Optical Glass House, un volum semi-transparent in oras
Aceasta locuinta a fost construita intre alte cladiri din zona centrala a orasului Hiroshima, deschizandu-se catre o strada cu trafic intens. Pentru a obtine intimitatea si linistea necesare unui trai confortabil, arhitectul Hiroshi Nakamura a propus inserarea unei gradini si a unei fatade vitrate semi-transparente inspre strada. Gradina este vizibila din toate camerele casei in timp ce anvelopanta asigura un grad ridicat de izolare fonica fara a limita perspectivele catre activitatea intensa a strazii.
Fatada din sticla refracta razele soarelui dinspre est creand jocuri interesante de lumina. Apa care cade in bazinul-luminator pozitionat deasupra intrarii dinamizeaza pardoseala in dreptul accesului prin sclipiri si unde proiectate pe suprafata din piatra. Desi casa se afla in centrul orasului, inconjurata de alte cladiri, le ofera proprietarilor posibilitatea de a observa si de a se desfata cu schimbarile luminii si ale vietii orasului, zi de zi, asistand constient la trecerea anotimpurilor.
Elementul cheie al casei il reprezinta anvelopanta realizata din aproximativ 6000 de blocuri de sticla (50mmx235mmx50mm). Procesul de realizare a acestor “caramizi” din sticla a fost destul de complicat pentru ca era necesara atat racirea lenta a acestora dar si acuratete in respectarea dimensiunilor exacte. Chiar si asa au existat “caramizi” care la final aveau defecte pe suprafate dar pentru ca nu afectau integritatea fatadei au fost pastrate, oferind iluzii optice neasteptate. Avand in vedere ca fatada avea 8.6mx8.6m blocurile din sticla au fost prinse mecanic de montanti verticali din otel (40mmx4mm) pozitionati la distanta de 10cm. Fasiile orizontale se suprapun peste rosturile de 6mm ale randurilor din sticla astfel ca structura de rigidizare este mascata si nu afecteaza semi-transparenta suprafetei. Fatada din sticla catareste aproximativ 13t. Grinda de sprijin, daca ar fi fost construita din beton ar fi avut o sectiune impresionanta. Solutia adoptata a implicat o grinda metalica pretensionata, avand curbura in sus iar dupa ce a fost montata fatada s-a turnat beton imprejurul grinzii, pentru un plus de rezistenta la compresiune.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.dezeen.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa