scris de
Radu Parvu la data 10 Oct 2017, 12:58 soluţie
Unele probleme ridicate de membri OAR, nu sunt DELOC înșelătoare, ci de-a dreptul reale.
Exemplu:
Arhitecții care au cerut suspendarea dreptului de semnătură pentru că nu au proiecte, sunt angajați în firme (birouri) nefolosind parafa proprie sau se întrețin din alte activități, trebuie, cf. regulamentului OAR, să achite o sumă redusă la ordin. DE CE ? Din moment ce parafa se restituie OAR, cf. regulilor, iar arhitectul respectiv nu mai are niciun venit de pe urma parafei, de ce să mai cotizeze pentru aceasta, chiar și o sumă redusă ? De ce trebuie plătită o cotizație pentru că o persoană este arhitect, dar nu folosește parafa OAR ? A contribuit în vreun fel OAR ca persoana respectivă să devină arhitect ? Nu. Atunci de ce ?
Alte instituții formate, deasemenea, din arhitecți și/sau alte profesiuni nu au un astfel de comportament față de cei cărora le-au acordat un drept de semnătură la un moment dat !
Exemplu: R.U.R. și I.N.P.
De ce nu este suficientă suma reținută funcție de proiect (procentual) ? Existând câștig, rezultă că trebuie să existe și o contribuție la OAR, ceea ce este cât se poate de firesc. Dar în lipsa câștigului (a folosirii parafei) de ce OAR percepe cotizații (chiar reduse) ???
Este doar o întrebare al cărei răspuns este ocolit, distorsionat etc de către OAR, de ani buni, pentru că situația creată la un moment dat convine OAR. S-ar putea argumenta că acest fapt a devenit regulă, prin votul arhitecților participanți la una dintre sesiunile pe țară, unde s-a stabilit acest aspect, de comun acord. Dar despre faptul că acest aspect nu este normal și nici moral de ce OAR nu are nimic de comentat ?
Este foarte greu de crezut că OAR dorește sincer o schimbare, o reformare în cel mai curat sens al cuvântului, mai cu seamă că ultimele inițiative au reușit să adune lipsa de adeziune a peste 1000 (una mie) membri.
Ca „fapt divers" Uniunea Artiștilor Plastici acordă contribuabililor săi un venit (pensie) funcție de cotizațiile membrilor, atunci când se presupune că o persoană nu mai poate lucra la întreaga capacitate, chiar și în profesiile liberale. Prin urmare, cei care cotizează au în față o motivație cât se poate de clară. În cazul arhitecților, membri OAR așa ceva nu există. Singura instituție care oferă această posibilitate este U.A.R. Conducerea OAR a luat în discuție vreodată, sincer, acest aspect ?
Prin urmare, stimate doamne și domni de la site-ul www.spatiuconstruit.ro, lucrurile stau „un pic" mai altfel, spre deosebire de felul în care sunt prezentate de către OAR...
Stimate domnule Radu Parvu,
Am publicat sau promovat daca putem spune astfel informatia, avand rolul unui canal de informare si documentare impartial. Nici nu am avea cum sa ne implicam in organizarea altor institutii.
Va multumim pentru implicare si pentru ca ne urmariti.
Cu deosebita stima,
Echipa SpatiulConstruit.ro