Recondiționarea ornamentelor din zinc
În cazul monumentelor istorice, orice intervenție, inclusiv reparațiile, trebuie să respecte întocmai arhitectura originală, folosindu-se materiale similare, în conformitate cu legislația și cu regulamentele urbanistice locale. O reală provocare este repararea acoperișurilor și, mai ales, a acelor elemente de acoperiș care presupun lucrări de tinichigerie ornamentală din zinc, relativ frecvente în orașele din România care au dezvoltat în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului trecut o arhitectură de inspirație europeană.
Tinichigeria - o meserie aparte
Lucrările de tinichigerie sunt des întâlnite la acoperișuri, fie că că vorbim de arhitectură modernă sau clasică, oricare ar fi tipul de învelitoare. Chiar dacă învelitoarea nu este metalică (poate fi din țiglă, de exemplu, sau ardezie), sunt necesare elemente metalice care să ofere o protecție acoperișului în zonele critice: dolii, streșini, coame, alăturări la calcan, străpungeri, lucarne, tabachere etc. Sistemele pluviale, de asemenea, au fost realizate prin tradiție de către tinichigii, acei meșteri specializați în prelucrarea metalului laminat. Aceștia au folosit, de-a lungul secolelor, tablă de zinc, cupru, oțel, aluminiu, chiar plumb, în aliaje mai mult sau mai puțin complexe. În timp, s-a format o breaslă extrem de respectată în domeniul construcțiilor. Anumite stiluri arhitecturale au dus această meserie pe culmile rafinamentului, tabla utilizându-se pentru realizarea de ornamente dintre cele mai spectaculoase. Întâlnim tinichigerie ornamentală la clădirile gotice, renascentiste, baroce, neoclasice, istoriste, eclectice, chiar Art Nouveau și Art Deco din prima jumătate a secolului trecut.
Orașele românești au un patrimoniu semnificativ de asemenea clădiri, ale căror acoperișuri sunt decorate cu elemente de tinichigerie decorativă remarcabile, cele mai multe din zinc. Din păcate, multe lucrări de acest gen s-au pierdut, unele intervenții din deceniile trecute făcându-se cu materiale proaste și fără respectarea ornamentelor originale. Ceea ce s-a păstrat până acum devine cu atât mai prețios și trebuie salvat.
Metalul potrivit
Zincul a fost utilizat cu succes în tinichigeria ornamentală datorită calităților sale de natură fizică, chimică și estetică. În stare pură, este totuși un metal fragil, așa că au fost folosite de regulă aliaje cu mici cantități din alte metale, precum aluminiul, cuprul, staniul, sau, mai recent, titanul. Aliajele de zinc diferă mult ca aspect de alamă, folosită și ea ca învelitoare pentru acoperiș, un aliaj de cupru care poate conține până la 45% zinc.
Zincul este un metal cu o reactivitate chimică destul de mare, de aceea oxidarea apare relativ rapid; dacă inițial are o culoare lucioasă, metalică, în scurt timp capătă o patină specifică, uniformă, extrem de apreciată estetic și cu un oarecare rol de protecție. Cromatic, este compatibil cu ardezia, de aceea această alăturare vizuală de învelitoare din ardezie și elemente metalice din zinc a fost foarte des întâlnită. Dacă tabla de zinc este zgâriată sau deformată ușor (inclusiv ca urmare a dilatărilor și contracțiilor), patina va acoperi multe dintre urmele inestetice. În timp, totuși, prin coroziune materialul se pierde, astfel că o învelitoare sau un ornament de zinc are o durată de viață de circa 100 de ani, mai mult sau mai puțin în funcție de grosimea tablei.
Oricum, este un material performant, superior tablei de oțel zincat prin galvanizare; aceasta din urmă, după dispariția stratului de protecție din zinc, va avea o speranță de viață extrem de redusă, dacă nu se ia altă măsură de protecție. Acele acoperișuri de clădiri vechi care au fost construite sau renovate cu tablă de oțel zincat nu au rezistat prea mult, ba chiar au contribuit la degradarea accentuată a șarpantei.
Un alt avantaj al zincului este faptul că poate fi prelucrat relativ ușor (mai ales dacă se încălzește la circa 150°C, când devine maleabil). În consecință, este extrem de apreciat pentru etanșeitatea superioară la fălțuire și, mai ales, pentru realizarea decorațiunilor de acoperiș, în special atunci când este vorba de ornamente volumetrice, pe șabloane sau matrițe.
Nu în ultimul rând, putem spune că zincul este un material cu o sustenabilitate ridicată, fiind reciclabil integral; în plus, pentru fabricarea foilor de tablă, se întrebuințează relativ puțină energie, acest metal având un punct de topire scăzut (419°C, un pic mai mult decât plumbul, dar incomparabil cu fierul – 1.538°C).
Recondiționare sau refacere?
Recondiționarea ornamentelor din zinc este o adevărată provocare, chiar și pentru cei mai pricepuți tinichigii (și nu sunt prea mulți cei care au rămas să practice această meserie la nivel ridicat). În majoritatea cazurilor, lucrarea se face în atelier, fiind vorba de operațiuni diverse și minuțioase, care nu se pot executa la înălțime, eventual în coardă. O inspectare a ornamentului va arăta în bună măsură ce se poate recupera și ce nu, dar nu este suficient. Abia după o sablare și o spălare cu o soluție acidă, care să îndepărteze reziduurile, se va ști dacă tabla a pierdut prea mult metal pentru a mai putea fi folosită în continuare; uneori, stratul de metal rămas este atât de subțire, încât ornamentul este considerat complet compromis. Crăpăturile, găurile sau unele porțiuni lipsă de dimensiuni reduse pot fi reparate prin cositorire, eventual cu un adaos de bucățele de metal. Totuși, atunci când ornamentul nu se poate recupera, va fi refăcut integral, pentru a se respecta condițiile prevăzute în autorizația de construire. Unele modele se repetă, dar se întâlnesc și piese unice, personalizate. Există tinichigii care și-au realizat în timp șabloane, putând astfel să aibă o eficiență mai bună a timpului alocat fiecărui ornament, dar totul depinde de exigențele proiectului.
Când este vorba de un monument istoric, geometria și formele trebuie respectate cu rigurozitate maximă, mai ales când beneficiarul are la dispoziție proiectul original – ceea ce se întâmplă uneori, de pildă în cazul instituțiilor publice. Pentru învelitoarea propriu-zisă, o firmă de acoperișuri profesionistă dispune de utilaje speciale pentru fălțuire, decupare, prelucrare, deformare după anumite repere geometrice; totuși, pentru ornamentică, gradul de manualitate este foarte ridicat, majoritatea operațiunilor necesitând intervenția punctuală a meseriașului, fie cu presa, fie cu ciocanul, pur și simplu. Costurile unei asemenea lucrări, care presupune șabloane personalizate extrem de scumpe (unele seturi de șabloane costă câteva mii de euro), pot fi prohibitive, ceea ce nu ne oferă o perspectivă prea optimistă asupra destinului multor clădiri de patrimoniu.
