Noile reglementări privind performanța energetică a clădirilor NZEB au intrat în vigoare
Versiunea revizuită a Metodologiei de Calcul a Performanţei energetice a Clădirilor 2022 – Mc001 a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare din luna februarie a anului 2023. Această reglementare conține informații esențiale pentru cei care profesează în domeniul construcțiilor, pentru dezvoltatorii imobiliari, dar și pentru proprietarii de imobile.
Se dorește ca la nivelul UE clădirile să aibă o performanță energetică cât mai bună, astfel reducându-se poluarea, dar și facturile. Standardul NZEB (Nearly Zero Energy Building) trebuie respectat și în România, pentru a ne alinia cu celelalte țări ale comunității europene, dar și la trendul global în ceea ce privește acest aspect.
În continuare, vom evidenția câteva reglementări importante din cadrul Metodologiei de calcul al performanței energetice a clădirilor, Mc 001-2022.
Cui se adresează noile reglementări din cadrul Mc 001-2022
Potrivit actului normativ, obiectul reglementării Mc 001 este multiplu și constă în:
• evaluarea și certificarea performanței energetice a clădirilor pentru diverse categorii de clădiri noi și existente - clădiri rezidențiale unifamiliale/colective, clădiri de birouri, clădiri de învățământ, spitale, creșe, policlinici, hoteluri și restaurante, clădiri pentru activități sportive și clădiri pentru servicii de comerț en-gros și cu amănuntul, clădiri cu alte destinații și ocupare umană la care sunt asigurate cel puțin încălzirea, apa caldă de consum și iluminatul, precum şi pentru unități de clădire din toate acestea, inclusiv apartamente;
• auditarea energetică a clădirilor care urmează a fi modernizate din punct de vedere energetic;
• stabilirea de cerințe minime de performanță pentru clădirile existente și clădirile noi, cu consum de energie aproape egal cu zero (NZEB);
• definirea măsurilor și pachetelor de măsuri uzuale care pot fi aplicate pentru creșterea performanței energetice a clădirilor/unităţilor de clădire existente și stabilirea modului de cuantificare a costurilor asociate acestor măsuri;
• prezentarea cerințelor minime de performanță energetică pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, existente renovate sau pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero.
Cerințele minime de performanță energetică pentru clădirile NZEB
Mc 001-2022 prevede faptul că toate clădirile noi, pentru care recepția la terminarea lucrărilor se efectuează în baza autorizației de
construire emise începând cu 16 Ianuarie 2023, vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero (NZEB).
Consumul acestor clădiri este acoperit inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere, în proporție de minimum 30%.
Sunt stabilite cerințe minime pentru fiecare din următoarele tipuri de clădiri: clădiri noi, rezidențiale și nerezidențiale NZEB; pentru clădiri existente renovate rezidențiale și, respectiv, nerezindențiale; cerințe minime de confort higrotermic pentru elementele de clădire; cerințe minime pe ansamblul clădirii, cazul clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Aceste cerințe și formulele exacte de calcul pentru fiecare caz în parte se găsesc aici, la capitolul 2, art. 2.2.1.
Energie verde și sisteme pentru o casă NZEB
Se pune foarte mare accent pe sursele de energie regenerabilă și pe sisteme care ajută la reducerea consumului de energie. După cum am menționat mai sus, clădirile NZEB trebuie să aibă minimum 30% surse de energie regenerabile, iar actul normativ prevede modalitatea de evaluarea a energiei produse de astfel de instalații.
La capitolul 4 din cadrul Mc 001-2022 sunt explicate formulele de calcul pentru energia produsă cu ajutorul pompelor de căldură, a sistemelor solare termice, a sistemelor de cogenerare, sisteme urbane pentru încălzire/ răcire, panourilor fotovoltaice și a centralelor eoliene.
Sistema face parte din clusterul pRO-NZEB și deține instalații de ultimă generație, care sunt montate în clădiri NZEB, atât noi, cât și existente și renovate. Sisteme de încălzire/ răcire prin pardoseală/ tavan, termostate inteligente, ventilație cu recuperare de căldură, panouri fotovoltaice, pompe de căldură și nu numai, toate contribuie la obținerea unei case smart, eco, ce respectă standardul NZEB.
La acestea se adaugă și atenția acordată alegerii materialelor de construcție, care sunt de fapt fundația unei clădiri NZEB. O clădire bine izolată termic, fonic, cu materiale ignifuge, ferită de umiditate, împreună cu sistemele menționate mai sus prezintă numeroase avantaje pe termen lung, atât la nivel macro, prin reducerea poluării și protejarea mediului înconjurător, cât și la nivel micro, pentru proprietar și cei care locuiesc/ lucrează acolo. Temperatura este ideală atât iarna, cât și vara, aerul este curat și împrospătat, iar facturile sunt mai mici.