Un dormitor si o baie amenajate special pentru copii
Finley, o fetita de 4 ani si fratiorul ei, Jackson de 5 ani jumatate au fost vedetele unui proces de reamenajare si redecorare in casa din Seattle, Washington. Parintii se gandeau de ceva vreme ca este cazul sa adauge o baie la etaj in casa pe care o locuiesc pentru ca singura cada era bineinteles in baia matrimoniala, iar copiii, crescand, au ajuns sa aiba nevoie de spatiul lor propriu.
Casa pe care au cumparat-o in urma cu sase ani are cam 150mp iar etajul este destul de bine impartit astfel ca nu prea aveau spatiu nefolosit. In prima faza s-au gandit sa schimbe local acoperisul pentru a face loc noii sali de baie dar dupa ce s-au consultat cu ingineri, arhitecti si constructori in vederea gasiri solutiei optime, au renuntat la lucrarile de anvergura si s-au decis sa lucreze cu ce aveau.
Pentru noua baie doreau sa obtina un design care sa se potriveasca cu restul casei, aceasta insemnand adoptarea unor linii si finisaje cu tendinte retro si influente rustice. Un avantaj al spatiilor l-a constituit aplitudinea camerelor fapt care, in ciuda suprafetelor restranse creaza senzatia unor camere generoase. Noua baie este luminoasa, pentru ca fereastra prevazuta este la randul ei inalta, pana aproape de tavan. Pardoseala au finisat-o cu mozaic hexagonal alb, acelasi cu cel folosit in baia de la parter si au prevazut incalzire in pardoseala pentru a le fi mai usor copiilor sa umbe desculti in diminetile racoroase.
Peretii sunt partial acoperiti cu placute ceramice glazurate albe iar in rest sunt varuiti. Bateriile si accesoriile sunt dintr-un metal patinat cu design vintage, corpurile de iluminat si oglinda se pot incadra in aceeasi categorie iar accentele de culoare au fost inserate in culoare bleu-marin cu care a fost vopsit lavoarul din fonta si draperia de la dus cu motive vegetale.
Camera lui Finley este inspirata de atmosfera calma si placuta a locuintelor de odinioara, in care predomina pastelurile, modelele florale si textilele vaporoase. Din pacate, mare parte din spatiul noii bai a trebuit luat din camera lui Finn, dar chiar si asa, in urma reamenajarii spatiului acesta pare la fel de generos si de usor de folosit. Zona de noapte a fost mutata la „etaj” peste spatiul de depozitare si zona de joaca, accesul facandu-se printr-o scara de lemn. Au gandit acest spatiu pentru a putea fi folosit cu usurinta si pe viitor, cand Finley va creste si va avea nevoie de o zona de studiu. Inaltimea la care a fost pozitionat patul permite ca ulterior, zona de dedesubt sa poata fi amenajata ca spatiu pentru birou.
Camera lui Jackson nu a suferit multe modificari spatiale cu exceptia unui coltisor in care acum poate sa se retraga sa citeasca si sa se relaxeze amenajat intr-o nisa a unei vechi depozitari. Acolo parintii i-au creat o mini supanta accesibila printr-o trapa ce se deschide din spatiul de depozitare de dedesubt si un hublou prin care sa ii poata spiona pe cei care urca la etaj. Designul camerei este o combinatie de industrial si rustic in care predomina dulapuri din metal, rafturi din lemn masiv si tevi la vedere. Fundalul este asigurat de un bleu-ciel pe care se profileaza un peisaj cu copaci si case, accente in portocaliu si albastru inchis.
Intregul proces de reamenajare si redecorare a avut in vedere optimizarea spatiilor si gandirea acestora astfel incat sa fie adaptabile, pe masura ce copii vor creste.