Lansată în 2013, revista Hotel & Spa a fost concepută ca o modalitate de a veni cu informații de specialitate în fața investitorilor, operatorilor, proiectanților și executanților de obiective spa / wellness / balnear / piscine. În timp, conceptul a fost dezvoltat astfel încât să răspundă și nevoilor din domeniul hotelier, astfel încât putem vorbi în prezent de o publicație dedicată în întregime domeniului ospitalității, inclusiv cu elemente din zona alimentației publice.
Ne-am bucurat de-a lungul timpului de colaborarea strânsă cu organizații profesionale atât din zona de execuție (APPW – Asociația Patronală pentru Piscine și Wellness), cât și din zona operatorilor (OPTBR – Organizația Patronală a Turismului Balnear din România), venind în fața cititorilor cu infomații de actualitate despre noi soluții și sisteme dedicate, reportaje, sinteze, noutăți legislative sau din viața branșei, interviuri, elemente de consultanță, informații despre trendurile actuale, lucrări de referință și locații de succes în turismul românesc. În permanență am pus accentul pe soluțiile dedicate, profesionale, pe educarea pieței și evitarea produselor de origine îndoielnică, neecologice și de proastă calitate.
|
Revista Hotel & Spa este partener media tradițional al Anualei de Arhitectură organizate de Ordinul Arhitecților din România, Filiala București, arhitecții și designerii fiind direct interesați de soluțiile profesionale pe care să le integreze în proiectele lor de hoteluri, centre balneare, wellness și de tratament. Spre deosebire de alte publicații de specialitate, business to business, această revistă abordează un proiect horeca încă din faza de investiție inițială, cu tot ceea ce înseamnă zona ”hard”: produse specializate, destinate fiecărui tip de spațiu, cu fluxurile și exigențele specifice - rezistență la trafic, umiditate, grija pentru un mediu sănătos, utilizarea eficientă a resurselor energetice. |
|
Nu în ultimul rând, se mizează pe ideea de concept integrat, în care aspectul este extrem de important, piața horeca fiind un spațiu de încercare pentru design, calitate și noi tehnologii.
Disponibilă atât în varianta print, cât și online, revista Hotel & Spa este distribuită gratuit cititorilor interesați pe diferite căi convenționale (poștă, curierat), dar și la evenimente importante din domeniu: târguri, conferințe, workshop-uri etc.
Revista poate fi descărcată gratuit în format electronic pe site-ul dedicat www.spamagazin.ro