Reținut în geometrie, rafinat în detaliu cu EQUITONE
O bază militară aeriană în plin proces de modernizare
În 2011, s-a luat decizia de a închide câteva aeroporturi militare vechi din Germania și de a concentra activitățile în câteva facilități moderne. Datorită localizării sale, în centrul triunghiului format de Frankfurt, Stuttgart si Nuremberg, baza aeriană din Niederstetten a scăpat de desființare, fiind una dintre cele selectate pentru renovare. S-a decis ca în această facilitate militară să staționeze recent dezvoltatele elicoptere NH90. Hala 01 a înlocuit o clădire ieșită din uz și a fost construită pentru a adăposti componente pentru elicoptere și alte consumabile, oferind condițiile perfecte de depozitare pentru aceste valoroase elemente.
Când ingeniozitatea se alătură simplității
Halele de depozitare inaccesibile publicului primesc în general puțină atenție din punct de vedere arhitectural, cerințele funcționale eclipsând aspectele estetice. Caietul de sarcini pentru noul hangar din Niederstetten prevedea o clădire simplă, tip cutie. Când a fost selectată să realizeze proiectul, echipa Ecker Architects din Heidelberg și-a propus să trateze acest volum prismatic elementar cu ingeniozitate. Și astfel, prin placarea clădirii cu panouri EQUITONE [natura] decupate în forme geometrice simple, arhitecții au eliminat îmbinările verticale și orizontale de pe întreaga suprafață în tonuri de gri a fațadei, punându-i în valoare aspectul monolitic. Stereotomia repetitivă a panourilor amintește de plasa de camuflaj folosită de armată.
Panourile EQUITONE [natura] accentuează în mod subtil ritmul fațadei din fibrociment brut, dând naștere unui aspect uniform fără a fi monoton. Îmbinările diagonale înguste dintre panouri creează impresia de precizie. În plus, datorită modului deliberat în care acestea se continuă de pe o latură pe alta, întreaga clădire seamănă mai mult cu o sculptură minimalistă decât cu un simplu depozit industrial. Acest bloc monolitic este întrerupt, într-un singur punct, de zona de intrare, placată cu panouri EQUITONE [natura] de culoare albă. Plăcile mari, orizontale, reflectă lumina zilei în acest spațiu, contrastând puternic cu imaginea generală cenușie a clădirii.
Materialele de cea mai înaltă calitate asigură condiții optime
Bunurile depozitate în Hala 01 sunt deosebit de sensibile, necesitând un climat interior foarte stabil. Temperaturile nu trebuie să varieze cu mai mult de 5°C (40°F), iar fluctuațiile de umiditate relativă trebuie păstrate sub 5% . Arhitecții au ales o fațadă ventilată realizată din panouri de fibrociment, care permite aerului să circule prin spatele panourilor, disipând umiditatea și scăzând sarcina termică a fațadei.
Pentru a elimina aportul termic solar, spațiul dedicat depozitului este controlat climatic și nu are niciun fel de ferestre sau luminatoare. Pentru a oferi totuși personalului posibilitatea de a-și face o idee despre ora din zi sau condițiile meteo de afară, arhitecții au prevăzut o bandă de luminatoare înguste pe tavanul coridorului de acces ce duce spre spațiul de birouri, vizibile prin șirul de ferestre amplasate de-a lungul acestui culoar.
Un sistem de fațadă reciclabil, cu pierderi minime
Fațada ventilată din fibrociment nu numai că satisface pe deplin parametrii climatici necesari pentru această clădire, ci constituie și o alegere ecologică responsabilă. Panourile din fibrociment sunt realizate din materiale comune, cu grad redus de toxicitate: ciment, materiale minerale brute (de regula nisip silicat), fibre naturale și sintetice și apă. Pentru acest proiect, panourile EQUITONE au fost pre-tăiate la dimensiunile și formele geometrice necesare, ceea ce a făcut ca piederile la montaj să nu treacă de 1,6%.
Fațada durabilă protejează structura clădirii de efectele negative ale intemperiilor, crescându-i durata de viață în mod considerabil. Panourile sunt ușor de întreținut și pot fi înlocuite fără probleme în caz de deteriorare. De asemnea, panourile pot fi demontate individual, oferind acces rapid echipei de mentenanță pentru intervenții la structura subadiacentă. În plus, la sfârșitul duratei de viață a clădirii, întreaga fațadă poate fi demontată și reutilizată la o altă construcție.
Descoperiți mai multe proiecte EQUITONE sau contactați cel mai apropiat specialist.