Worksounds: Asistăm la o nouă revoluție industrială; tehnologiile disruptive înlocuiesc joburi, dar creează noi oportunități
ChatGPT are potențialul de a-ți oferi înapoi timp prețios, prin faptul că poate eficientiza procese repetitive, astfel că angajatul ajunge să se concentreze mai degrabă pe latura „umană” a activității sale, sunt de părere Mihai Găvan și Tudor Petecilă, invitați la podcastul Worksounds, produs de BusinessMark.
„Noi avem un parteneriat cu OpenAI pentru a personaliza această soluție pentru zona de customer experience, astfel încât să adresăm domeniul de care ne ocupăm, pentru că potențialul este fantastic. ChatGPT poate să îți facă analize, să te învețe stiluri de leadership, să creeze programe de training. Sunt foarte convins că soluția este extrem de disruptive și că va fi cu noi din ce în ce mai mult în perioada următoare. Use case-urile pe care le văd eu sunt, în special, în sfera de training, de creare de conținut și de comunicare de informații. L-am întrebat pe chatGPT care sunt utilizările și riscurile pentru zona de resurse umane și mi-a zis că mulți oameni din HR vor rămâne fără job și că există un risc mare de securitate informatică, pentru că, fiind un open source, ar trebui trecut prin protocoale clare de securitate cibernetică, astfel încât să nu expui infrastructura către internetul liber. Mi s-a părut extrem de interesant că își creează singur premisele utilizării în industria noastră”, a explicat Tudor Petecilă, HR Director, Teleperformance Romania.
În fiecare etapă din evoluția omenirii au existat astfel de tehnologii disruptive, care au înlocuit anumite joburi, însă au creat, totodată, oportunități noi, a intervenit, la rândul său, Mihai Găvan, Global Strategic Alliances Director, TotalSoft, precizând că noi trăim, astăzi, o nouă revoluție industrială.
„Este un cerc continuu. Nu cred că este o amenințare, ci mai degrabă un ajutor pe care orice tip de tehnologie îl poate aduce, fie că vorbim de chatGPT sau de alte tipuri de AI. Mă uit întotdeauna la cât de mult ajută aceste tehnologii, pentru că ceea ce noi, cu toții, nu putem controla este timpul. Dacă o tehnologie poate să îmi reducă un proces de HR de la o oră la două minute, eu pot investi ora aceea în procese soft, pe care chatGPT nu le poate substitui momentan. Mă refer la toată latura psihologică, emoțională a angajatului. HR-ul intră într-o eră în care va trebui să aloce mult mai mult timp în această direcție. Practic, dacă pot folosi o tehnologie care îmi reduce timpul și îmi oferă acel timp pentru a face altceva... Va dispărea jobul de self-service de HR, dar va apărea jobul de psiholog de HR. E o continuă schimbare”, a completat el.
Cu toate acestea, trebuie să ne uităm și spre zona de reglementare a utilizării acestor noi tehnologii ce au la bază inteligența artificială. O problemă ce apare aici este că legislația, deși este extrem de importantă și necesară, nu are cum să țină ritmul progresului tehnologic, așa cum s-a văzut în cazul legislației GDPR, a mai punctat Tudor Petecilă.
„Acest decalaj s-a văzut și în zona de semnătură electronică. Primele trei luni [n.red – de pandemie] au fost de stagnare – nimeni nu și-a dat demisia, nimeni nu a plecat de la job, nu au fost angajări. A trebuit să ne obișnuim cu ce se va întâmpla, iar incertitudinea era pe primul loc. După 3-4 luni, lucrurile au început să se așeze, iar dinamica HR-ului a început să funcționeze, cu pași micuți. Angajații au văzut că nu este atât de negru acest scenariu, au început să curgă din nou ofertele de angajare, s-au deblocat aceste mecanisme, însă nu aveam o legislație care să ne permită o semnătură pe un document de la distanță. Răspunsul a fost greoi – am avut o legislație care a venit un an și jumătate mai târziu, care putea rescrie un articol de lege din Legea Muncii din anii 2000. Răspunsul a fost greu, dar a venit. Astăzi sunt foarte multe companii care fac angajări la distanță, aplicând o semnătură electronică, calificată, pe documente”, a intervenit, la rândul său, Mihai Găvan.
Pandemia a fost un facilitator pentru digitalizare, au mai fost de părere cei doi invitați în cadrul podcastului Worksounds, iar cei care au înțeles avantajele au putut lua decizii de business cu focus pe nevoile angajaților.
„Sunt companii de top, în special parte din multinaționale, care au în momentul de față un nivel de sofisticare tehnologică foarte avansat – vorbim aici de aplicații integrate, de module de recrutare, de administrare de personal, de evaluare a performanței, de management al talentului, de onboarding, de offboarding – cu alte cuvinte ce trebuie în zona de HR, din punct de vedere tehnologic. Din păcate, însă, acestea sunt excepțiile, pentru că, dacă ne uităm la companii mari și mijlocii, nivelul de tehnologizare nu este unul extrem de tehnologizat. Spun din păcate pentru că este foarte clar aportul pe care tehnologia îl aduce în decizia de business. Faptul că știi ce se întâmplă cu oamenii tăi te ajută să iei niște decizii educate atunci când vine vorba de capitalul uman. Mai mult decât atât, e vorba de călătoria candidatului, a angajatului, în interiorul companiei tale, iar atunci când zona digitală te ajută să acoperi aceste arii, cu siguranță poți oferi o experiență mai frumoasă angajaților tăi”, a explicat Tudor Petecilă.
Această transformare nu s-a reflectat doar la nivel de procese în departamentul de HR, ci și în modul în care oamenii lucrează, astfel că mulți angajați s-au mutat din București la începutul pandemiei și nu își mai doresc să revină la birou, pentru că s-au obișnuit să lucreze în regim remote. În cazul altora, în schimb, se resimte o nevoie de reîntoarcere la birou, de a avea interacțiuni cu colegii.
„Oamenii au început să raporteze scăderi la nivelul emoționalului. Totodată, managerul își pierde, astăzi, din autoritate în fața echipei. Vorbim și despre diluarea sentimentului de apartenență – astăzi ai un laptop în față și este foarte ușor ca mâine să schimbi doar laptopul. Și atunci, sentimentul de apartenență este diluat. Mă uit în trendurile din 2023 – acestea sunt că angajații cer work from the office. Dacă până acum, trendul era că toată lumea era foarte fericită că stă acasă, acum și-au dat seama că statul între patru pereți, singuri, nu e neapărat cel mai confortabil lucru. Noi, de exemplu, am avut o angajată în Cluj, angajată în pandemie full-remote, iar lunile trecute ne-a anunțat că din păcate trebuie să își schimbe jobul pentru că noi nu avem un birou în Cluj, iar ea nu mai poate să lucreze de acasă. Acesta a fost singurul motiv pentru care a decis să aleagă un job la care să meargă și să interacționeze fizic cu colegii, nu pe Teams sau Zoom”, a spus Mihai Găvan.
Cu tema „HR Technology Trends in 2023: What’s Hot? What’s Not?”, episodul este susținut de Total Soft și Pluria și poate fi urmărit în format video pe YouTube și este disponibil în format audio pe Spotify, Google Podcasts, Apple Podcast, RSS.
WorkSounds este un podcast despre muncă și HR, despre transformare și viitor, dedicat comunității de specialiști de resurse umane, liderilor din organizații și tuturor celor vor să descopere cum va arăta viitorul în ceea ce privește modul în care lucrăm.
Worksounds aduce împreună profesioniști din mediul de afaceri din România, care discută despre viitorul muncii, ce îi motivează, ce îi inspiră, cum își doresc să transforme organizațiile în care activează. Totodată, acest podcast abordează probleme importante cu care se confruntă angajații, precum: overwork, burnout, remote work, freelancing, decentralized workforce, skills of the future.