Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Un excavator robotic construiește un zid de piatră înalt de șase metri, fără asistență umană (Video)

Construirea unui zid din piatră de carieră ori din bolovani de râu este un proces laborios, care implică deopotrivă efort fizic și concentrare. O echipă de cercetători de la ETH Zurich și-a propus să schimbe acest lucru transformând un excavator de 12 tone într-un robot autonom care a putut să ridice, singur și fără dureri de spate, un zid de piatră fără mortar înalt și lung de șase metri.

Un excavator robotic construiește un zid de piatră înalt de șase metri, fără asistență umană (Video)
Captură video

HEAP, acronim pentru Hydraulic Excavator for an Autonomous Purpose, este un excavator Menzi Muck, modelul M545, care a fost echipat cu un sistem de poziționare globală – GNSS, o unitate de măsurare inerțială – IMU, un modul de control și sezori LiDAR.

Pentru a construi zidul, HEAP a scanat mai întâi situl, creând o hartă 3D a acestuia, și a înregistrat amplasarea materialelor constând în bucăți de piatră și resturi de beton existente pe teren, de forme variate și cântărind câteva tone fiecare, pe care le-a ridicat apoi pe rând, estimându-le greutatea și centrul de gravitație. Cu ajutorul unui algoritm de pe modul de control a identificat unde este cel mai bine să aseze fiecare bolovan și s-a apucat de zidit.

”Proiectul dezvoltă o planificare adaptativă și un model care orientează construcțiile către geometrii definite digital, în timp ce permite utilizarea pietrei de proveniență locală disponibilă din abundență și foarte variată și a materialelor reciclate din demolări cu un nivel extrem de scăzut de energie încorporată. Procesul furnizează o alternativă complet reversibilă la beton care poate fi aplicată, de exemplu, la construirea de ziduri de sprijin, structuri portante, în infrastructura civilă și amenajări peisagiste”, notează cercetătorii.

Potrivit acestora, utilajul autonom poate așeza între 20 și 30 de bucăți pe sesiune.

O lucrare pe marginea cercetării a fost publicată în jurnalul Science Robotics.

HEAP este folosit pentru a construi un zid de sprijin cu o lungime de 65 de metri în cadrul unei amenajări planificate digital numite Circularity Park și realizate la periferia nordică a orașului Zürich, în Oberglatt. Să-l privim în acțiune:

 

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.