Inovaţie: Cum putem încălzi sau răci locuinţele cu ajutorul ferestrelor
Fiindcă ne petrecem cea mai mare partea a timpului înăuntru, ferestrele sunt esenţiale pentru sănătatea şi starea noastră de bine, mijlocindu-ne daruri preţioase ca lumina naturală şi aerul proaspăt. Însă când vine vorba despre eficienţă energetică, se transformă în inamici.
Asta pentru că vara ferestrele pot lăsa să intre în încăperi prea multă căldură din exterior şi atunci dăm mai tare aparatele de aer condiţionat, în timp ce iarna reprezintă una dintre principalele surse de pierderi de căldură din locuinţe.
Dar aceste neajunsuri ar putea deveni istorie, pentru că ferestrele devin tot mai inteligente.
Una dintre cele mai recente inovaţii în privinţa eficienţei ferestrelor îi aparţine unui grup de cercetători de la Universitatea Oxford care, în colaborare cu experţi din industrie, a creat un înveliş inteligent pentru sticlă ce poate fi ajustat în funcţie de condiţii pentru a absorbi sau a reflecta radiaţia solară. Graţie acestei noi tehnologii, consumul de energie pentru încălzire şi răcire se reduce substanţial, susţin cercetătorii.
Mai exact, este folosit un material pe bază de calcogenid care îşi modifică faza ca răspuns la căldură: atunci când este frig, materialul absoarbe razele infraroşii şi le emite în interiorul încăperilor, încălzindu-le; atunci când este cald afară, în schimb, funcţia materialului poate fi inversată astfel încât să reflecte această căldură, menţinând interioarele răcoroase.
Pentru un control mai precis al temperaurii, învelişul poate fi ajustat de beneficiari să emită sau să reflecte căldură în procente diferite, însă indiferent de starea în care se află materialul, lumina naturală care pătrunde la interior este constantă.
Cercetătorii estimează că ferestrele cu această nouă sticlă, aflată în prezent în faza de prototip, poate reduce consumul de energie al unei clădiri cu 20 la sută până la 34 la sută anual în comparaţie cu geamurile duble obişnuite.
“Deşi vor fi necesare cercetări viitoare semnificative înainte ca această tehnologie să poată fi comercializată, rezultatele demonstrează că este foarte promiţător conceptul”, spune Harish Bhaskaran, profesor în cadrul Departamentului pentru Materiale de la Oxford şi coordonatorul cercetării.
Iluminarea naturală a spaţiilor interioare a fost un deziderat încă de la începuturile locuirii, constituind în acelaşi timp şi o problemă, prin deschiderile respective putând să pătrundă frigul, ploaia, vântul, căldura etc. Golurile lăsate în pereţi au căpatat denumirea de ferestre, permiţând trecerea luminii, a aerului sau a sunetului atunci când sunt deschise. Află totul despre ferestre – o alegere esențială pentru confort
Clădirea cu 700 de geamuri vechi dăruite de locuitorii oraşului în care aproape nimic nu se aruncă reprezintă o altfel de abordare a sustenabilităţii.
Intuitiv o simţim cu toţii: lumina solară ne ajută să ne simţim energici. Află care este legătura dintre dimensiunea ferestrei şi cât eşti de bine dispus