Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Programul GARANT CONSTRUCT: Sprijin pentru firmele din sectorul construcţiilor

IMM-urile din sectorul construcţiilor pot primi garanții guvernamentale de maximum 90% din valoarea finanțărilor accesate, în cadrul programului GARANT CONSTRUCT. Procedura de implementare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 399 din 27 aprilie 2022.

Programul GARANT CONSTRUCT: Sprijin pentru firmele din sectorul construcţiilor
Pixabay

GARANT CONSTRUCT este unul dintre cele patru programe prevăzute în OUG 24/2022 privind aprobarea şi finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia romanească, alături de IMM PROD – pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST - pentru finanţarea afacerilor din mediul rural și INNOVATION - pentru invenţii şi inovaţii.

Obiectivul programelor este facilitarea accesului la finanţare pentru firmele care se confruntă cu un deficit de lichidităţi necesar realizării proiectelor de investiţii și asigurarea continuităţii activităţii, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Programele vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat în baza cărora se vor acorda garanții și granturi, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA-IFN.

Ajutorul de stat acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiţii şi/sau pentru susţinerea activităţii curente, precum și un grant compus din o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, comisioane de administrare și de risc și parțial costul aferent dobânzilor.

Programul GARANT CONSTRUCT vizează asigurarea lichidităților și finanțării investițiilor pentru IMM-urile din sectorul construcțiilor implicate în proiecte privind îmbunătățirea eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și aliniere la obiectivele de mediu.

Programul are două componente:

a) Subprogramul de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor;
b) Subprogramul de susţinere a proiectelor de investiţii de scară mică pentru unităţile administrativ-teritoriale, care presupun finanţarea unor activităţi din sectorul construcţiilor.

Cheltuielile eligibile sunt:

a) Achiziția de echipamente și utilaje de constructii, logistică industrială, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;
b) construcția, achiziția, amenajarea de hale pentru uz propriu, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;
c) Achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a IMM-urilor care derulează contracte în sectorul construcții;
d) Achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu (taxonomy) care să genereze eficiența consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare;e) Finanțarea capitalului de lucru pentru achiziția de materiale de construcții, combustibil, energie, salarii, pentru IMM-urile care derulează contracte în sectorul construcții.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.