O cameră de hotel suspendată în mijlocul pădurii şi înconjurată de sute de căsuţe pentru păsări
Te-ai caza într-o cameră de hotel suspendată în mijlocul unei păduri cu falnici arbori din Laponia suedeză, totul bine şi frumos până aici, şi care este înconjurată de sute de căsuţe pentru păsări?
Nu este (numai) o idee năstruşnică, ci o asemenea opţiune de cazare este pe cale să devină realitate. Proiectată de arhitecţii danezi de la Bjarke Ingels Group (BIG), Biosphere va fi cea de-a opta cameră a ineditului “Hotel din copac” (Treehotel) construit într-o pădure de pini din localitatea Harads, care se află la aproximativ 60 de kilometri de cercul polar.
Arhitecţii speră ca cele 350 de căsuţe pentru păsări care vor fi instalate pe toate laturile camerei să îi inspire pe oaspeţi să recreeze, măcar parţial, experienţa la ei acasă.
Obiectivul proiectului este acela de reduce declinul cunoscut de populaţiile de păsări din pădurile Suediei, în timp ce sunt îmbunătăţite biosfera şi habitatul natural, explică arhitecţii BIG.
Potrivit ornitologilor, numărul găurilor existente în mod natural în arbori, în care păsările obişnuiesc să cuibărească, s-a redus ca urmare a activităţii umane, aşadar ajutorul din partea omului, atât în termeni de adăpost, cât şi de hrană, este bine-venit.
Cele 350 de căsuţe pentru păsări vor avea forme cubice şi dimensiuni diferite.
Camera de hotel are o suprafaţă de 34 de metri pătraţi, cu zona de odihnă la mezanin, şi o paletă de culori şi materiale inspirată de pădurea înconjurătoare.
Suprafaţa vitrată generoasă le dă oaspeţilor posibilitatea să-şi urmărească vecinii înaripaţi, iar terasa de pe acoperiş oferă privelişti panoramice.
Biosphere ar putea să-şi primească primii oaspeţi spre sfârşitul acestui an.
Celelalte şapte camere ale hotelului poartă la rândul lor semnatura unor birouri de top. Printre ele se află biroul norvegian Snøhetta, care a proiectat o căsuţă în copac din lemn ars cu un hamac supradimensionat. “A şaptea cameră”:
Suedezii de la Inrednin Gsgruppen şi-au imaginat camera însăşi ca un cuib de păsări.
Biroul suedez Tham & Videgård Arkitekter a creat o căsuţă „invizibilă”.
Mai multe imagini puteţi vedea pe treehotel.
Păstrând registrul, vă invităm să vizitaţi, măcar virtual, şi alte locuri de cazare deosebite: Room with a view: 8 hoteluri inedite cu priveliști de vis din toate camerele.
Nu mai puţin impresionant este hotelul plutitor de pe râul Lule din Laponia suedeză care le oferă oaspeţilor un cadru feeric din mijlocul căruia să admire, în funcţie de anotimp, aurora boreală ori soarele în miez de noapte: Un hotel plutitor ca un cuib de pasăre din care poți urmări Luminile Nordului.