The Office, in programul RIFF 2014
Despre participarea la RIFF 2014, arh. Vlad Gaivoronchi a declarat: "Sper să împărtăşim experienţe deosebite la ediţia din această toamnă a evenimentului. Mă simt onorat de invitaţia de a prezenta confraţilor “aventura” noastră clujeană din ultimii doi ani jumătate.
Mă refer la The Office de pe bulevardul 21 decembrie 1989, lucrare în bună măsură asemănătoare ca tematică ansamblului timişorean City Business Centre cu care ne-am afirmat de câţiva ani în domeniul arhitecturii pentru birouri de clasă A. În cadrul prezentării voi insista pe felul în care a pornit acest proiect, pe studiile preliminare şi pe dilemele legate de expresie, între dorinţele noastre “contextuale” şi solicitările pentru o identitate vizuală specifică dorită de către clientul corporat.
Voi prezenta de asemenea ceea ce s-a realizat în fapt şi ceea ce urmează, cu accent pe dinamica socio-culturală a ansamblului care a fost gândit pentru a găzdui arta la scară urbană şi care nu-şi trădează această menire, dimpotrivă devine gazda de pe acum al unor manifestări de prestigiu."
RIFF face parte din seria expoconferințelor internaționale de arhitectură organizate de ABplus Events în 2014 la București, Varșovia și Budapesta, împreună cu Ordinul Arhitecților din România, Asociația Arhitecților Polonezi și Camera Arhitecților din Ungaria. Mai multe aici.
Data, locația: 10-11 noiembrie 2014, București
Structura evenimentului: expoconferință - sesiuni plenare, workshop-uri specializate, expoziție tematică
Organizatori: ABplus Events, Ordinul Arhitecților din România
Partener oficial: SAINT-GOBAIN
Parteneri Principali: ROCKWOOL, KRONOSPAN
Parteneri: TRAKYA CAM SANAYII A.Ș., LUXTEN
Sponsori: BASF, SKYLUX, HEXADOME CONSTRUCT, SIATEC, TITAN MAR
Website: www.ieriff.ro
Contact: riff@abplusevents.com