Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Alexandru Boariu
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Alexandru Boariu a venit în familia De-a Arhitectura în Iași, în 2014. A început voluntariatul la clasă și este alături de noi fiind pasionat de domeniul educației – lucru care se reflectă și în alegerea proiectelor pe care le realizează ca arhitect. În aprilie 2017, la Gala Voluntarilor De-a arhitectura, Alex a primit premiul «Arhitect pionier – Predare în mediul rural», un premiu dedicat celor care au făcut tot felul de lucruri pentru a aduce arhitectura mai aproape de copii. Mulţumim! Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea unui alt voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Toată copilăria mi-am petrecut-o pe șantiere, părinții mei fiind ingineri constructori și, de mic, mi-am dorit să îi imit. Am vrut de la început să fac și eu blocuri și baraje, dar m-am mulțumit cu căsuțe de pasări, pisici și broaște, iar satisfacția „beneficiarilor” m-a pus pe drumul de a deveni inginer constructor.
Mult mai târziu, aproape de finalul liceului, un prieten care se pregătea pentru admiterea la arhitectură mi-a arătat că e posibil și, altfel, să-mi îndeplinesc visul și după ce mi-a destrămat iluzia că drumul trebuia început din fragedă pruncie și am început și eu să merg la meditații.
După aproape un an de studiu intens, am fost colegi în anul I.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescut sau ai fost educat ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
Mi-a plăcut tot timpul ordinea și am înțeles de mic importanța lucrului în echipă. Încerc să mă înconjor cu oameni de la care am tot timpul ceva de învățat.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Cred că cel mai mult m-a modelat comunitatea strânsă din care faci parte ca student la arhitectură. Din fericire, multe din prieteniile legate atunci au crescut și acum stau la baza unor colaborări profesionale de succes.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Povestea a început întâmplător, în 2014, când un fost profesor mi-a povestit despre această nouă (la acea vreme) inițiativă. Mi-am dorit încă de când eram în facultate să mă implic într-un fel în educație și asta a fost o ocazie perfectă, așa că m-am înscris la cursurile de formare împreună cu un bun prieten și de atunci facem mini-echipă în regiunea Nord-Est.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Cred că cel mai mult îmi place interacțiunea cu copiii. An de an îmi reconfirm că sunt unde trebuie.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Cel mai dificil a fost, și este, să găsesc timp. Este greu să găsesc mereu timp pentru activitățile în care sunt implicat alături de De-a Arhitectura, însă oricine își poate face timp pentru sine. Și eu așa vreau să-l văd, ca timp pentru mine.
Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Profesorul meu diriginte în perioada liceului a fost un om extraordinar și cred că lui îi datorez aproape în întregime pasiunea pentru educație. Datorită lui am înțeles câte roluri poate juca un profesor în viața unui tânăr și cât de important poate fi. Într-un fel, ceea ce fac acum este și un omagiu adus lui.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Din punct de vedere profesional, acum mă interesează foarte mult tot domeniul educațional, întrucât mare parte din lucrările realizate în ultimii ani au fost școli și/sau grădinițe. Cel mai mult însă îmi place domeniul medical, în principal datorită complexității crescute a cerințelor. În plus, satisfacția de a le rezolva este nemăsurată.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
După cum ziceam anterior, am avut ocazia să lucrez în ultimii ani la realizarea unor grădinițe și școli din care unele chiar aici, aproape de mine, în Iași. Fiecare proiect e distilat din cel anterior, fiecare soluție mai aproape de „adevăr” și sunt din ce în ce mai mulțumit de ce iese. De altfel, chiar acum suntem în fazele finale are construirii unei noi unități de învățământ școlar și preșcolar cu sistem educațional alternativ.
Care este motto-ul tău personal?
„Be the person you needed when you were younger.” [n.r. din engleză: „Fii persoana de care ai avut nevoie când erai mai tânăr.”]
