|
Una dintre cele mai importante resurse planetare: apa.
Cu începere de la tubarea puturilor, cabina tehnică de puț, țevi din PEHD și fitinguri de compresiune cu largă varietate, toate armăturile și fitingurile necesare, căminele de apometru cu auxiliarele lor, inclusiv capace din material compozit, folosite în toate zonele climatice europene, până la hidranții de incendiu, VALROM INDUSTRIE vă oferă, din producție proprie, ceea ce, pe scurt înseamnă:
- - cabine de puțuri, cu tubulatura aferenta acestora
- - construcția instalațiilor sanitare exterioare clădirilor de uz civil sau industrial
Structurarea produselor este făcută în două pachete (kituri) conform grupelor de utilizare, așa cum sunt prezentate pe site-ul companiei: SpringKIT, respectiv WaterKIT.
Gama largă a diametrelor acoperite este de: 25 ÷ 1200mm pentru presiuni nominale de până la 25bar.
În acest fel, se evidențiază paleta de articole capabile să ofere soluții complete ale rețelelor de alimentare cu apă, destinate comunităților, inclusiv industriale.
Avantaje
- Sisteme integrale:
de la puțurile forate pentru alimentare cu apă până la punctele de utilizare
- Eficiență economică, prin raportul favorabil cost-beneficiu față de alte materiale, economia de timp la aprovizionare – montaj și profesionalismul producătorului
- Consultanța tehnică directă a fabricantului
- Compartiment de servisare dedicat
Beneficii
- Apă sănătoasă
- Flexibilitatea soluțiilor, prin paleta largă de produse
- Personalizarea soluțiilor, prin existența variantei "pe bază de comandă"
- Fiabilitate în condițiile respectării fișelor tehnice
- Protecția mediului – materiale reciclabile
Cabină pentru puțuri de apă cu capac și sistem de închidere
Ulterior operațiunilor de foraj, tubare, eventual izolarea straturilor acvifere, o construcție corectă a instalației de alimentare cu apă va fi dotată cu o minicameră tehnică la poziția puțului.
Această cabină de puț va asigura, pe de o parte, protecția tuturor armăturilor, dotărilor, necesare unei instalații corecte, pe de altă parte, distribuția necesară a conductelor înspre punctele de utilizare, dar și accesul pentru intervenții, ori de câte ori este necesar, pe parcursul duratei de viață a puțului.
Fabricație: formare rotațională (rotomoulding), materie primă utilizată: polietilenă PEÎD.
Tubulatură PVC pentru puțuri de apă cu mufe filetate, L=5m
Tubarea puțurilor de apă este un proces laborios, care trebuie atent executat pentru a limita eșuarea acestuia, dar și pentru a evita contaminarea straturilor de apă potabilă traversate.
Se vor corela clasele de rezistență ale tuburilor, cu diametrele interioare și cu adâncimea necesară a puțului proiectat.
Pachetul SpringKIT oferă, deasemenea, filtre sub forma de tuburi din PVC, cu fante, sau din oțel inoxidabil pe suport din țeavă, accesorii, care pot asigura o construcție adecvată a captării.
Țeavă pentru apă potabilă - "WaterPRO"
Țeavă pentru apă potabilă din PE100RC sau PE100, cu sau fără fir inox, cu acoperire protectivă din PP, "WaterPRO"
Noua generație de țevi, "WaterPRO"al căror perete este dublustrat:
polietilenă de înaltă densitate (HDPE) PE100RC, ale cărei proprietăți mecanice sunt mult îmbunătățite astfel încât ea devine RC (resistant to cracks) – rezistență sporită la propagarea microfisurilor sau:
polietilenă de înaltă densitate (HDPE) PE100 fără calitatea suplimentară denumită RC, dar care păstrează calitățile unei polietilene PE100, cu MRS (Minimum Required Strength) 10 Mpa.
acoperire protectivă din polipropilenă PP având calități mecanice superioare chiar stratului de bază
între cele două straturi poate fi inserat un fir din oțel inoxidabil care adaugă avantajul substanțial, acela că, traseul țevii după montaj, poate fi detectat printr-un procedeu electromagnetic
Utilizare: conducte sub presiune pentru transportul apei potabile și care se instalează prin metode neconvenționale, cum ar fi: brăzdare, șanțuri fără pat de nisip, foraj orizontal dirijat, pe traseele vechilor conducte (prin spargerea acestora sau la interiorul lor - relining), ș.a.m.d.
Standarde de referință: EN 12201, PAS 1075 TIP3 – DA/NU
Gama este variată, se consultă catalogul Sistem de tubulaturi pentru puturi de apa VALROM. Diverse Standard Dimension Ratio, corespunzătoare diverselor presiuni nominale de utilizare PN.
Țeavă pentru apă potabilă din PE100RC fără acoperire protectivă
Acest tip de țeavă este potrivită acelorași aplicații ca și cea anterioară, având un raport optim cost-beneficiu.
Valrom Industrie se asigură în acest mod că acoperă un segment cât mai larg al cererii din piață.
SDR-uri, Presiuni Nominale, diametre, coduri in catalogul Sistem de tubulaturi pentru puturi de apa VALROM.
Standarde de referință: EN 12201, PAS 1075 TIP1
Țeavă pentru apă potabilă din PE100 CERT fără acoperire protectivă
Pentru aplicații clasice, uzuale, oferim această țeavă, prezentă în gamă extinsă în toate materialele de prezentare, inclusiv pe site-ul Valrom.
Utilizare: conducte sub presiune pentru transportul apei potabile și care se instalează prin metoda convențională, în șanțuri deschise cu pat de nisip.
Standarde de referință: ISO 4427, EN 12201, DIN 8074/8075
Țeavă pentru apă potabilă din PE80 CERT
Semnificația notației PE80 este: PoliEtilenă având o rezistență minimă notată convențional MRS de 8Mpa.
Este țeava comună care întrunește toate condițiile necesare domeniului ei de utilizare, la o presiune nominală PN6.
Utilizare: conducte sub presiune instalate subteran, în șanțuri deschise cu pat de nisip, pentru transportul apei reci, potabile.
Standard de referință: Standard Tehnic de Firmă STF13
Mufă/mufă redusă de compresiune
Concepute în aceleași idei de flexibilizare a construcției rețelelor pentru transportul apei și eficientizare a costurilor.
Se utilizează în cazurile de conectare la care ambele extremități sunt țevi din PE, iar mufele reduse, atunci când se dorește asamblarea diametrelor diferite.
Racord de compresiune FI (Filet Interior) / FE (Filet Exterior)
Sunt fitingurile nelipsite la îmbinările necesare în rețelele de apă rece potabilă.
Asigură, cu o mare flexibilitate, conectări între țevi din polietilenă cu diverse armături filetate.
Diametrul dat în mm se referă la diametrul țevii din PE, în timp ce diametrul exprimat în inch (țoli) se referă la diametrul filetului.
PN, este presiunea maximă admisă în rețeaua unde vor fi montate, pentru temperatura fluidului de 20℃.
Cot de compresiune 90º, cu/fără filet FE/FI
Combină avantajele schimbărilor de direcție în rețea, cu interconectarea la diverse ansambluri filetate în amonte sau în aval de acestea.
Sunt articole care au devenit indispensabile în rețelele de apă rece rezidențiale individuale sau de ansambluri. Exemplu: în căminele de apometru, la branșamentele contorizate, unde, adeseori, deși nerecomandat, se realizează intervenții "în presiune".
Teu de compresiune, egal, redus, cu/fără filet FI/FE
Precum toate fitingurile de compresiune furnizate de Valrom Industrie componența acestora este: corp, mufă de strângere, colier compresiune, bucșă de presare, O-ring. Materialele alese sunt potrivite unei conlucrări optime, solide și stabile până la presiunile nominale definite pentru apă rece.
Teurile se utilizează la derivații, intersecții de ramuri în rețelele de apă rece de diametrele respective, fie ele conducte sau componente filetate.
Robinet din PVC cu sferă tip Mufă-Mufă pentru apă rece
Asigură, într-un mod simplu și comparabil cu materialele rețelelor, posibilitatea de închidere-deschidere a debitelor de apă acolo unde sunt montați.
Diametrele mici, îi fac utili în gospodării pentru apă rece.
Robinet de apă FI-FI/FI-FE cu sferă și levier/fluture de acționare
Acești robineți cu sferă, construiți în principal din alamă, care funcționează până la PN25, sunt destinați atât folosirii în rețelele de apă rece, apă caldă de consum, precum și în cele de încălzire.
În general, robineții din alamă, în contextul rețelelor din materiale termoplastice, se montează în apropierea armăturilor importante sau pompelor și accesoriilor respective.
Cămine din polietilenă pentru apometru echipate/neechipate/parțial echipate
Căminul pentru apometru este destinat branșamentelor individuale de apă. Este un element de modulare al rețelei.
Acesta are rolul de a proteja mecanic și împotriva înghețului apometrul cu instalațiile conexe, precum și de a permite mentenanța/intervenția, în zona de intrare, la instalația de alimentare cu apă a unui consumator sau grupe de consumatori.
Căminele se montează îngropat și oferă protecția la îngheț, conform fișelor tehnice, doar în condițiile stabilite în acestea (funcție de tipul căminului dublustrat/monostrat, construcția capacului, înălțimile lor constructive).
Valrom Industrie livrează produsele, fie cu instalația de apometru premontată, fie fără aceasta, fie, numai cu anumite segmente, după necesarul din proiect.
Capace din material compozit/Polietilenă pentru cămine de apometru
Dotări suplimentare, sau piese de schimb pentru căminele de apometru, aceste articole răspund unor cerințe din piața acestui tip de materiale de construcții.
Contor umed/uscat multijet apă rece
Contoarele pentru apă rece sunt elementele centrale ale căminelor de apometru. Împreună cu toată instalația aferentă vor compune branșamentul de apă rece al unei locuințe sau ansamblu locativ.
Un profesionist va ști să facă o alegere potrivită cazului particular în care se află, din varietatea de situații acoperite aici.
Hidranți supraterani standard și hidranți interiori
Hidranții exteriori fac parte din capitolul "Materiale și echipamente specifice instalațiilor de alimentare cu apă rece pentru combaterea incendiilor"
Hidranții interiori sunt parte din instalațiile interioare pentru combaterea incendiilor.
Legislația impune condiții minime pentru încadrarea construcțiilor în grade de rezistență la foc, iar proiectanții adaptează cerințele beneficiarilor, comunităților respective, la situațiile legale cerute.
13 Documentatii tehnice Vezi toate
Catalog, brosura 72 p | RO
| | |