O oază de calm și răcoare într-o casă din deșert
Pe langa casa propriu-zisa cu trei dormitoare, pe proprietate a fost amenajata si o locuinta mai mica, pentru oaspeti, care contine o bucatarie, o baie, un dormitor si o spalatorie asigurand musafirilor intimitate si confort.
Conceptual, arhitectii au gandit casa asemeni unui ecosistem specific desertului, o oaza de vegetatie ce se dezvolta in zonele capabile sa retina apa chiar si in perioadele toride. Darren Petrucii, arhitectul sef, declara ca intentia lor a fost aceea de a proiecta „o casa ce apartine desertului si nu o casa in desert”.
Cele doua volume finisate in caramida aparenta merg in paralel pe partea de nord si de sud. Volumul mai mic, amplasat pe est, contine zonele utilitare precum garajul, bucataria si un birou la etaj. Acest volum este cel care marcheaza intrarea principala pe proprietate. In fata lui, cu deschidere spre vest se insiruie o serie de spatii de locuit, incepand cu zona de zi si continuand cu cele trei dormitoare. Toate sunt accesate printr-un hol din caramida care urmareste panta terenului.
Aceste doua volume sunt legate intre ele prin zona de zi si locul de luat masa, ale caror suprafete vitrate sunt protejate de o streasina ampla. Forma evazata a acoperisului a permis mascarea unui sistem de colectare a apelor pluviale si fixarea panourilor foto-voltaice care alimenteaza locuinta.
„Umbra oferita de acoperis, electricitatea si apa alimenteaza fizic si simbolic viata casei” declara arhitectul. „In acelasi fel in care oazele din desert ofera un habitat si un ecositem care mentine viata din desert, casa Ghost Wash protejeaza, leaga si intermediaza relatia dintre interior si exterior pe care o experimenteaza locuitorii”.
Din zona de living si din dormitoare se poate iesi cu usurinta pe terasele amenajate si in curtile interioare. Pereti din caramida plina tesuta protejeaza si ofera umbra, in vreme ce o serie de trepte generoase coboara spre piscina.