O casa flexibila ce se poate extinde in functie de nevoile fiecaruia
Cat de placut ar fi ca locuinta personala sa beneficieze de vederi panoramice 360o si lumna naturala distribuita uniform in incaperi? Ei bine echipa olandeza Universe Architecture, condusa de arhitectul Janjaap Ruijssenaars, a proiectat un prototip de locuinta modulara care isi poate schimba configurarea spatiala prin inserarea unor noi module si elemente precum balcoane, obloane, asemeni unui joc de Tetris.
Evident denumirea casei a fost inspirata de acest joc astfel ca locuinta Tetris este un model de locuire menit sa ofere un maxim de flexibilitate pentru dezvoltatorii imobiliari. Elementele se pot roti astfel incat sa isi gaseasca pozitia optima si sa se obtina o serie de configuratii specifice. Structura modulara din otel le permite locatarilor sa isi gestioneze suprafata locuibila, in functie de nevoile pe care le au. Datorita flexibilitatii, proiectul este adaptabil oricarei locatii si cerinte de dezvoltare, oferind beneficiarilor posibilitati multiple de alegere si adaptare.
Echipa doreste sa realizeze un prim proiect imobiliar in Olanda care sa aiba la baza Locuinta Tetris. Pentru aceasta echipa a lucrat impreuna cu firma i29 specializata in design de interior, creand impreuna o serie de propuneri menite sa combine folosirea eficienta a spatiului cu dotari si decoruri deosebite.