Apelul de inscriere la Premiile Romanian Building Awards, lansat pe 1 septembrie
Apelul de inscriere la ROMANIAN BUILDING AWARDS (RBA) - Premiile Nationale pentru Spatiul Public Construit se lanseaza pe 1 septembrie. Depunerea proiectelor se realizeaza online, pe site-ul www.rba.spatiulconstruit.ro, intre 1 septembrie si 15 octombrie 2016.
Pentru aceste premii onorifice, de recunoastere publica a proiectelor cu potential de a deveni parte a patrimoniului national, pot aplica atat arhitectii cat si constructorii sau beneficiarii proiectelor.
Romanian Building Awards promoveaza exemple pentru edificarea unei culturi a calitatii spatiului construit in Romania. Competitia este organizata de Asociatia culturala Proevent, Ordinul Arhitectilor din Romania, Federatia Patronatelor Societatilor de Constructii, Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” Bucuresti, in colaborare cu Revista Igloo si Spatiulconstruit.ro si cu sustinerea asociatiilor profesionale.
Board-ul Romanian Building Awards:
Romanian Building Awards este supervizata de un Board format din personalitati remarcabile ale mediului academic, cultural si antreprenorial din Romania: arh. Serban TIGANAS, Presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania; prof.dr. arh. Marian MOICEANU, Rectorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti; prof.dr. Sorin CIMPEANU, Rector al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, presedinte al Consiliului National al Rectorilor; dr. ing. Cristian Romeo ERBASU, Presedinte Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC); Florin MINDIRIGIU, presedinte al Asociatiei Pro Event, cu o experienta de 20 de ani in dezvoltarea de evenimente de amploare in arhitectura si constructii; prof.dr. Vintila MIHAILESCU, antropolog, director al Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA; prof.dr. Victor NEUMANN, istoric si filosof al culturii, profesor la Facultatea de Litere, Istorie si Teologie a Universitatii de Vest din Timisoara; Marian POPA, Manager al Deutsche Bank Global Technology; Dan PASCARIU, Presedintele Consiliului de Administratie UniCredit Bank Romania; Ioana CIOLACU, arhitect, fashion designer; Nicolas TRIBOI, peisagist, nascut in Franta;
Juriul Romanian Building Awards:
Juriul RBA, cel mai mare eveniment de recunoastere a excelentei in proiectarea si executia spatiului construit din Romania, este constituit din experti independenti din sectorul arhitecturii si domeniul mass-media, din sase tari: Anglia, Spania, Finlanda, Ungaria, Polonia si Romania. Juriul international va aprecia impactul social, cultural, economic pe care proiectele inscrise in competitia RBA il au asupra calitatii vietii, in plus fata de criteriile estetice si tehnice. Componenta juriului va fi facuta publica in momentul lansarii competitiei.
Calendarul competitiei nationale ROMANIAN BUILDING AWARDS (RBA) - Premiile Nationale pentru Spatiul Public Construit este publicat pe site-ul www.rba.spatiulconstruit.ro. Urmariti cele mai noi stiri si pe platforma de comunicare online www.rba.share-architects.com.
Evenimente din programul RBA:
Conferintele de arhitectura si constructii: Cluj - 23 septembrie / Timisoara - 7 octombrie / Iasi - 18 octombrie
Conferintele regionale de arhitectura si constructii din programul RBA se adreseaza arhitectilor, constructorilor, urbanistilor, administratiei locale si contractorilor si reunesc specialisti nationali si internationali. Vor fi prezentate studii de caz si proiecte recent evidentiate in competitii de profil.
GALA ROMANIAN BUILDING AWARDS - 31 octombrie, Bucuresti
Competitia Romanian Building Awards celebreaza spatiul construit ca o componenta fundamentala a vietii, proiectele castigatoarea anuntate la Gala RBA pe 31 octombrie fiind ulterior prezentate in Romanian Building Awards BOOK editat de Igloo, in Arhiva RBA pe spatiulconstruit.ro si intr-o expozitie itineranta ce va fi realizata anul viitor in Romania si strainatate.
Evenimentele si competitia RBA sunt realizate cu sprijinul partenerilor care sustin spatiul construit din Romania:
- Producator: ABplus Events
- Partener Oficial: Saint-Gobain Romania
- Partener Principal: Titan Mar
- Sponsor: Alukonigstahl
Asociatii Partenere: Asociatia Inginerilor Constructori Proiectanti de Structuri - AICPS, Patronatul din Industria Cimentului si altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania - CIROM, Patronatul Societatilor din Constructii - PSC, Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta - PPTT, Registrul Urbanistilor din Romania- RUR, Asociatia Profesionala a Urbanistilor din Romania - APUR, Asociatia Antreprenorilor de Peisagistica din Romania - AAPR, Uniunea Restauratorilor de Monumente Istorice, Asociatia Peisagistilor din Romania - ASOP, Asociatia Producatorilor de Materiale de Constructii -APMCR, Associatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania - ROMEPS si Asociatia Inginerilor de Instalatii din Romania - AIIR.
Mai multe detalii pe rba.share-architects.com.
Informatii pot fi solicitate prin email la adresa: rba@share-architects.com.