Mansarda – reguli de siguranță și utilizarea eficientă a spațiului
Pentru o casă proiectată cu mansardă de la bun început, lucrurile sunt relativ simple: arhitectul stabilește distribuția spațiilor și dimensiunile, în urma discuțiilor cu beneficiarul și respectând exigențele propriei sale meserii. Dar nu este suficient; mai există o serie de reguli cuprinse în legislație și normative, care trebuie respectate. De aceste reguli se ține cont și în cazul unei mansarde care urmează a fi amenajată într-un pod existent, caz în care este necesară adaptarea la spațiul disponibil, alegerile fiind mult restricționate. Să vedem care sunt aceste cerințe și ce trebuie făcut pentru a le respecta.
Avem, așadar, la dispoziție un spațiu sub acoperiș care ne-ar fi de folos ca mansardă. Totul pornește de la o structură existentă, integrată în cea a întregului imobil. Prin transformarea în spațiu locuibil, venim cu un supliment de greutate, de sarcini statice și dinamice, cu transformări asupra termoizolării și hidroizolării acoperișului. Acest spațiu va fi încălzit altfel, va avea o umiditate diferită, iar în caz de seism elementele de construcție vor fi supuse unor solicitări sporite. În cazul construcțiilor cu regim mare de înălțime, la cutremur, vârful structurii de rezistență (deci chiar mansarda), va avea o mișcare mai amplă când clădirea se ”îndoaie” (în momentul elastic și postelastic, cum se spune), fapt care se va suprapune peste mișcările generale generate de cutremur. Iată, deci o condiție de bază: fixarea temeinică a tuturor elementelor structurale la acest nivel și evitarea greutăților excesive care încarcă structura de ansamblu și, în plus, poate genera o inerție mare în caz de seism.
Și nu este nevoie chiar de un cutremur – poate fi și o furtună mai puternică. Am văzut la televizor (unii poate am văzut în realitate) acoperișuri care au fost ”măturate” de vijelie, din cauza unor fixări deficitare. În cazul unei mansarde locuite executate neatent, un asemenea eveniment se poate transforma într-o tragedie.
Un nou nivel al clădirii
Mansarda este definită ca acel spațiu funcțional cuprins între învelitoare şi ultimul nivel al unei clădiri, care respectă cerinţe de siguranţă, protecţie şi confort corespunzătoare locuirii, incluzându-se în numărul de niveluri supraterane. Podul este doar spațiul dintre învelitoare și ultimul planșeu, circulabil sau necirculabil, și fără încălzire. Pentru a porni la drum pe această cale a construcției mansardei, este nevoie de aportul specialiștilor, pe toate domeniile de specialitate (structură, arhitectură, instalații). Este nevoie de certificat de urbanism, pentru că se schimbă destinația din acoperiș tip șarpantă în mansardă; este nevoie de expertiză tehnică pentru a vedea dacă imobilul necesită reparații sau consolidări; este, pe cale de consecință, nevoie de un proiect pentru obținerea autorizației de construcție. Altfel este riscant să locuiești într-o casă modificată și, la vânzare, este posibil să existe dificultăți atunci când pe acte va scrie cu totul altceva decât în realitate.
În mod logic, se poate vorbi de un acoperiș mansardat doar dacă este un acoperiș cu pantă, pantă care (teoretic) nu contează atâta timp cât avem o zonă în care se poate circula și activa fără să dăm cu capul de tavan (înălțimea liberă); nu contează nici forma acoperișului: poate exista un singur versant sau doi, cu pante drepte sau frânte (preferabil, deoarece se permite o suprafață utilă mai mare). Mansardele pot lua ființă în poduri circulabile existente, ori la clădiri existente cărora li se modifică parțial sau total acoperișul (indiferent că este cu șarpantă sau tip terasă). Există, așa cum am menționat, și varianta construcției unei mansarde la o clădire nouă, unde totul se proiectează și se execută deodată, integrat. Este o practică întâlnită tot mai des în ultimii ani, deoarece se reduce substanțial costul de construcție, beneficiind de avantajele materialelor moderne de termoizolare și hidroizolare, materiale care optimizează considerabil confortul unei mansarde.
În consecință, pentru a fi definită ca atare și a putea fi autorizată, mansarda trebuie să asigure condiții de funcționalitate și siguranță în exploatare, rezistență și stabilitate a acoperișului, protecție la foc, un mediu interior igienic, cu iluminare și ventilare naturală eficiente, izolare termică și hidrofugă corespunzătoare, protecție optimă împotriva zgomotului. Aici am putea menționa faptul că suntem condiționați și de materialul învelitorii – unele acoperișuri sunt mai afectate acustic în caz de ploaie, grindină, vânt puternic, păsări etc. În consecință, vom alege o soluție de absorbție a zgomotelor provenite din exterior. De asemenea, întrucât mansarda este realizată de regulă din materiale ușoare, aceasta se poate transforma într-o cutie de rezonanță pentru zgomotele structurale din întreaga clădire; în cazuri mai delicate, un specialist în acustică ne poate fi de un real folos, ajutându-ne să creăm, cu ajutorul unor materiale specifice, zone de fonoabsorbție sau de fonoizolare de care va depinde liniștea noastră.
Geometria determină siguranța și confortul
În mansardă se pot adopta diverse soluții de compartimentare sau distribuire a spațiilor: apartamente independente pe un nivel, pe un nivel cu supantă sau pe două niveluri, atunci când este vorba despre un acoperiș înalt. Singura problemă poate fi accesul, care trebuie rezolvat în condițiile cele mai bune.
Mansardarea poate fi de asemenea și o soluție de extindere pe verticală a ultimului nivel, accesul făcându-se prin intermediul unei scări interioare, din cadrul spaţiului de la ultimul nivel existent, astfel încât mansarda să devină un apartament tip duplex sau triplex împreună cu acel ultim nivel.
Formele obținute ale mansardei pot fi dintre cele mai diverse, în funcție de pantele învelitorii, dar câteva condiții trebuie să existe din perspective înălțimii utile. Astfel, în zona cu înălțime maximă, înălțimea utilă trebuie să fie de:
- minimum 2,55 m pentru încăperile de locuit și bucătării
- minimum 2,30 m pentru degajamente, debarale și băi
De asemenea, trebuie asigurată, cel puțin parțial, o înălțime liberă de circulație de minim 1,90 m, spațiul care îndeplinește această condiție fiind considerată zona activă a mansardei. Această zonă activă definește și confortul de care locatarii se pot bucura, fără să aibă grijă permanent la poziția capului, cum își mișcă mâinile sau cum se scoală de pe fotoliu. Restul spațiului poate fi inclus (și delimitat cu pereți) în zona utilă a mansardei, după reguli care depind de panta acoperișului. Cu cât panta este mai mare, cu atât putem mări suprafața utilă; astfel, peretele care limitează mansarda în zona joasă va avea cel puțin:
- 1,50 m dacă acoperișul are panta mai mică de 20º
- 1,20 m dacă acoperișul are panta cuprinsă între 20º și 45º
- 1,00 m dacă acoperișul are panta de peste 45º
Tot ce nu îndeplinește aceste condiții este de preferat să nu fie inclus în spațiul util al mansardei, decât dacă poate fi ocupat cu zone de depozitare, pentru integrarea unor soluții de climatizare sau diverse instalații care să nu trebuiască accesate decât în cazuri excepționale.
Geometria spațiilor unei mansarde are caracteristici particulare față de o cameră obișnuită care poate fi prismatică, cilindrică etc.; problema este, desigur, tavanul înclinat, care va pune probleme amenajării, dotării cu obiecte sanitare sau echipamente de bucătărie și mobilării. De exemplu, se recomandă ca, atunci când patul este amplasat sub tavanul înclinat (ceea ce poate fi o metodă de utilizare eficientă a spațiului), la 70 cm de peretele scund să fie asigurată o înălțime de 1,90 m. În caz contrar, utilizatorul se poate accidenta.
De asemenea, tot pentru economia de spațiu și siguranța locatarului, se recomandă ca lângă peretele scund să fie amplasate obiecte de mobilier de înălțime redusă (biblioteci joase, bufete, scrinuri etc.). Condiția necesară pentru a nu fi deranjați de aceste soluții este ca relația dintre panta acoperișului și peretele scund să fie cea recomandată anterior. Totuși, acolo unde se desfășoară o activitate specifică ce necesită poziția verticală a persoanelor, mobilarea se va face astfel încât înălțimea liberă să fie de minimum 1,90 m. Este o cifră decentă, aleasă după statistici ce țin de media dimensiunii verticale a oamenilor, dar care, ce-i drept, nu poate asigura confortul persoanelor mai înalte.
În baie, lavoarul se poate amplasa în spaţiul cu înălţime liberă de minimum 1,90 m, iar vasul WC şi bideul se pot amplasa în spaţiul cu tavan înclinat, cu condiţia asigurării, la 70 cm de la perete, a înălţimii libere de circulaţie minime (1,90 m). Recomandarea aceasta poate fi respectată la mansardele cu panta acoperişului > 20° şi înălţimea peretelui delimitator al mansardei de minimum 1,20 m. Pentru pante mai mici, se recomandă fie dispunerea obiectelor sanitare pe pereţii cu înălţime mare, fie deplasarea peretelui delimitator al mansardei până la o cotă convenabilă; altfel este dificil și inestetic să aducem instalațiile de la perete până la obiectele sanitare.
După cum observăm, cele mai multe reguli prevăzute în normative sunt de un real folos, pentru că vizează siguranța și confortul. Iată de ce, atunci când decidem să transformăm podul în mansardă, trebuie să vedem în ce măsură spațiul respectiv ne poate ajuta, astfel încât să obținem un spațiu locuibil funcțional cu investiții cât mai eficiente.
