Apa trece, pietrele raman: un pod de peste sase sute de ani si un secret “constructiv”
In urma cu 655 de ani, pe 9 iulie 1357, Carol IV punea la Praga piatra de temelie a unui pod care astazi reprezinta un adevarat simbol istoric: Karluv Most, constructia de peste apele Vltavei, face legatura intre Orasul Vechi si castelul de pe malul stang al raului (si el un monument, fiind cel mai vechi castel din lume ramas inca in picioare). E o zi potrivita, asadar, sa ne indreptam atentia spre podurile de piatra ale trecutului, aceste minuni structurale de peste ape, pe care inginerii altor veacuri le-au facut fara ajutorul otelului sau al betonului armat ori precomprimat. Care este secretul rezistentei lor de atatea sute de ani?
In Praga, Charles Bridge face legatura intre cele doua maluri ale Vltavei (foto: www.earthinpictures.com)
Cunoscut azi drept Podul Carol, Karluv Most avea sa fie terminat abia la inceputul secolului cinsprezece, dar constructia a facut ca Praga sa devina ulterior in istorie cea mai importanta ruta de comert intre estul si vestul Europei, pentru ca podul era (si a ramas pana in 1841) singurul care traversa Vltava. Avand aproape zece metri latime si o lungime de 516 metri, podul este sustinut de siruri de piloni ce formeaza cu totul 16 arce. Cele trei turnuri sculptate ce pazesc podul sunt si ele extrem de cunoscute, unul dintre acestea fiind considerat chiar cel mai frumos din Europa. Nu doar durabilitatea podului, asadar, ci si valoarea lui ca lucrare de arta il face un monument valoros.
Cei care isi inchipuie, insa, ca el a stat in picioare tot timpul asa cum este si astazi se insala. Secretul durabilitatii unei constructii vechi nu consta doar in talentul celor care au facut totul la inceput. E drept ca lor le revine meritul visului, al originalitatii si al lucrurilor facute temeinic… Dar oricat ar fi fost inaintasii nostri de priceputi, nu aveau cum sa prevada chiar totul. Ca orice constructie, Podul Carol a avut de infruntat de-a lungul anilor o serie de probleme: o inundatie, in 1432, a distrus trei dintre pilonii podului; in 1496, al treilea arc dinspre malul orasului vechi s-a surpat, din pricina eroziunii apei la baza unuia dintre stalpi; a trecut printr-o serie de razboaie, timp in care decoratiunile si o parte dintre lucrarile de arta originale s-au pierdut; o alta inundatie, in 1784, a distrus cinci dintre pilonii de rezistenta, aceasta facand ca o parte din pod sa se surpe si sa devina impracticabil pentru o buna perioada. Reamanajat de fiecare data atat cat sa devina din nou sigur si nu intotdeauna luandu-se in calcul lucrarile de arta care il decorau, podul a scapat ca prin urechile acului de bombardamente, la revolutia din 1848, desi nu acelasi lucru s-a intamplat cu ornamentele si statuile sale. Intre 1874 si 1883 podul a trecut insa printr-un proces de reabilitare, unele dintre lucrarile originale fiind reproduse fidel… Dar, la sapte ani de la terminarea acestei reabilitari, o noua inundatie de proportii, care a distrus de altfel si o parte din orasul vechi, l-a afectat dramatic: colapsul mai multor piloni si arce a facut sa se prabuseasca in rau si doua dintre statuile sculptate de Ferdinand Brokoff. Reparatiile au durat doi ani si au costat orasul nu mai putin de 665 mii de coroane.
Iata o poveste nu cu mult diferita de cea a constructiilor vechi din toata lumea. Cutremure, inundatii sau incendii au afectat de-a lungul vremii cladiri impunatoare, care la vremea lor au fost cu adevarat revolutionare pentru modul de a construi al omenirii. Poate ar fi meritat reabilitate, dar nu intotdeauna si nu peste tot prin lume oamenii au fost atat de grijulii cu conservarea trecutului propriu. Monumentele si simbolurile culturale trebuie protejate, dar si intretinute cu bani: iar daca cea mai mare parte a acestora au disparut, asta nu reflecta doar saracia materiala a unui oras sau a unei tari, cat si pe cea sprituala si artistica, dar si golurile de tehnologie si mentalitatile. Din pacate, cel mai adesea doar monumentele care aduceau si un folos material unei comunitati au fost reabilitate frecvent, in pofida oricaror vicisitudini. Mai rar, au existat si comunitati care au vazut valoarea simbolica si artistica a unei constructii, conservand-o pur si simplu pentru asta.
“Misterul” durabilitatii nu e asadar vreun secret ingropat al constructorilor din trecut (poate doar Piramidele sa faca exceptie de la regula). Oricat de priceputi ar fi fost arhitectii si inginerii Antichitatii ori ai Evului Mediu, meritul rezistentei in timp a unora dintre monumentele trecutului le apartine mai mult urmasilor: celor care le-au apreciat ulterior munca. Intr-atat de mult incat sa nu lase trecutul sa se piarda… Iar de aici mai departe trageti singuri concluziile: nu de alta, dar locuim intr-o tara in care nu doar ca nu pastram, ci chiar ne distrugem sistematic (sau lasam sa ne fie distruse) simbolurile.
