Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Monitorizarea calitatii apei potabile

Monitorizarea calitatii apei potabile

 

Monitorizarea calitatii apei potabile

 

In Romania monitorizarea calitatii apei potabile trebuie efectuata de catre producator, distribuitor si de autoritatea de sanatate publica judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti.

- Parametrii de calitate care trebuie monitorizati sunt urmatorii:

- Aluminiu

- Amoniu

- Bacterii coliforme

- Culoare

- Concentratia ionilor de hidrogen (pH)

- Conductivitate electrica

- Clorul rezidual liber

- Clostridium perfringens

- Escherichia coli

- Fier

- Gust

- Miros

- Nitriti

- Oxidabilitate

- Pseudomonas aeruginosa

- Sulfuri si hidrogen sulfurat

- Turbiditate

- Numar de colonii dezvoltate (22 °C si 37 °C)

 

Investigarea calitatii si furnizarii apei din Romania aduce cu sine motive serioase de ingrijorare. Medicii nu recomanda consumul apei direct de la robinet, epurarea apelor uzate este preponderent inadecvata, sistemele de furnizare a apei curente nu acopera consumul intregii populatii. Factorii de poluare a apelor sunt multipli, iar populatia ignora informatiile menite sa previna poluarea apelor de suprafata. Daca va indoiti de apa pe care o consumati, adresati-va directiilor de sanatate publica si operatorilor locali de apa potabila.

 

Medicii de familie nu recomanda consumul apei direct de la robinet

 

Ii sfatuiesc pe pacientii mei sa consume apa plata neutra, fara saruri sau cu o cantitate minima de saruri, mai ales in cazul pacientilor cu un risc cardiovascular crescut, sau in cazul copiilor”, afirma medicul de familie, dr. Sandra Adalgiza Alexiu, secretar AMFB (Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov). „Ar mai fi de recomandat consumul de apa imbuteliata si persoanelor adulte care au probleme digestive, in special intestinale, persoanelor cu imuno-deficiente sau varstnicilor, a caror rezistenta la infectii este scazuta, capacitatea de aparare a organismului fiind depasita”, adauga doctorul. Medicul Alexiu lanseaza un semnal de alarma: „amplasarea gresita a surselor de apa in raport cu gropile de deseuri sau dejecte poate duce la imbolnaviri masive, cu consecinte grave”.

 

Consumul apei din fantani sau direct de la robinet poate fi fatal sugarilor

 

Sfatul medicului de familie este ca mamele sugarilor sa ia masuri suplimentare de precautie in ceea ce priveste consumul apei din fantani si de la robinet. „Recomand in special mamelor care au copii sugari alimentati mixt sau artificial si in general copiilor pana la varsta de cel putin un an sa consume apa plata imbuteliata, in special in doze cat mai mici, deoarece cantitatea crescuta de nitriti in apa din fantani poate determina intoxicatii grave cu methemoglobinemie, care pot duce la decesul sugarilor. Recomand multa strictete in acest sens, deoarece fierberea, metoda traditionala de dezinfectie distruge o serie de microbi dar nu si nitritii din apa din sursele naturale. Se va folosi apa plata imbuteliata si la prepararea formulei de lapte folosita la sugarii care nu pot fi alimentati la san, dar si la prepararea celorlalte alimente folosite in alimentatia copiilor pana la varsta de un an: supe, mancare gatita, ceai, compot, spalarea fructelor. M-am confruntat cu astfel de cazuri in activitatea mea de medic de familie, iar nedescoperirea lor la timp poate fi fatala sugarilor”, marturiseste reprezentantul Asociatiei Medicilor de Familie.

 

Imbunatatirea calitatii apelor de suprafata are de asteptat

 

Imbunatatirea calitatii apelor de suprafata nu pare a fi o prioritate pentru Romania. Potrivit Administratiei Nationale „Apele Romane”, „in anul 2007, 77,4% din apele uzate, provenite de la principalele surse de poluare, au ajuns in receptorii naturali, in special rauri, neepurate sau insuficient epurate”, iar, din totalul de 1.348 de statii de epurare investigate in cursul anului trecut, doar 30,4% functioneaza corespunzator, ceea ce inseamna ca 938 de statii de epurare (69,6%) sunt necorespunzatoare.

 

In prezent, „Conform metodologiei curente utilizate, privitor la clasificarea calitatii apelor de suprafata, situatia privind calitatea apelor de categoria II-a (starea buna) s-a imbunatatit de la 37% in 2005, la 45.6% in 2006 si circa 49% in 2007”, declara reprezentantii Administratiei Nationale „Apele Romane”. Potrivit acelorasi surse, atingerea normelor optime a calitatii apelor de suprafata este un obiectiv ce trebuie finalizat cat mai degraba. O alta problema remarcata de specialisti este necesitatea imbunatatirii sistemului de indepartare a compusilor de azot si fosfor din apele uzate si evacuate la suprafata.

 

Calitatea apei in Romania este extrem de variata. Exista localitati unde apa din puturi (foraje) este  utilizata direct fara a se cunoaste exact calitatea acesteia si fara a fi tratata sau dezinfectata pentru a se respecta un minimum de reguli de igiena. In schimb, in localitatile unde este distribuita de operatori licentiati, prin sistemele centralizate, apa este de buna calitate si se incadreaza in indicatorii de calitate prevazuti de legislatia in vigoare (Legea 458/2002 cu modificarile si completarile ulterioare)”, potrivit Apa Nova.

 

Cine polueaza apele


Apa potabila nu este poluata, anterior distribuirii catre consumatori procedandu-se la eliminarea din aceasta a eventualilor impurificatori prin tratare”, sustin reprezentantii „Apa Nova”. In ceea ce priveste apele de suprafata insa, „Cota parte cea mai mare din potentialul de poluare apartine unitatilor din domeniile gospodariei comunale, industriei chimice, dupa care urmeaza agentii economici din industriile energie electrica si termica, metalurgica si constructii de masini. Poluarea provenita din agricultura a scazut substantial fata de perioada 1990, datorita reducerii considerabile a utilizarii ingrasamintelor si a pesticidelor, precum si datorita reducerii si inchiderii fermelor de animale”, afirma reprezentantii Administratiei Nationale „Apele Romane”. Acestia ofera, ca solutii: conservarea, ameliorarea si utilizarea rationala a apelor din  bazinul hidrografic, alegerea unor procedee tehnologice nepoluante, folosirea unor consumuri de apa mai reduse, recircularea apelor industriale, micsorarea pierderilor, epurarea optima a apelor, punerea in aplicare a proiectelor integrate de gestionare a deseurilor la nivel national, regional si local, precum si educarea populatiei, pentru a nu mai arunca gunoaie in albiile raurilor.

 

Ce e de facut?


O forma moderna de a ne asigura de calitatea apei pe care o consumam este apelul la comerciantii de sisteme de tratare si purificare a apei. Catalin Chivu, directorul general al unei astfel de afaceri, sustine ca garantia pe care o ofera sistemele pe care le comercializeaza provine din faptul ca „purificarea se face in fata clientului”, evitandu-se, astfel, consumarea apei care trece prin „reteaua veche de zeci de ani”.

 

Sursele contactate sfatuiesc populatia sa se adreseze directiilor de sanatate publica si operatorilor locali de apa potabila, in cazul in care exista indoieli privind calitatea apei. In cazul bucurestenilor, „Clientii pot solicita contracost o analiza ce va fi efectuata de catre Laboratorul de Control al Calitatii Apei Potabile al Apa Nova Bucuresti“, declara reprezentantii institutiei.

 

Hotnews a incercat sa afle la ce suma se ridica costurile necesare testarii apei potabile la un laborator. Rezultatul a fost unul neasteptat: daca un simplu cetatean doreste sa testeze calitatile fizico-chimice si biologice ale apei de la robinet, el trebuie sa plateasca 80 de milioane de lei vechi, potrivit spuselor domnului Bujor Albu, angajat al serviciului comercial din cadrul laboratorului „Larex”, care apartine de Protectia Consumatorilor.

 

Romani fara apa potabila


Ceea ce pare ireal pentru un strain, pentru multi romani este o realitate. In Romania anului 2008, sunt oameni care nu beneficiaza de retele de distributie a apei potabile. „In Romania, sistemele existente de furnizare a apei curente, acopera consumul a doar 68% din populatie. Calitatea apei furnizate de cele circa 1.400 instalatii de tratare a apei potabile (in majoritate cu tehnologii invechite si ineficiente) se afla adesea sub standardele acceptate din punctul de vedere al parametrilor chimici”, potrivit Administratiei Nationale „Apele Romane”.

 

 

Obiectul este ascuns

Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.