Premiile pentru Arhitecți, ediția 2019: VELUX premiază mansardele scăldate în lumină naturală
VELUX înseamnă lumină naturală și ventilație. Dar înseamnă totodată și inovație în domeniul ferestrelor de mansardă. Fiind un promotor al calității vieții sănătoase în spațiul de sub acoperiș, VELUX își dorește să susțină proiectele inovative, care au un real impact asupra vieții oamenilor. Astfel s-a născut ideea de a premia proiectele de arhitectură care pun focus pe lumina naturală prin intermediul soluțiilor VELUX.
Premiile VELUX pentru Arhitecți se află la a 5-a ediție, având în prezent anvergură internațională.
Sunt invitați să-și înscrie proiectele arhitecți din România, Bosnia și Herzegovina, Serbia, Bulgaria, Muntenegru, Macedonia, Turcia și Albania. Proiectele prezentate trebuie să conțină soluții VELUX: ferestre de mansardă și/sau tuneluri solare și/sau ferestre pentru acoperiș terasă.
Cele 3 secțiuni sunt: "Locuințe familiale", "Clădiri publice şi rezidențiale" şi "Renovare", câștigătorul fiecărei categorii fiind premiat cu câte 500 de euro.
Marele premiu pus în joc este în valoare de 2.500 euro, plus o invitație la cea de-a 9-a ediție a "Daylight Symposium", ce va avea loc în 2021. VELUX Daylight Symposium este singura conferință internațională care reunește arhitecți, medici și cercetători din întreaga lume, care dezbat pentru 2 zile impactul luminii naturale asupra clădirilor și al oamenilor.
Ca în fiecare an, juriul evenimentului va fi format din arhitecți de renume din fiecare țară participantă. Marele Premiu va fi câștigat de proiectul cu cel mai mare scor, oricare este secțiunea la care a participat.
Sunt acceptate proiecte recente, din 2018-2019, cu planuri, fațade, secțiuni și un scurt text descriptiv. De asemenea, pot fi înscrise și proiecte în proces de realizare, documentate foarte bine vizual prin poze reale, schițe 3D sau alte informații suplimentare.
Data limită pentru înscrierea proiectelor este 10 decembrie 2019.
Proiectele participante la edițiile anterioare pot fi vizualizate aici.
Proiectul Casa Boeriu al arhitectului brașovean Stefan Vlad a fost premiat în cadrul ediției din 2018. Proiectul său superb de restaurare a unei case valoroase a primit un premiu special din partea VELUX România.
Perioada de înscriere: iunie 2019-10 decembrie 2019, 23:59:59
Înscrieri: aici
Jurizare: ianuarie 2020
Anunțarea câștigătorilor și festivitatea de premiere: februarie 2020, Belgrad, Serbia