O cabana pe malul lacului Superior din Wisconsin
Echipa de arhitecti din Minnesota, Salmela Architects a finalizat lucrarile la o cabana amplasata pe malurile Lacului Superior din Wisconsin. Terenul pe care a fost construita este vechiul loc de camping unde familia venea in fiecare an, atrasa de frumusetea si linistea zonei. Dotata cu toate cele necesare unei vacante placute si confortabile, cladirea cabanei impresioneaza prin volumul generos care iese in consola peste zona de acces si terasa de la parter.
Resedinta de vacanta este alcatuita din mai multe zone si constructii: cabana propriuzisa, o terasa cu deschidere spre sud si un semineu deschis, un spatiu de depozitare si o sauna. Lemnul este materialul principal folosit in construirea cabanei dar datorita unei selectii atente a diferitor esente de lemn arhitectii au reusit sa ofere volumului texturi variate si detalii placute. Exteriorul cabanei si al saunei a fost finisat cu sipci dintr-un material compozit, de culoare neagra care ofera cladirii o rezistenta crescuta la factorii de mediu si nu implica lucrari de intretinere. La celelate structuri s-au folosit sipci din lemn de cedru invechit, care prin gama de culori ajuta ca acestea sa se integreze vizual in vegetatia inconjuratoare. Acoperisul in doua pante inverse conduce apa spre colectorul central de unde este refolosita.
Interioarele cabanei sunt finisate cu placaj din tei negru, iar pentru accente arhitectii au folosit culori primare: galben, rosu si albastru. Pardoselile sunt din placi ceramice de culoare inchisa iar lemnul ajunge sa creeze interioare cu atmosfera placuta, confortabila si luminoasa.
O zona de zi deschisa a fost amenajata la nivelul parterului si contine bucataria, locul de luat masa si spatiul de relaxare. La etaj se afla dormitorul de oaspeti si camerele copiilor in timp ce dormitorul matrimonial a fost amenajat in mansarda. Ferestre generoase au fost pozitionate astfel incat sa permita luminii naturale sa ajunga la interior, incadrand in acelasi timp parti din peisajul pitoresc al lacului
Mai multe informatii gasiti la www.inhabitat.com.
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa