Putem folosi marmura la exterior?
Bineînțeles, marmura poate fi folosită pentru placarea pe exterior a construcțiilor, pentru pavaje, scări, amenajări exterioare. Avem exemple ”clasice”, de la templele grecești până astăzi, de construcții nu doar placate, ci chiar construite cu marmură. La fel de adevărat este că nu toate au rezistat la fel de bine și au avut nevoie de restaurări complexe, sau chiar de reconstrucții. Dar oamenii au iubit dintotdeauna acest material, chiar dacă a fost costisitor, chiar dacă a necesitat o manoperă îndelungată și laborioasă pentru prelucrare.
În prezent, construcțiile din marmură sunt extrem de rare, în schimb întâlnim destul de des folosirea acestui material pentru placare, în general cu ajutorul adezivilor (mai rar în sistem de montaj uscat). Din păcate, constatăm că unele placări nu rezistă în timp, de multe ori din cauza adezivilor de proastă calitate sau a suporturilor instabile, care se deteriorează în timp, ceea ce este o mare risipă. Când montajul se face la exterior, ritmul degradării este mult mai rapid, din motive ușor de înțeles: condițiile de mediu mai severe.
Calități și sensibilități
Poate fi de ajutor să spunem câteva cuvinte despre marmură ca material pentru construcții. Denumirea provine de la grecescul ”marmairein”, care înseamnă ”a străluci”. Mai degrabă se poate spune că marmura este ușor translucidă: lumina trece printr-un strat de câțiva mm grosime, motiv pentru care și statuile au un contur difuz dacă sunt privite contra luminii. Este o rocă metamorfică, provenită din calcar care a suferit transformări structurale, mineralogice și chimice în marile procese geologice, sub influența căldurii și presiunii. Folosită în construcții încă din Antichitate ca piatră decorativă, pentru placări de pardoseli, pereți și diverse amenajări (inclusiv sub formă de mozaic), pentru structuri precum coloane sau grinzi, în scop decorativ sau artistic (sculptură), marmura are o serie de proprietăți care o fac unică în felul ei.
În primul rând, are o porozitate redusă, deci este potrivită utilizării în medii expuse umidității, fără efectele negative care apar din această cauză. Datorită absorbției reduse de umiditate, este mai puțin degradabilă după repetarea ciclurilor îngheț/dezgheț, ceea ce o face un excelent material pentru exterior, inclusiv într-un climat excesiv. O consecință a acestor proprietăți este și faptul că plăcile de marmură au o aderență redusă, deci adezivul de aplicare trebuie să fie unul special. Lipirea este cu atât mai dificilă cu cât suprafața marmurei este șlefuită mai fin, mai lucios, pentru că adezivul nu mai poate intra în adâncimi (orificii, asperități, imperfecțiuni) care să ajute la ancorare. De aceea, orice material neabsorbant, printre care și marmura, se aplică punând adeziv pe suprafața neșlefuită, chiar ușor neregulată. Este o deosebire mare față de alte materiale folosite pentru placare, precum ceramica (gresie, klinker, mozaic) și chiar unele tipuri de rocă (precum calcar, travertin, gresie naturală), care au o porozitate ridicată și pot absorbi mai multă apă – uneori chiar până la 30% din volum. În topul rocilor uzuale cu absorbție redusă se află granitul, marmura și ardezia, ceea ce le face potrivite pentru plăcări exterioare, în spații umede, pentru blaturi de bucătărie - de preferat cu o șlefuire fină la partea vizibilă, până la luciu, pentru a reduce gradul de absorbție. Aceasta nu înseamnă că celelalte roci nu sunt potrivite, ci doar că, pentru a le prelungi durata de viață în medii solicitante, este de preferat să se facă o impregnare de impermeabilizare (unul sau două straturi).
De asemenea, trebuie specificat faptul că orice rocă are anumite porțiuni cu variații chimice și structurale (aleatorii sau dispuse pe straturi – se numește anizotroipie), provenite din modul în care s-a format; roca va ceda în locurile cele mai vulnerabil, adică în aceste zone. Un tratament de impermeabilizare (sigilare) pentru orice suprafață, inclusiv neabsorbantă, va aduce un plus de garanție pentru integritatea placării. De asemenea, pentru a evita pătarea, se recomandă o polișare periodică, eventual înainte de sigilare, pentru a reduce absorbanța. Porozitatea se poate verifica în laboratoare, dar și cu mijloace curente – de exemplu, se toarnă câțiva mililitri de apă pe suprafața plăcii și se observă după câteva minute modul în care apa lasă o pată umedă; după ce ștergem apa, dacă materialul este lipsit de porozitate, pata nu va fi evidentă, iar dacă materialul absoarbe, pata va rămâne vizibilă în mod accentuat.
Greșeli posibile la montaj
- O greșeală care se poate face la placarea cu marmură este ca stratul suport să nu fie corespunzător (iar normativele prevăd cum trebuie să fie corect). De exemplu, nu se respectă rețeta betonului, sau terenul de fundare se dovedește instabil. Marmura este un material greu, iar structura de susținere poate ceda.
• De asemenea, dacă stratul suport este viciat de neregularități, este o eroare să pui mai mult mortar adeziv decât este permis în fișa tehnică a produsului.
• Marmura se montează în general fără rosturi, mizându-se pe o debitare atentă, astfel încât îmbinările să fie cât mai puțin vizibile, iar apa să nu își poată face loc; atunci când se lucrează la exterior, prin rosturi și crăpături își pot face loc plantele (chiar lăstari de copaci). Dacă nu sunt smulse la timp și acoperirea nu este reparată, plantele găsesc un mediu propice să se dezvolte în praful care se acumulează și devine sol, rădăcinile contribuind progresiv la lărgirea crăpăturilor și degradarea scărilor. Oricât de mici ar fi, rădăcinile plantelor au o capacitate distructivă considerabilă.
• O altă problemă poate fi tipul de adeziv folosit. În prezent, se folosesc trei variante: pe bază de lianți naturali, cum este cimentul (simbolul C pe ambalaj), adezivi în dispersie și adezivi pe bază de rășini reactive; primii sunt cel mai des folosiți pentru placarea cu piatră. Pentru a asigura o aplicare rezistentă, se folosesc sortimente de adeziv special, de preferat pe bază de ciment alb, cu nisip cu granulometrie selecționată și conținut ridicat de rășini sintetice, pentru a asigura elasticitatea în timpul variațiilor dimensionale cauzate de diferențele de temperatură; sunt potriviți adezivi cu deformabilitate superioară, notați cu S2. Variațiile dimensionale sunt cu atât mai evidente cu cât plăcile de marmură sunt mai mari. Pentru a avea rezistență mare la compresiune, particulele de nisip trebuie să fie dure, nu rezultate din măcinarea unei roci moi (precum calcarul) și nici cu resturi de materii organice. De asemenea, este necesar ca adezivii să aibă caracteristici hidrofobe, pentru a nu permite pătrunderea apei în substrat și migrarea sărurilor din substrat către zona de lipire, ceea ce afectează suplimentar montajul. Dacă apar pete albe (eflorescențe) cauzate de săruri, înseamnă că nu este prezent un mortar hidrofobizat. Caracteristicile tixotropice (de curgere) și adăugarea de plastifianți sunt importante și ele, pentru a permite o fluiditate suficientă a adezivului și pătrunderea acestuia în toate neregularitățile suprafeței de montaj. Dacă zona de lipire este prea netedă, iar neregularitățile din stratul suport necesită un pat gros de mortar, posibilitatea unui montaj de slabă calitate este mare. Mai trebuie spus că în medii umede se recomandă adezivi cu aderență îmbunătățită - rezistență sporită la smulgere.
• Atenție la armăturile și elementele metalice adiacente care pot coroda, în special cele din fier! În timp, rugina expandează și exercită o presiune asupra marmurei, crăpând-o. Au existat câteva situații nefericite de monumente de marmură care, fiind stabilizate cu armături de oțel ascunse, au sfârșit prin a crăpa. Pe vremuri, aceste piese de stabilizare erau confecționate din plumb, bronz sau lemn, care nu aveau niciun efect distructiv.
• La placările grele, una dintre regulile de bază este ca adezivul/mortarul să fie aplicat uniform, complet, astfel încât plăcile să nu aibă dedesubt spații goale – acolo placa va ceda la presiune sau se va crea un spațiu în care se acumulează apă.
• O lucrare de placare cu marmură necesită o întreținere periodică, iar o protecție de suprafață (cu rol de sigilare) poate fi benefică. Dacă apare o desprindere sau o crăpătură, se încearcă o remediere în cel mai scurt timp, deoarece degradarea se accentuează exponențial din acel moment.
