Ventilația cu recuperare de căldură, pentru un mediu curat și sănătos
Cu toții ne dorim să locuim într-un mediu cât mai curat și sănătos, motiv pentru care sistemele de ventilație cu recuperare de căldură au devenit tot mai populare în ultimii ani.
Mai mult decât atât, din anul 2019 în mai multe țări din UE echiparea cu sisteme de ventilație cu recuperare de căldură a devenit obligatorie pentru clădirile noi, iar în prezent se pune tot mai mare accent pe respectarea standardului nZEB (nearly Zero-Energy Building), inclusiv în România, aceste sisteme fiind ideale în acest sens.
Un sistem de ventilație cu recuperare de căldură este o instalație prin care aerul din interiorul unor încăperi sau clădiri este permanent schimbat, împrospătat. Calitatea aerului introdus și schimbat poate fi controlată. Aceste sisteme se pot instala în locuințe, case, birouri, precum și în hale industriale și pot fi centralizate sau descentralizate.
Pe lângă importantele beneficii din punct de vedere energetic, ele fiind capabile să recupereze de până la 5 ori mai multă energie decât consumă, astfel facturile vor fi mai mici, iar locuința/ clădirea mult mai eficientă energetic, un alt avantaj este cel privind sănătatea, aspect evidențiat inclusiv de medici.
Ventilația cu recuperare de căldură și efectele benefice asupra sănătății
În ultimii ani majoritatea dintre noi am fost mult mai atenți la starea noastră de sănătate și am încercat să facem tot posibilul pentru a nu ne îmbolnăvi. Printre măsurile luate au fost și investiții în propriile locuințe.
Un sistem de ventilație cu recuperare de căldură ajută, după cum spuneam, nu doar pentru a avea facturi mai mici, ci și la îmbunătățirea stării de sănătate.
Potrivit unor studii de specialitate, mediul din interiorul unei locuințe este deseori mult mai toxic decât cel din exterior, informație care poate veni ca o surpriză neplăcută. Acest lucru se întâmplă din cauza numeroșilor poluanți din casă, precum soluții de curățat toxice, mucegaiuri, bacterii, părul animalelor, alergeni, praf, compuși organici volatili (COV-uri), etc. Tot acest „cocktail” este rețeta sigură spre îmbolnăvire.
Un medic din Sibiu, a observat pe propria familie efectele benefice ale ventilației cu recuperare de căldură de la Sistema. Acesta și-a dotat casa cu un astfel de sistem pentru ameliorarea alergiilor copiilor săi și pentru eficientizarea energetică a imobilului, după ce s-a documentat și a înțeles că este o soluție extrem de practică.
Deși a fost vorba de un disconfort destul de mare, casa fiind deja construită, spartă ulterior pentru instalarea sistemului, în noiembrie 2022, la un an după ce a luat această decizie, medicul se declară foarte mulțumit. Scopul său, pe lângă sănătatea copiilor, a fost și să nu mai deschidă ferestrele pentru aerisire (risipă de energie + poluanți de afară și praf), eliminarea COV-urilor și, nu în ultimul rând, aer curat și filtrat în casă.
Așadar, și medicii recomandă ventilația cu recuperare de căldură, pentru o casă mai prietenoasă cu mediul, eficientă energetic, și mai ales, pentru o stare bună de sănătate a celor care locuiesc în ea!