Traforuri din caramida ofera intimitate caselor
Traforurile realizate din caramida ofera locuitorilor casei Ngamwongman din Bangkok intimitate si liniste, protejandu-i de privirile indiscrete ale vecinilor sau trecatorilor. Construita intr-un cartier cu tesut urban dens, casa din caramida a fost conceputa de arhitectul Jun Sekino asemeni unei oaze de liniste, compusa din spatii inchise si curti interioare care mentin un climat racoros si confortabil.
Avand in vedere preturile in crestere ale terenurilor din Bangkok, arhitectul a ales sa construiasca intreg volumul din caramida, un material traditional si ieftin, pentru a echilibra bugetul alocat de beneficiar. Pe langa peretii masivi ai casei, blocurile simple din caramida plina au fost folosite si pentru a compune suprafete generoase de traforuri care filtreaza lumina, delimiteaza spatiile deschise si ofera casei un aspect unitar, o coerenta in design care individualizeaza aceasta casa in peisajul tailandez. Pe tot parcursul zilei soarele patrunde prin traforuri, raspandind in interioare un joc interesant de umbre si lumini compus din modele geometrice.
Peretii grosi din caramida asigura casei un grad ridicat de izolare termica, protejand interioarele de atmosfera torida a soarelui tropical si mentinandu-le racoroase pe tot parcursul zilei. La interior, zona de zi, bucataria si dormitorul sunt separate cu ajutorul unei scari placate in lemn baituit, astfel incat nuantele sa se potriveasca cu cele ale caramizii. La etaj se mai gasesc doua dormitoare ale caror spatii se deschid spre terase generoase protejate spre strada de traforuri. O curte interioara asigura un minim de spatiu verde, o gradina protejata, ce permite ventilarea si racorirea interioarelor.
Spre strada prezenta volumului din caramida este marcata prin intermediul unui portic, acoperit de o platforma din beton. Cateva trepte fac trecerea spre zona de zi iar un hol ingust delimitat de peretele de caramida si vitrajele livingului conduc spre curtea interioara si camerele din spate.
Mai multe informatii gasiti la www.inhabitat.com.
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa