O pereche unică de turnuri asemenea unor arbori gigantici
Designul a fost inspirat de forma arborilor, scopul proiectului fiind acela de a aduce "un nou nivel de excelenta globala in design in Vancouver”, spun arhitectii.
Odata obtinute aprobarile necesare, cladirile ar urma sa fie construite in cartierul West End din orasul canadian.
Randarile prezentate de studioul fondat de celebrul designer Thomas Heatherwick infatiseaza doua turnuri cu forme neregulate si balcoane angulare, ingustate spre baza, unde sunt conectate prin intermediul unui podium.
Balcoanele, terasele si diversele nise de la primele niveluri abunda in plante, in linie cu alte proiecte recente ale firmei britanice in care sunt aplicate principiile designului biofilic, cum ar fi centrul de sprijin pentru pacientii bolnavi de cancer sub forma unor jardiniere supradimensionate din Leeds si cladirea in care fiecare apartament are propria gradina luxurianta finalizata anul trecut in Singapore.
Conform documentelor inaintate comisiei de urbanism din Vancouver, un turn ar urma sa aiba 30 de etaje, iar celalalt 34 de etaje, ele impartind o platforma dispusa pe cinci niveluri. Cladirea mai inalta va masura astfel 117 metri, iar perechea sa va avea 105 metri. Proiectul include 401 locuinte, un centru pentru ingrijirea copiilor si o parcare pentru biciclete.