Utilizarea în siguranță a centralelor termice pe gaz (I)
În prezent, circa trei milioane de case și apartamente din România sunt deservite, pentru încălzire și apă caldă, de centrale individuale cu gaz metan, prin urmare acest echipament a devenit destul de familiar. Totuși, mulți dintre proprietari întâmpină probleme din cauza unei utilizări defectuoase, uneori chiar riscante. Se cuvine, așadar, să atragem atenția asupra unor aspecte, unele dintre ele menționate chiar în manualele de utilizare, pe care mulți însă nu le citesc. Bineînțeles, sunt și informații pe care le avem de la profesioniști care s-au confruntat cu situații din cele mai diverse. Disfuncționalitățile pot fi numeroase, în contextul în care intervenția unui specialist este destul de costisitoare și nu totdeauna atât de rapidă pe cât se dorește.
După cum este îndeobște cunoscut, conform directivelor europene, în prezent pot fi produse și comercializate doar centrale termice pe gaz cu o anumită eficiență energetică, iar pentru aceasta trebuie să aibă un sistem de recuperare a căldurii prin condensație; astfel, s-a renunțat la centralele cu tiraj normal și tiraj forțat. În majoritatea cazurilor, tubulaturile de evacuare a gazelor de ardere au admisia de aer proaspăt din exterior, fiind evitat consumul de oxigen din interiorul locuinței. Gradul de automatizare și sistemele de siguranță ale variantelor noi ne ajută foarte mult, dar nu ne scutesc de luarea unor măsuri suplimentare.
• Una dintre principalele probleme este faptul că gazul metan, utilizat drept combustibil, este extrem de inflamabil în prezența oxigenului. Dacă sesizăm miros de gaz, este absolut interzisă prezența flăcării deschise sau a scânteilor, așa cum este firesc. De asemenea, se întrerupe funcționarea aparatelor electrice și nu se aprinde lumina. Pe cât de rapid este posibil, se deschid ferestrele, se evacuează persoanele din zonă și se apelează furnizorul de gaz.
• În mod normal, nu ar trebui să ajungem în situația de a lua măsurile anterioare, deoarece se presupune că avem un detector de gaz cu electrovalvă; este posibil ca aceasta să nu funcționeze, totuși, în lipsa alimentării cu energie electrică (de aceea este bine să fie alimentat la o sursă autonomă). Montarea detectoarelor de gaze este obligatorie atunci când camera în care este amplasată centrala are geamuri cu grosime mai mare de 4 mm, sau care sunt securizate. De exemplu, în cazul geamurilor moderne de tip termoizolant (termopan), detectoarele de gaze sunt obligatorii (nu și în cazul ferestrelor clasice, dar cei mai mulți proprietari aleg să fie în siguranță indiferent de aceste aspecte).
• Detectoarele de gaze se montează pe perete, sub tavan (la circa 30 cm) și, de preferat, la circa 150 cm de centrală. Gazul metan este mai ușor decât aerul și se acumulează în partea de sus a încăperii. Uneori, cei care montează centrala ”nu mai pierd vremea” cu fixarea acestui aparat, lăsându-l în seama proprietarului, care îl amplasează unde găsește de cuviință, ceea ce nu este în regulă. Dacă acesta îl bagă într-un dulap, sau după o perdea (din considerente estetice), în apropierea unei guri de aerisire, ori a unei ferestre neetanșe, sunt șanse mari ca sistemul să nu se declanșeze.
• Declanșarea detectorului și închiderea electrovalvei se pot produce și accidental, în prezența vaporilor de alcool, acetonă, aburi, fum, diverse substanțe chimice volatile. De aceea, nu se montează în apropierea unui aparat de gătit. Aceasta depinde și de calitatea aparatului, respectiv de întreținerea sa corectă. Din când în când este bine ca aparatul să fie șters, astfel încât grilele de aer să nu se îmbâcsească.
• Detectoarele de gaze sunt setate, teoretic, să se declanșeze sub limita inferioară de explozibilitate (LIE), adică atunci când se acumulează un anumit procent de gaz în aer, astfel încât explozia devine un pericol. Procentul de gaz poate crește până la un nivel la care explozia nu mai este posibilă, nefiind suficient oxigen – aceasta este limita superioară de explozibilitate. Gazul metan are cele două limite de aproximativ 4,4%, respectiv 15%. Totuși, detectoarele se declanșează de regulă la un procent de 2%. În privința limitei superioare... nu ne este de niciun folos să fim avertizați.
• Centrala trebuie amplasată într-o încăpere cu volumul de minimum 18 mc, iar în cazul băilor sau bucătăriilor, sunt suficienți 7,5 mc, deoarece se prezumă că aici vom avea o gură de aerisire, pentru e evita acumularea de gaze de ardere.
• O altă problemă majoră este evacuarea gazelor de ardere, care conțin monoxid de carbon, extrem de toxic. Prin urmare, trebuie bine construită și verificată permanent tubulatura (sau kitul) de evacuare. Este bine ca traseul acesteia trebuie să fie cât mai scurt, deși unii producători de centrale termice pentru apartament permit tubulaturi de până la 15 m (chiar 20 m) și să aibă poziție orizontală (sau verticală, varianta mai elaborată și mai scumpă). Kitul pentru centrale cu condensare are o ușoară înclinare către centrală, astfel încât condensul să curgă în sens invers gazelor de ardere (condensul este apoi direcționat către canalizare).
• Gura de evacuare a tubulaturii nu poate fi poziționată oriunde, pentru a nu-l intoxica pe vecin, sau chiar pe proprietar. Astfel, nu va fi apropiată de fereastră, aerisire/ventilare, ușă, etajul de deasupra, trotuar (se amplasează la cel puțin 2,1 m înălțime). Deși gazele de ardere ale unei centrale în condensație sunt mai reci la evacuare (circa 55 °C, comparativ cu 110°C la generațiile mai vechi de centrale), acestea pot fi periculoase, totuși, sau pot degrada materialele aflate în apropiere. În consecință, nu ne vom apropia de propietatea vecinului – oricum, nu avem voie să ne extindem cu orice amenajare la mai puțin de 0,6 m. Deseori, atunci când se montează centrala, proprietarii încept să își facă propriile ”proiecte” cu privire la traseele tubulaturilor, încercând să le impună montatorilor; uneori s-ar putea ca aceștia din urmă să cedeze, mulțumindu-se să respecte la limită cerințele minimale, dar este de preferat să le fie ascultate sfaturile legate de cele mai bune soluții.
• Nu amplasați în apropierea centralei și a tubulaturii de evacuare aparate sau echipamente care absorb cu putere aerul din încăpere (hote, ventilatoare, aparatură de climatizare); există pericolul ca gazele de ardere din centrală să formeze un flux invers, din cauza depresiunii, și să provoace intoxicații în interiorul locuinței. Trebuie spus că intoxicația cu monoxid de carbon este o afecțiune gravă, care poate deveni mortală, la o expunere de 10 minute în concentrație mare. La o expunere mai mică, apar simptome precum dureri de cap, amețeli, somnolență, dezorientare, pierderea stării de conștiență. Unele simptome pot apărea și la câteva săptămâni după expunere, iar unele simptome pot deveni cronice.
