ghiga (vioară), Andreea Blidariu (soprană), Ella Bokor (violoncel), Irina Năstase (clavecin), Olivia Iancu (archlute) şi Claudiu Lobonţ (archlute) aduce pe malul Dâmboviţei atmosfera elegantă a serilor de gală, într-un concert de poveste cu lucrări instrumentale şi arii de belcanto.
A patra seară a festivalului oferă joi, 4 septembrie 2014, prilejul unei evadări în etosul mai îndrăzneţ al muzicii noi. Vlaicu Golcea (electronice), Gabriel Bălaşa (percuţii) şi Maxim Belciug (chitară) suprapun, palimspestic, teme baroce cu ritmuri şi fantezii sonore urbane, într-un soi de meta-baroc inventiv şi liber.
Vineri, 5 septembrie 2014, întregul program este dedicat instrumentelor de epocă. În prima parte a serii, publicul va avea ocazia să savureze farmecul subtil al clavecinului, într-un recital susţinut de Irina Năstase. Apoi, de la ora 21.00, Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ ne oferă sonoritatea unui duo de archlute – un instrument cu coarde specific secolului XVII, din aceeaşi familie cu teorba şi chitarrone.
Ultima seară a festivalului debutează sâmbătă, 6 septembrie 2014, la ora 20.00, în acordurile violonceliştilor Ella Bokor şi Mircea Marian, cunoscuţi sub numele de Duo Jaya, care interpretează un program cu lucrări de Giacomo Cervetto, François Couperin şi Jean-Baptiste Barrière. Nocturnele se încheie cu recitalul oferit de Maria Răducanu, una dintre cele mai speciale voci din lume, pe care, iată, avem acum ocazia s-o ascultăm abordând un repertoriu baroc.
Concertele încep la ora 20.00 şi se desfăşoară pe esplanada Bibliotecii Naţionale a României (sediul nou, din Bd. Unirii 22), situată pe latura din dreapta a clădirii, spre Dâmboviţa. În caz de ploaie, evenimentele programate în serile respective se mută în interiorul Bibliotecii Naţionale, în atriumul central.
Accesul publicului la toate concertele este gratuit.
Organizatori: Asociaţia Culturală Kitarodia şi Biblioteca Naţională a României. Proiect cultural finanţat de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București.