Modelarea 3D – un proces simplificat prin utilizarea softurilor Autodesk
În acest articol vom evidenția aportul pe care îl au aplicațiile Autodesk furnizate de GRAITEC România în eficientizarea modelării informaționale.
După colectarea datelor spațiale prin metoda scanării laser 3D, acestea sunt importate în Faro Scene, software compatibil cu scanerul utilizat de echipa BIM Technologies. În acest soft este realizată prima prelucrare a informațiilor culese din teren. În primul rând, îmbinăm într-un singur nor de puncte datele din toate stațiile de scanare utilizate pentru un obiectiv.
O dată îmbinate, trecem la amplasarea și organizarea norilor de puncte în grupuri semnificative, pentru a simplifica lucrul în etapa următoare. De exemplu, pot fi create grupuri separate pentru fiecare nivel scanat, stațiile exterioare pot fi și ele unite într-un singur cluster, la fel și elementele aparte pentru care este necesară modelarea în detaliu (ex: scări interioare monumentale, balcoane cu cariatide etc).
Faro Scene facilitează vizualizarea 3D a elementelor scanate (inclusiv colorarea norilor de puncte), partajarea sau exportul de date în diferite formate pentru analize ulterioare. Astfel, rezultatul acestei prime prelucări este modelul Laser Scan, pe care îl exportăm apoi în format .rcp.
Următoarea etapă a procesului de modelare este realizată în Autodesk ReCap Pro, soft ce ne oferă posibilitatea de a vizualiza și analiza din diferite puncte de vedere modelul 3D, de a efectua măsurători și adnotări ale anumitor caracteristici, facilitând astfel o mai bună înțelegere a mediului capturat. Mai exact, este o expunere virtuală a realității din teren, un aspect util atât colaboratorilor, cât și clienților noștri, care au astfel posibilitatea de a fi la curent cu evoluția proiectului în timp real. De asemenea, Autodesk ReCap Pro, ne permite unirea într-un singur layer a tuturor celor definite anterior. Fișierul rezultat din prelucrarea în Autodesk ReCap Pro devine principală sursă de informații pentru realizarea modelului informațional, fiind importat apoi în Autodesk Revit.
Modelarea în Autodesk Revit simplifică procesul, fiind un soft care sprijină lucrul colaborativ și modelele multidisciplinare, fiind reduse eventualele erori care pot apărea între specialități, un alt avantaj pentru clienți.
Pentru a începe modelarea, primul pas constă în setarea proiectului, conform cerințelor beneficiarului. Acest lucru prespune stabilirea generală a modului de lucru, definirea nivelului de detaliere (LOD – Level of Development) al modelului, crearea unui fișier central întrun mediu comun de date (CDE – Common data environment). Echipa noastră folosește Autodesk BIM 360, platformă care ne oferă posibilitatea de a conecta echipele de proiect și datele în timp real. Aici sunt create fișiere cu specificarea ariei de acțiune a fiecărui utilizator prin crearea worksheet-urilor separate, astfel încât să nu fie editat același element în același timp de 2 persoane.
O dată setat mediul de lucru, trecem la crearea modelului geometric, respectiv la modelarea elementor constructive: pereți, planșee și tavane, acoperiș, uși, ferestre, scări sau elemente decorative. În funcție de elementul modelat, pentru a naviga fluid și eficient în Autodesk Revit, schimbăm între diferitele moduri de vizualizare disponibile: vederi 2D (plane, secțiuni, fațade) și vederi 3D (perspective, axonometrii).
Autodesk Revit oferă o gamă largă de instrumente pentru crearea diferitor tipuri de elemente de construcție menționate anterior, ceea ce facilitează procesul de modelare. Astfel, începem prin a selecta elementele de construcție potrivite din biblioteca de familii Revit. După ce am ales familia corespunzătoare, plasarea în model este ușor de realizat setând planul de lucru corespunzător și utilizând instrumentele aliniere și mutare/ rotire, ceea ce conferă acuratețe și precizie în procesul de modelare. Parametrii elementelor pot fi ajustați pentru a specifica proprietățile de facto (de exemplu, pentru pereți putem ajusta înălțimea, grosimea, materialul din care sunt alcătuiți etc).
De asemenea, pe lângă elementele predefinite, avem posibilitatea de a modela o geometrie personalizată direct în Revit. Folosim instrumente de desen precum linii, arce, cercuri și dreptunghiuri ca referință pentru modelare propriu-zisă. Acest lucru ne permite să creăm caracteristici unice de construcție sau să modificăm elementele existente pentru a se potrivi mai bine cu realitatea capturată în datele din norul de puncte. Aceste elemente nou create sunt salvate în biblioteca internă Revit și ne vor fi disponibile în proiectele viitoare.
Periodic, pe măsură ce plasăm elemente, efectuăm o verificare vizuală între model și nor de puncte pentru a ne asigura că geometria elementelor respectă întocmai datele din teren, că nu există elemente lipsă sau duplicate. Autodesk Revit permite suprapunerea datelor din norul de puncte direct pe model pentru referință vizuală, deci avem posibilitatea de a potrivi cu precizie modelul digital cu mediul fizic.
Înainte de a trece la etapa următoare, modelul este revizuit pentru a asigura acuratețea și concordanța acestuia. Acest model geometric reprezintă baza pentru detalierea, rafinarea și coordonarea în continuare a modelului BIM pe parcursul procesului de proiectare și construcție.
Așadar, continuăm procesul de modelare în Autodesk Revit prin adăugarea de detalii precum componente structurale, sisteme de instalații (mecanice, electrice, sanitare), elemente de mobilier, accesorii sau elemente tipice altor discipline specifice obiectivului. Fiecărui element le sunt atribuite proprietăți și parametri cum ar fi: materiale, dimensiuni și configurație, caracteristici de performanță, specificații tehnice, informații care sunt utilizate ulterior pentru diverse analize sau documentații de proiect. Astfel rezultă modelul 3D BIM sau modelul informațional. De asemenea, prin introducerea datelor actualizate despre proiect poate fi documentată evoluția în timp a construcției.
Așa cum am specificat anterior, colaborarea între specialități este foarte importantă în procesul de modelare, iar Autodesk Revit facilitează această coordonare între modelele de arhitectură, structură și instalații. Avem astfel asigurarea că toate disciplinele sunt integrate corespunzător și au fost evitate/ soluționate coliziunile dintre elemente.
Este esențial ca realizarea modelului informațional BIM să fie coordonată de o persoană instruită special în domeniu, iar în echipa noastră se regăsesc persoane acreditate pentru rolul de BIM Manager.
V-am prezentat importanța aplicațiilor Autodesk furnizate de GRAITEC România în eficientizarea modelării informaționale.
În concluzie, un model 3D BIM înseamnă mai mult decât modelul geometric, el conținând informații generate de toate specialitățile implicate în proiect. Deși extrem de complex, procesul modelării 3D poate deveni simplu dacă este realizat de o echipă bine instruită, care să știe să profite la maxim de facilitățile pe care le dețin softurile de modelare. De asemenea, pe parcursul proiectului clientul are acces în timp real pentru a supraveghea evoluția acestuia, având posibilitatea de vizualizare fără a fi necesar să aibă cunoștințe tehnice sau să dețină o licență Revit, platforma Autodesk Construction Cloud folosită în acest sens având o interfață intuitivă.