8 construcții iconice și femeile din spatele lor
Pe 8 martie sărbătorim Ziua Internațională a Femeii, ocazie cu care vă invităm să descoperim împreună construcții remarcabile care n-ar fi fost posibile fără truda, creativitatea și suflul feminin.
De-a lungul istoriei, rolul femeii a fost acela de a se ocupa de treburile casei, nu de zidirea ei. Chiar și atunci când vocația a reușit să răzbească, meritele femeilor în arhitectură și construcții rareori au fost pe deplin recunoscute. Dar lucrurile au început să se schimbe. ”După secole de exclusivitate a arhitecților bărbați, niciodată femei, avântul mișcării feministe de la sfârșitul secolul al XIX-lea a făcut posibilă admiterea femeilor în profesie. Au trebuit să lupte pentru acest lucru și au făcut-o”, spune Ursula Schwitalla, editor al cărții Women in Architecture from History to Future.
Unele vechi de sute de ani, altele mai recente, următoarele construcții sunt cunoscute în toată lumea. Haideți să le cunoaștem și pe femeile din spatele lor.
Castelul Hearst (San Simeon, California) – Julia Morgan
Construit între 1919 și 1947, Castelul Hearst a fost proiectat de Julia Morgan pentru mogulul din mass-media William Randolph Hearst. Extravaganta clădire este o infuzie a stilurilor colonial spaniol, gotic, neoclasic și renașterea mediteraneană. Morgan este cunoscută ca prima femeie care a studiat arhitectura la Ecole des Beaux-Arts din Paris și prima femeie arhitect din California, realizând de-a lungul unei prolifice cariere mai bine de 700 de proiecte. Avea să scrie încă o dată istorie în 2014, când a devenit, post-mortem, prima femeie recompensată cu Medalia de Aur a Institutului American al Arhitecților.
The Shard (Londra, Marea Britanie) – Roma Agrawal
Cea mai înaltă clădire din Marea Britanie a fost proiectată de arhitectul italian Renzo Piano și ridicată în perioada 2009-2013. Parte a echipei care a conceput impresionantă fleșă a turnului a fost și inginerul structurist Roma Agrawal. Agrawal, proaspăt absolventă la acea vreme, a lucrat la proiect timp de șase ani.
Podul Waterloo (Londra, Marea Britanie) – 350 de femei
Numit în memoria bătăliei de la Waterloo din 1815, Podul Waterloo avea să fie cunoscut mai apoi și ca ”Podul Doamnelor”. Din motive de siguranță, s-a dispus înlocuirea podului original, iar lucrările la noua structură au început în 1934. În 1939 a izbucnit războiul, iar numărul bărbaților care lucrau la pod a scăzut de la 500 la 50 de muncitori. Femeile britanice au preluat ștafeta, făcând posibilă inaugurarea podului în 1945. A fost nevoie de jumătate de secol pentru ca eforturile lor să fie recunoscute, atunci când istoricul Christine Wall a descoperit, în 2015, o serie de fotografii care confirmau prezența pe șantier a aproximativ 350 de femei.
Image by daniele trevisan from Pixabay
The High Line (New York, SUA) – Elizabeth Diller
Unul dintre cele mai faimoase exemple de utilizare creativă a spațiului public, parcul liniar elevat High Line amenajat pe o linie dezafectată de tren poartă semnătura arhitectei Elizabeth Diller, alături de cea a partenerului său Ricardo Scofidio de la biroul Diller Scofidio + Renfro. Prima fază a proiectului a fost finalizată în 2009. Dilller a fost numită de Time Magazine unul dintre cei mai influenți arhitecți din lume.
Castelul Chenonceau (Valea Loarei, Franța) – Catherine Briçonnet
Popularul castel Chenonceau în stil renascentist a fost construit pe râu, pe locul unei mori. Potrivit cărții ”Women in Architecture from History to Future”, lucrările de renovare care au început după ce Thomas Bohier a cumpărat proprietatea în 1513 au fost supravegheate de soția sa, Catherine Briçonnet, după ce Bohier a plecat la război. Briçonnet este cunoscută pentru proiectarea celei dintâi scări cu rampă dreaptă din Franța, unde erau folosite până atunci doar scări în spirală. S’il vient à point, me souviendra (”Dacă îl duc la capăt, voi fi ținută minte”), poate fi citit pe poarta castelului.
Podul Brooklyn (New York, SUA) – Emily Roebling
Emily Roebling, ”femeia care a salvat podul Brooklyn ”, a fost prima persoană care l-a trecut în trăsură, când structura a fost inaugurată în 1883. Când soțul său, Washington Roebling, inginerul-șef însărcinat cu lucrările de construcție, a căzut la pat grav bolnav, Roebling a preluat frâiele, devenind, din cât se știe, și prima femeie inginer de teren din istorie.
Sediul UNESCO (Paris, Franța) – Beverly L. Greene
Alături de arhitectul Marcel Breuer, la sediul UNESCO din Paris, finalizat în 1958, a lucrat și Beverly L. Greene. Clădirea este comparată cu o stea cu trei vârfuri și se sprijină pe 72 de piloți din beton. Greene a devenit în 1936 prima femeie afro-americană din SUA care a obținut o diplomă de licență în arhitectură. Mai târziu s-a impus pe scenele arhitecturale din Chicago și New York, transformând multe vieți de-a lungul carierei sale.
London Eye (Londra, Marea Britanie) – Julia Barfield
Inaugurată pe 31 decembrie 1999, roata de observație London Eye este una dintre cele mai apreciate atracții turistice londoneze. Colosala structură de pe malul Tamisei a fost proiectată de soții Julia Barfield și David Marks de la Marks Barfield Architects. Arhitecta britanică declara că se inspiră din modul în care natura ”proiectează și se organizează atât de eficient”.
