Sfaturi practice pentru alegerea vatei minerale în proiectul tău de izolație
Vata minerală este unul dintre produsele des utilizate în lucrările de izolare pentru diferite aplicații: acoperișuri înclinate, pereții caselor cu structură din lemn între și sub căpriori, pereți de compartimentare, fațade ventilate, tavane, fațade cu izolare exterioară și interioară.
Vata minerală – importanță și rol în proiectele de izolare
Izolarea joacă un rol esențial în crearea unui mediu de locuit confortabil și eficient energetic. Deși există o gamă diversă de materiale de izolare disponibile, vata minerală se distinge prin calitățile sale excepționale. Datorită structurii poroase, vata minerală oferă o izolare termică și acustică excelentă, fiind totodată rezistentă la foc și la variațiile de temperatură.
Vata minerală este un material izolator fabricat din fibre minerale de sticlă, rocă sau lemn, fiind o excelentă barieră împotriva transferului de căldură. Materialul prezintă numeroase avantaje în izolarea acustică, reducând semnificativ pătrunderea zgomotelor exterioare pentru un mediu mai liniștit în casă. De asemenea, este important de remarcat că vata minerală este incombustibilă, nu emană fum, oferind o protecție suplimentară în caz de incendiu.
Datorită acestor calități, utilizarea vatei minerale în proiectele de izolare nu doar îmbunătățește confortul și eficiența energetică, dar contribuie și la siguranța și liniștea locatarilor.
Cum alegi corect tipul vatei minerale, în funcție de performanțele dorite și de aplicația pentru care aceasta este necesară?
Când vine vorba de izolarea cu vată minerală, o serie de factori importanți trebuie luați în considerare pentru a asigura eficiența și sustenabilitatea proiectului:
- Conductivitatea termica a izolației si grosimea stratului de vată minerală influențează direct capacitatea de izolare termică.
- Performanța termică și acustică: Calitatea izolației termice și acustice cu vată minerală este vitală pentru confortul și eficiența energetică a clădirii. O vată minerală de calitate superioară poate reduce semnificativ transferul de căldură și zgomotul, contribuind astfel la un mediu interior mai plăcut și mai eficient economic.
- Sustenabilitate și impact asupra mediului: Alegerea unui produs sustenabil și cu un impact redus asupra mediului este esențială. Vata minerală ecologică, produsă din materiale reciclabile și cu emisii reduse de carbon în procesul de producție, nu doar protejează mediul, dar poate contribui și la îndeplinirea standardelor de construcție ecologică.
Produsele de izolare Knauf Insulation cu tehnologia ECOSE® contribuie semnificativ la reducerea amprentei de carbon a clădirilor, fiind o alegere sustenabilă și responsabilă. Fără formaldehidă adăugată și fără substanțe chimice nocive, ECOSE® este un liant fabricat din surse regenerabile rapid, 98% pe bază de plante, ce asigură un aer curat în interiorul clădirilor.
În plus, vata minerală cu tehnologia ECOSE®, atât vata minerală de sticlă, cât și cea bazaltică, dezvoltate de Knauf Insulation, dețin nivelul Gold al certificatului Indoor Air Quality de la Eurofins. Acesta este cel mai înalt standard disponibil astăzi și îndeplinește toate criteriile europene existente cu privire la calitatea aerului în interior.
De asemenea, toate fibrele de izolație Knauf din întreaga lume sunt certificate EUCEB și, prin urmare, nu sunt clasificate drept cancerigene. EUCEB este singura schemă în vigoare care confirmă respectarea reglementărilor UE de bio-solubilitate pentru fibrele de vată minerală.
Ce fel de vată minerală este potrivită pentru diverse aplicații?
Dacă îți dorești izolarea acoperișului la interior (între căpriori) și izolarea pereților despărțitori îți recomandăm să utilizezi vata minerală de sticlă. În ceea ce privește termosistemul, pardoselile și acoperișurile de tip terasă, poți realiza izolarea cu vata minerală bazaltică.
De asemenea, dacă dorești să obții o izolare acustică cu ajutorul vatei minerale, trebuie să alegi produsele de vată minerală care au fost testate în sisteme de izolare acustică, respectiv pereți de compartimentare (rezistență la zgomot aerian) sau pardoseli (indice de izolare la zgomot de impact). Dacă izolația va fi aplicată pe suprafețe unde este necesară o rezistență mecanică mare sau pe terase unde există trafic de mentenanță, atunci să ai în vedere produsele cu rezistența la compresiune și încărcarea punctuală cele mai mari.
Knauf Insulation oferă diverse tipuri de vată minerală, fiecare proiectată pentru aplicații specifice în proiecte rezidențiale sau comerciale. Fiecare tip de vată minerală are caracteristici unice, cum ar fi conductivitate termică, rezistență la compresiune, încărcare punctuală, grosime variabilă și performanțe termice și acustice distincte, adecvate pentru diferite cerințe de izolare.
• Construcții rezidențiale: Produsele sunt concepute pentru confort și eficiență, cu accent pe izolarea termică și acustică a pereților, acoperișurilor și pardoselilor.
• Construcții comerciale: Accentul se pune pe durabilitate și performanță pe termen lung, cu soluții adaptate pentru spații mai mari și nevoi specifice de izolare.
• Construcții industriale: Se prioritizează materialele cu rezistență ridicată și capacitatea de a suporta condiții extreme.
• Cerințe termice și acustice: Se alege stratificația adecvată pentru a îndeplini standardele specificate.
• Conformitatea cu reglementările și standardele: Produsele sunt alese în conformitate cu normele locale și naționale.
• Sustenabilitate: Se aleg produsele care reflectă angajamentul față de mediu și practici responsabile de producție.
Cum să alegi un produs cu o conductivitate termică cât mai bună?
În situația în care vata minerală joacă rolul principal de material termoizolant, atunci conductivitatea termică este cea mai importantă caracteristică pe care trebuie să o ai în vedere.
Conductivitatea termică oferită de materialul izolator se măsoară printr-un coeficient numit ”Lambda λ” și te ajută în calcule pentru stabilirea grosimii materialului izolator. Astfel, cu cât valoarea ”Lambda λ” a materialului este mai mică, cu atât conductivitatea, respectiv performanțele termice vor fi mai bune. Un exemplu în acest sens este Unifit 035 care are o conductivitate termică declarată de λD=0,035, ceea ce îl clasează ca fiind un produs cu proprietăți excelente de izolare termică, potrivit pentru izolarea mansardei, dar nu numai.
Conductivitatea termică te ajută să compari materialele între ele și totodată sa stabilești grosimea optimă a stratului de termoizolație. Așadar, coeficient λ mic înseamnă capacitate mică a materialului de a pierde căldură, coeficient λ mare înseamnă capacitate mare a materialului de a pierde căldură. Însă, pentru a fi mai simplu de stabilit și în funcție de grosime, s-a introdus noțiunea de rezistență termică la transmisia căldurii (R), care este direct proporțională cu grosimea materialului și invers proporțională cu conductivitatea: R=d/λ. Rezistența termică, R, arată capacitatea unei anumite grosimi din materialul respectiv de a nu pierde căldură.
Un proiect de izolație pentru casă este un pas important și necesită timp, energie și bani. Desigur că succesul unui astfel de proiect presupune un echilibru între aceste trei elemente.
Se poate ieftin și bun?
Este de preferat să nu te lași influențat de costurile mici, în defavoarea calității. Costurile de producție ale materialelor de calitate, care oferă performanțe ridicate și durabilitate, sunt mai mari decât ale produselor alternative, care sunt propuse și promovate pe baza avantajului prețului mai mic. Achiziția produselor de izolare mai scumpe poate fi privită ca o investiție pe termen lung, ce oferă avantaje de necontestat privind siguranța casei și confortul din interior. Nu poți trece cu vederea nici economia pe care o vei face în timp cu întreținerea, costurile pentru încălzirea sau răcirea casei fiind mai mici atunci când există o izolare eficientă, efectuată cu produse calitative.
Astfel, pentru izolarea locuinței, poți să-ți îndrepți atenția către vata minerală de sticlă și vata minerală bazaltică, produse de Knauf Insulation. Produsele sunt incombustibile, au cele mai ridicate niveluri de performanță termică și acustică, răspund celor mai complexe specificații și au demonstrat performanțe excelente în cele mai solicitante proiecte. În plus, aceste materiale beneficiază de tehnologia ECOSE® care, datorită liantului fără formaldehidă adăugată, le-a transformat în produse eco-friendly și care susțin un climat sănătos în interiorul casei.
Un produs de izolație greu înseamnă o performanță termică superioară?
În ceea ce privește densitatea sau greutatea produsului de izolație, este important de știut că aceasta nu este o caracteristică care demonstrează dacă un produs are sau nu o performanță termică ridicată. Tehnologiile moderne de fabricație permit realizarea unor produse de izolare care, deși au o densitate mai mică, oferă performanțe termice superioare. De exemplu, printre acestea se numără vata minerală de sticlă care, deși cântărește jumătate din greutatea vatei bazaltice, oferă aceeași performanță termică:
• vata minerală de sticlă asigură o conductivitate termică începând de la λ = 0,031 W/mK
• vata minerală bazaltică asigură o conductivitate termică începând de la λ = 0,033 W/mK
Astfel, această caracteristică a vatei minerale de sticlă creează un avantaj în manipularea materialului.
Achiziționează materiale de izolație de la producători de încredere
Pentru obținerea unor performanțe optime din punct de vedere termic, acustic și de protecție la foc, toate produsele de izolație utilizate trebuie să fie achiziționate de la producători de încredere, care oferă materiale adecvate, de calitate. De asemenea, îți recomandăm ca aplicarea acestor materiale de izolație să se facă doar cu personal specializat, în condițiile recomandate de către producător.
Alege materiale care au documentații tehnice disponibile
Dacă ai decis să începi un proiect de izolare a casei, este important să alegi materiale asupra cărora s-au realizat teste concludente, care au documentația de conformitate cu standardele de produs și au etichete corespunzătoare. De asemenea, evită să cumperi produse care au ambalajele și etichetele deteriorate.
Knauf Insulation răspunde celor mai exigente cerințe ale pieței din punct de al performanțelor produselor pe care le oferă, obținând certificări importante pentru acestea, recunoscute la nivel mondial. De exemplu, vata minerală Knauf Insulation cu Tehnologia ECOSE® este certificată conform standardelor internaționale ISO ale Sistemului de Management al Calității în domeniul mediului, energiei, sănătății și securității (ISO 9001, ISO 14001, ISO 50001, OHSAS 18001), contribuind la creșterea punctajului total în diverse scheme de obținere a unor certificări verzi, precum: BREEAM, LEED, HQE, DGNB.