Proiectul „Legacy”, la CONTRACTOR - investitii in Sanatate
Proiectul „Legacy”, selectat in finala prestigioasei competitii World Architecture Festival din Singapore, va fi prezentat la CONTRACTOR Engineering and Construction Contracting Conference de arhitectul Alexandru Palcau, pe 26 octombrie 2015, la Radisson Blu Hotel Bucuresti.
Proiectul va fi expus in detaliu in sesiunea CONTRACTOR dedicata proiectelor de investitii in constructii in domeniul Sanatatii. Selectat in competitia din Singapore cu doua proiecte, Novelty AE se alatura unei liste de finalisti celebri cum ar fi Zaha Hadid Architects, OMA, BIG, Grimshaw Architects, Herzog and de Meuron.
Proiectul „Legacy” este estimat la 10 milioane de euro si se va realiza in Parcul Balnear de la Beclean. Acesta va face din statiunea Baile Figa o amenajare care ofera servicii de turism, agrement si tratament pe tot parcursul anului, fara intreruperea activitatii in sezonul rece.
Centrul turistic va avea si o salina subterana artificiala, restaurant, bar si o sala pentru conferinte.
NOVELTY AE are in portofoliu lucrari de referinta in Romania si Franta. De asemenea, biroul de arhitectura din Bucuresti se mandreste cu implicarea in importante programe de dezvoltare in Algeria. Echipa a elaborat proiecte de constructii rezidentiale, publice si private, comerciale si industriale.
Conferinta Internationala CONTRACTOR va reuni in cele doua zile de eveniment, pe 26 si 27 octombrie, peste 250 de participanti, fiind dedicata constructorilor, proiectantilor, arhitectilor, investitorilor si dezvoltatorilor din sectorul public si privat cu focus pe domeniile: sanatate, educatie si cultura, rezidential si comercial, spatiul public urban.
Mari proiecte de investitii sunt prezentate ca exemple de buna practica in arhitectura si constructii, din mai multe perspective, avand la baza trio-ul arhitect-constructor-investitor, comunicarea si consultarea permanenta pentru un mediu construit sustenabil.
CONTRACTOR este un eveniment creat de ABplus Events si face parte din seria expoconferintelor internationale pentru arhitecti si contractori, alaturi de INGLASS, LAUD, GIS si RIFF.
Puteti obtine informatii despre CONTRACTOR pe site-ul evenimentului www.contractor.com.ro www.facebook.com/EXPOCONFERINTA.CONTRACTOR.
Eveniment sustinut de:
Partener oficial: Saint-Gobain
Sponsori: Hexadome Construct si Makroplast
Partener de comunicare: spatiulconstruit.ro.