Reflectanța luminii (LRV) în amenajările interioare și exterioare
În alegerea culorilor pentru amenajările interioare și exterioare, inspirația este importantă, desigur. Dar la fel de importantă este și știința de a opta pentru anumite nuanțe, texturi, modalități de a pune în evidență unele obiecte cu ajutorul luminii, fapt care ne va da o stare mai mult sau mai puțin reconfortantă. Vom vorbi în acest context despre un concept care ne poate ajuta enorm în alegerile noastre și pe care îl întâlnim tot mai des în limbajul designerilor, al arhitecților de interior, al producătorilor de materiale pentru finisaje – vopsele, tapet, pardoseli, decorațiuni, tencuieli etc. Este vorba despre reflectanța luminii, pe care în limbajul internațional o întâlnim sub abrevierea LRV (Light Reflectance Value).
Între alb și negru
Conceptul a apărut în fizică: reflectanța luminii, sau factorul de reflexie, reprezintă raportul dintre lumina reflectată de o suprafață și cea incidentă (evaluate sub formă de flux luminos, măsurat în lumeni). Fluxul luminos este o mărime folosită în numeroase domenii, de la electrotehnică (eficiența becurilor) la climatologie și astronomie, unde se lucrează și cu lungimi de undă aflate în afara spectrului vizibil. În arhitectură și design, miza este următoarea: noi percepem culorile, nuanțele, texturile nu doar estetic, ci și ca pe o energie, mai mult sau mai puțin intensă și variată, proporțional cu lumina reflectată de o suprafață.
Diferențele, în funcție de finisaj și lumina ambientală (lampă ori soare), pot fi enorme. În mod ideal, un LRV de 0% înseamnă negru (absoarbe toată lumina), iar unul de 100% înseamnă alb (este o lumină reflectată care conține cele mai variate lungimi de undă). În realitate, lucrurile sunt un pic mai ”nuanțate”. Ceea ce înțelegem în mod curent drept ”culoarea” albă, reflectă maximum 90% din lumina pe care o primește, iar negrul emite totuși cam 5%. Știința de a obține un finisaj constă în a controla de fapt, ce lungimi de undă absoarbe acel material (vopsea, lac, metal, lemn etc.) și ce ne lasă nouă să primim.
Culoarea și lumina ambientală
Pentru a percepe corect o culoare, avem nevoie de o cantitate suficientă de lumină, iar aceasta poate deveni o problemă - dacă avem o amenajare în culori închise, vom consuma mai multă energie ca să le punem în evidență și să percepem corect contrastele. De asemenea, dacă vom avea un tavan închis la culoare, vom primi de la el foarte puțină lumină reflectată (indirectă), deci va trebui să instalăm mai multe surse de lumină, orientate către zonele de interes ale camerei. Este la fel de adevărat că suprafețele strălucitoare nu ne sunt neapărat favorabile, comparativ cu cele mate; de exemplu, o pardoseală lucioasă ne face să ne simțim nesiguri, că alunecăm pe apă, indiferent de clasa ei de rezistență la alunecare. Oricum, o pardoseală nu ne este de foarte mare ajutor în iluminarea obiectelor din încăpere, comparativ cu pereții și tavanul.
În ultima vreme, tot mai mulți producători de vopsele menționează care este nivelul LRV al produselor lor, venind în sprijinul designerilor, dar și al beneficiarilor, care și ei au început să fie interesați de acest aspect. Culoarea nu este totul, deoarece contează și cantitatea de lumină reflectată, specifică fiecărui produs. Uneori, se folosesc compuși care cresc gradul de reflexie. Astfel, un alb poate avea un LRV cuprins între 70% și 90%, care este comparabil cu unele pasteluri de verde sau albastru; un roșu aprins poate fi mai puțin strălucitor decât un verde ș.a.m.d. În același timp, trebuie spus că nuanțele deschise își pierd în timp luminozitatea, uneori cu până la o treime, ceea ce necesită curățarea sau refacerea finisajului.
Materialul lăsat aparent nici nu contează atât de mult. De exemplu, aluminiul atent polișat poate avea un factor de reflexie de circa 85%, dacă este finisat prin anodizare de circa 80%, iar dacă este mătuit de circa 55%. Lemnul, la rândul lui, poate fi mai luminos (frasin, arțar – LRV de peste 50%) sau mai întunecat (nuc american sau trandafir, cu LRV sub 15%). Stejarul are o luminozitate medie, de circa 25 – 35%, în funcție de porțiunea trunchiului de unde a fost extras. Luciul nu înseamnă neapărat un LRV mare; de exemplu finisajul cromat are 60 – 70%, iar oțelul inoxidabil doar 50%.
Contrastul oferă siguranță
Există situații în care LRV-ul este important nu doar pentru estetică și confort vizual, ci și din perspectiva siguranței persoanelor care utilizează un spațiu. În primul rând, este vorba despre contraste. Vorbim nu de contrastele de culoare, ci despre diferențele de reflectanță. Dacă vom avea un obstacol greu de identificat, fiind de aceeași nuanță cu zona adiacentă, există posibilitatea să ne accidentăm. Nu mai vorbim de ușile complet transparente, din sticlă, care produc frecvent situații neplăcute. Lucrurile sunt cu atât mai serioase pentru persoanele cu dizabilități, respectiv cu probleme de vedere. Statisticile arată că doar 5% dintre nevăzători nu pot vedea absolut nimic; restul și-ar putea lua câteva repere, pe care le vor obține din contraste. În consecință, este necesar un contrast de cel puțin 30% (diferența între LRV-urile materialelor), sau de 20% într-o lumină puternică, de peste 200 de lucși. Un contrast ideal, precum cel folosit pentru citit, este de 70%.
Contrastul trebuie să existe între fețele ușilor și tocurile aferente, între pardoseli și pereți, balustrade și pereții alăturați, obiecte sanitare și pereți, scaune și zona aferentă. De asemenea, muchiile treptelor trebuie marcate prin contrast, cu profile care să fie vizibile atât la urcare, cât mai ales la coborâre; este cunoscut faptul că cele mai multe accidente pe scări se petrec la coborâre. Cele mai periculoase situații apar în ambianțele monocromatice, slab iluminate, care nu permit observarea marginilor sau delimitărilor și nu au nicio semnalizare. La fel de neplăcute pot fi și interioarele cu modele încărcate, unde nu poți distinge spațialitatea obiectelor, chiar dacă există sumedenie de contraste. De asemenea, reflexiile din materiale strălucitoare (sticlă, oglinzi) pot produce confuzie, de aceea se recomandă delimitarea lor clară. Iată de ce sunt necesare reguli care, în anumite țări, se respectă cu strictețe (în instituții, spații publice și nu numai). În alte țări, la noi de exemplu, se pune accent pe tehnica iluminării eficiente și evitarea orbirii, și mai puțin pe culorile folosite în amenajări.
Situații particulare sunt spitalele, azilele pentru seniori și, desigur, unitățile medicale pentru boli psihice și mintale. La acestea din urmă, culorile prea strălucitoare pot declanșa reacții greu de controlat, de aceea la amenajarea lor este nevoie de o consultanță de specialitate în alegerea finisajelor.
În cazul amenajărilor exterioare, este cunoscut faptul că atunci când folosim culori închise riscăm ca materialele (vopselele, sistemul de fațadă etc.) să se degradeze din cauza căldurii. O fațadă cărămizie poate ajunge la o temperatură de 80 ° C, în timp ce o fațadă crem poate rămâne la 60 - 65°C. Variațiile de temperatură duc la crearea de tensiuni interne în finisaje, mai ales atunci când dedesubt avem un strat termoizolant, și la distrugerea lor treptată. Unele ghiduri de bune practici în construcții recomandă folosirea de culori deschise sau, atunci când se doresc nuanțe închise, se aleg produse speciale, cu conținut de oxizi metalici care reflectă radiația infraroșie.
