Intretinerea linoleumului si avantajele acestuia
Daca linoleumul are pete, urme de lipici, depuneri sau semne de uzura care nu pot fi indepartate prin metodele obisnuite de curatenie, e timpul sa puneti la treaba solutiile speciale pentru a-i reda aspectul. Iata pe scurt cateva informatii despre compozitia linoleumului, idei despre cum se poate curata pentru a i se prelungi durata de viata si cateva dintre avantajele pe care le aduce pardoselilor dintr-o locuinta.
Curatarea petelor dificile de pe linoleum se face cu solutii alcaline
Pentru a curata linoleumul practic nu aveti nevoie de mare efort. Acesta e de fapt unul dintre avantajele pe care le aduce: il puteti curata, chiar si in cazuri de pete dificile, cu solventi si produse de curatenie obisnuite, disponibile in magazinele cu materiale si solutii de intretinere a casei.
In general, petele obisnuite pot fi indepartate prin simpla spalare cu mopul inmuiat in apa curata, usor calduta. Folosirea apei in care se dizolva detergent obisnuit nu este indicata, deoarece clatirea este dificila: de aceea sunt mai indicate solutiile speciale pentru spalat pe jos (valabile nu doar pentru linoleum, ci si pentru alte tipuri de pardoseli) care nu necesita clatire. Aceste tipuri de detergent pentru podele sunt universal valabile si de obicei se folosesc prin diluare cu apa.
Pentru situatii mai aparte, pete care nu ies, depuneri sau urme de uzura pe linoleum, exista solutii mai puternice, alcaline. Acestea se pot folosi chiar si pentru indepartarea peliculelor de produse de intretinere neadecvate de pe linoleum, desi principala lor functie este sa dizolve pete mai dificile, cum ar fi resturile de adeziv, murdariile persistente.
Intretinerea regulata a linloeumului ii poate prelungi acestuia durata de viata
Linoleumul este alcatuit din ulei din seminte de in, rasini si esente lemnoase, pe un suport textil (de aceea este recomandat ca un produs bine tolerat si de catre persoanele alergice). Suprafata flexibila si calda, usurinta aplicarii lui si costul redus il fac unul dintre materialele preferate intr-o serie de spatii. In prezent e fabricat si din alte materii prime ecologice, pe langa uleiul de in avand in compozitie rapita, iuta, rumegus, piatra de calcar si pigmenti naturali, obtinandu-se astfel o paleta variata de texturi si culori (uniforme sau combinatii, cu sau fara granule integrate, atat in tonuri vii, cat si in tonuri pastelate) care pot acoperi cele mai exigente cerinte privind calitatea si estetica unui spatiu. Date fiind aceste caracteristici, reprezinta o acoperire pentru pardoseli rezistenta, ideala nu doar pentru locuinte patriculare, ci si pentru spatii industriale, fiind des folosit la amenajarea cu costuri reduse a incaperilor cu trafic intens. In acelasi timp, materialul, datorita componentelor ecologice, are proprietati bacteriostatice, non-alergenice, permitand curatarea eficienta a pardoselii sau peretilor, mai ales in spatii cu cerinte ridicate de igiena (spitale, policlinici, saloane de infrumusetare si intretinere).
In functie de producator, unele tipuri de linoleum sunt tratate la suprafata, astfel incat sa ofere o mai buna rezistenta la abraziune si la murdarire, reducand si costurile de intretinere in timp: astfel de tipuri de linoleum nu sunt recomandate numai pentru spatii din locuintele noastre, ci si pentru saptii industriale. Pentru a dispune de o rezistenta mai mare la uzura, pentru intretinere mai usoara sau chiar pentru interventii in locuri unde pardoseala a fost compromisa, pardoselile de linoleum sunt protejate cu straturi speciale care pot varia in functie de producator.