Utilizarea sticlei în amenajările interioare și exterioare
Sticla - punct de interes, artistic și creativ - are ca rol transformarea și accentuarea estetică a elementelor cu care intră în contact.
Este utilizată frecvent în proiectarea interiorului, iar arhitecții și designerii o preferă datorită transparenței și capacității ei de a mări vizual spațiul, facilitând conexiunea dintre interior și exterior.
Benefică atât pentru economisirea consumului energetic, cât și pentru sănătatea celor ce locuiesc în casă, lumina naturală ajută organismul să aibă mai multă energie și o stare generală mai bună.
- Sticla securizată și laminată pentru balustrade
În funcție de proiect, balustradele pot fi personalizate cu sticlă sablată parțial sau total, gravată, printată, vopsită sau colorată în masă. Sistemele de prindere sunt multiple și oferă posibilități variate de exprimare estetică, adaptate oricărui design ambiental.
- Sticla printată digital
Acest produs este foarte rezistent la temperaturi ridicate datorită procesului de securizare; ușor de întreținut, facil de curățat și își păstrează strălucirea timp îndelungat.
- Sticla securizată și laminată pentru marchize
În funcție de necesitățile unui proiect, aceste sisteme sunt disponibile într-o multitudine de versiuni. Grosimea sticlei poate varia, la fel și numărul punctelor de fixare sau direcția în care este evacuată apa.
- Sticla securizată pentru închideri de terase
Sistemele din sticlă pentru închiderea teraselor și balcoanelor, permit utilizarea spațiului pe întreaga perioadă a anului, oferind protecție atât contra intemperiilor, cât și a poluării fonice. Se remarcă prin eleganță, siguranță sporită și eficacitate.
- Sticla securizată, tratată anti-calcar, pentru cabinele de duș
Special concepută pentru cabinele de duș, această sticlă transformă momentele petrecute în baie în clipe dedicate exclusiv relaxării, pentru că se poate curăța extrem de rapid.
- Sticla securizată pentru compartimentări office
Compartimentările și pereții din sticlă au o aplicabilitate din ce în ce mai mare, atât pentru birouri cât și pentru spațiile rezidențiale. Camerele transparente creează o ambianță luminoasă, mediul propice creșterii productivității și exprimării creativității.
- Sticla artistică pentru vitralii (cristale fațetate/vitralii CadRam)
Cristalele faţetate pot fi folosite pentru a decora ferestre, uși, piese de mobilier sau pentru împodobirea oglinzilor, oferind obiectelor o strălucire aparte și o eleganță rafinată.
Vitraliile CadRam își păstrează culoarea timp îndelungat, folosind o gamă largă de rășini pigmentate, de înaltă calitate. Această tehnologie a devenit una din cele mai utilizate datorită prețului mult mai mic comparativ cu un vitraliu clasic.
- Sticla securizată pentru ușile de interior
Batante sau culisante, ușile sunt adaptabile oricărui proiect în funcție de suprafețele constructive: batantă simplă, batantă dublă, armonică, culisantă simplă sau dublă, etc. Cu un aspect modern, minimalist, ușile din sticlă se integrează perfect atât în spații de birouri cât și spații rezidențiale, respectându-se criteriile funcționale.
- Mobilier din sticlă
Moldoglass proiectează, produce și oferă servicii de montaj pentru diverse aplicații ambientale personalizate (mese, polițe, vitrine, postamenți, reclame și sisteme de afișare, tablouri și forme cu rol decorativ).
- Trepte din sticlă securizată și laminată
Amenajarea interiorului cu trepte din sticlă adaugă un plus de stil locuințelor, conferindu-le în același timp eleganță și unicitate.