Un apartament de inspiraţie industrială amenajat într-un imobil din 1920
„Folosind elemente precum betonul armat sau fatada in stil art-deco finisata cu teracota, multe elemente au fost preluate in amenajare, inclusiv detalii de la arhitectul Albert Kahn precum si de la constructia cladirii” declara Jesse. In privinta apartamentului propriu, Jesse si Cali s-au inspirat din istorie si au personalizat-o cu elemente apartinand stilului industrial. Unul din lucrurile cu care se mandresc cel mai mult este faptul ca au reusit sa se incadreze in bugetul pe care il aveau la dispozitie, mare parte din obiectele de mobilier si din accesorii fiind pana in 300 de dolari. Cei doi au dorit sa obtina un spatiu amplu, aerisit, evitand pe cat posibil ambianta si tonurile reci ale interioarelor industriale.
Stilul este o combinatie de obiecte retro si moderne, cu influente din zona industriala menite sa puna in valoare istoria spatiului. „Am dorit sa ne simtim acasa si oaspetii nostri sa se simta tot acasa, chiar in mijlocul orasului Detroit. Am combinat acest lucru cu o serie de artefacte locale si imprimeuri si credem ca am reusit sa punem in valoare trecutul si oamenii care au lucrat in trecut aici, respectand in acelasi timp stilul si propria viziune”.
O provocare pentru cei doi a fost aceea de a reusi sa insereze toate functiunile de care aveau nevoie intr-un singur spatiu. Acest apartament este folosit ca locuinta, birou, studio foto, spatiu de reuniuni si chiar spatiu pentru inchiriat. Pentru aceasta, obiectele de mobilier pot fi oricand mutate si repozitonate astfel incat sa se creeze spatiul necesar pentru intalnirile cu prietenii sau pentru o sedinta foto.
Arhitectura cladirii impunea tratarea interioarelor in stil industrial, dar cei doi au preferat sa mai indulceasca aspectul auster prin completarea cu obiecte de mobilier in stil retro si cu finisaje naturale.