Arh. Elena Dragu: Mi s-a părut o idee bună să înlocuiesc stiloul cu creionul grafic. Nu îmi pare rău INTERVIU

Sărbătorită în fiecare an pe 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii este un prilej de celebrare a realizărilor femeilor în sfere ale activităţii umane care le-au fost până nu demult nişte cetăţi închise – dar este şi o reafirmare a continuării luptei pentru egalitate. Cu această ocazie, Spaţiul Construit lansează o ediţie dedicată femeilor din arhitectura românească pentru a le cunoaşte poveştile şi a le recunoaşte meritele.

Elena Dragu, Senior Partner Cumulus Architecture

Când şi de ce aţi ales arhitectura?

Am ales arhitectura dintr-o întâmplare, în clasa a 11-a: eram absolut nehotărâtă în ce direcție să mă duc, fiind mai mult înclinată spre științele umaniste, spre scris, apoi, întâmplător, am aflat că la arhitectură este nevoie de desen și mi s-a părut o idee bună să înlocuiesc stiloul cu creionul grafic. Nu îmi pare rău că am făcut această schimbare.

Cum a fost viaţa de studentă la arhitectură? Cum a fost mai apoi viaţa de femeie arhitect aflată la începutul carierei şi cum este astăzi pentru dumneavoastră viaţa de femeie arhitect cu o poziţie cimentată în profesie?

Cred că studenția în sine a fost ca pentru majoritatea: agitată, distractivă, plină.

Începutul carierei a fost promițător. Am tatonat mai multe direcții: arhitectură, design de interior, design de obiect; am încercat mai multe birouri mai mult sau mai puțin consacrate și în general, am profitat de toată forța și elanul pe care le ai la început de drum.

Acum, cu vârsta și experiența, am câștigat mai multă încredere și mai multă flexibilitate, lucruri pe care le resimt în special în felul în care abordez provocările profesiei, dar și mult mai multă responsabilitate pentru impactul pe care acțiunile mele îl au în jur – asupra colegilor, clienților, societății la nivel micro și macro.

„Diferențele majore se simt pe șantier, acolo unde credibilitatea ta ca femeie este destul de redusă în fața muncitorilor."

Aţi constatat de-a lungul timpului diferenţe între modul în care aţi fost tratată (în termeni de venituri, de oportunităţi) în comparaţie cu colegii bărbaţi de către ceilalţi colegi, de către profesori, de către angajator, de către clienţi?

De-a lungul anilor am simțit diferențe în felul în care ești tratată ca femeie arhitect față de barbații arhitecti. Diferențele majore se simt pe șantier, acolo unde credibilitatea ta ca femeie este destul de redusă în fața muncitorilor. Cu cât ești mai la început de carieră, cu atât se simte mai bine această neîncredere. La neîncrederea în capabilitățile profesionale se adaugă, de cele mai multe ori, și glumițele specifice ale diverșilor Dorei.

Cel mai puțin se simt diferențele în interiorul breslei, între colegi.

Cum credeţi ca este acum faţă de atunci pentru femeile aflate la început de drum în arhitectură?

Nu cred că este nici o diferență între acum și atunci.

O problemă cel puţin în ţările în care există statistici de acest gen este slaba reprezentare a femeilor la vârful domeniului. De pildă, în SUA aproape jumătate dintre studenţii de la arhitectură sunt femei însă puţine dintre ele ajung să profeseze și şi mai puţine devin parteneri la o firmă de arhitectură sau deţin una. Cum stau lucrurile la noi din acest punct de vedere?

Similar. Nu știu dacă există statistici, dar este evident că vârful domeniului este dominat de bărbați, deși la Cumulus reprezentarea este împărtiță în mod egal în rândul partenerilor.

„Cred că femeile au o abordare mai sensibilă, uneori mai intuitivă față de cea a bărbaților care este mai directă și poate mai realistă."

Care credeţi că este cauza tratamentului diferențiat pe motive de gen în domeniul arhitecturii şi ce s-ar putea face pentru a îndrepta lucrurile?

Cauza cred că este datorată mentalității istorice generale, iar îndreptarea lucrurilor nu se poate face decât în timp prin educație.

Abordează diferit o femeie un proiect de design sau de arhitectură în comparaţie cu un bărbat?

Cred că da. Cred că femeile au o abordare mai sensibilă, uneori mai intuitivă față de cea a bărbaților care este mai directă și poate mai realistă.