Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Diana Constantinescu
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Diana Constantinescu a venit în familia De-a Arhitectura în Sibiu, în 2014, ca voluntar asistent al îndrumătorului ce preda cursul «De-a arhitectura în orașul meu» în Sibiu, pentru ca anul următor, după ce a trecut prin pregătirea oferită de De-a Arhitectura, să devină îndrumător la rândul ei. Diana face parte din echipa filialei Sibiu a asociației, ne-a povestit despre cum a ales să devină arhitect și ce i-a plăcut cel mai mult la lucrul cu copiii, despre o rulotă care va îndeplini vise și despre «De-a arhitectura pe roți», în satele sibiene. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Îmi vin în minte trei lucruri care au contribuit la decizia de a alege arhitectura ca domeniu de studiu. Cel mai important a fost șantierul prin care a trecut la un moment dat casa în care stau din copilărie: o casă parter, de tip vagon, situată în centrul istoric al Sibiului. În anii ’90, părinții mei au hotărât să transforme podul existent în spațiu locuibil. După obținerea aprobărilor pentru mansardare, tatăl meu s-a ocupat în timpul său liber de realizarea tuturor lucrărilor prevăzute în proiect. Eu, din proprie inițiativă, am fost mereu acolo, asistându-l și punând mâna să îl ajut. Îmi plăcea foarte mult să fac asta și, mai târziu, am luat în considerare acest lucru când am ales domeniul de studiu.
Un alt doilea aspect important a fost faptul că perioada în care încercam să îmi găsesc o direcție s-a suprapus cu anii în care Sibiul se transforma dintr-un oraș scorojit și prăfuit, într-unul tot mai îngrijit și pus în valoare (perioada de dinainte de 2007, când se făceau pregătiri pentru Capitală Culturală Europeană). În acea perioadă am dezvoltat obiceiul de a mă plimba aproape zilnic prin orașul vechi, uitându-mă cu plăcere la casele pe lângă care treceam, obicei care m-a făcut treptat să îmi doresc să dezvolt mai multe cunoștințe legate de acestea.
Nu în ultimul rând, aș mai menționa faptul că, de mică, mi-a plăcut foarte mult să desenez. Nu am dat dovadă niciodată de foarte mare talent la desen, dar plăcerea de a face asta a fost întotdeauna acolo. Foarte plăcute pentru mine erau mai ales orele de geometrie din gimnaziu care presupuneau desenul diverselor figuri și forme geometrice.
Toate aceste trei aspecte m-au făcut să mă gândesc la acel moment că arhitectura ar fi un domeniu de activitate potrivit pentru mine. Cu această decizie luată și după o scurtă și surprinzătoare experiență avută în îndepărtatul și exoticul oraș Timișoara, am ales să merg la Facultatea de Arhitectură și Urbanism de acolo.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
Cel mai important lucru pe care l-am deprins de la părinții mei a fost ca orice lucru pe care îl fac, să îl fac cu seriozitate. Implicarea totală, respectarea cuvântului dat și punctualitatea sunt calități pe care am încercat să le dezvolt din clasele primare. Pe aceste calități mă bazez astăzi în meseria de arhitect și consider că fără acestea nu prea poți întreprinde nimic în acest domeniu.
De la profesorii mei, mă refer aici la cei din facultate, am rămas cu ideea foarte valoroasă că arhitectul trebuie să fie un om care înțelege lumea în care trăiește și care se ocupă foarte serios de cultura sa generală. Cred cu adevărat că suntem datori ca arhitecți să facem asta, pentru a putea oferi răspunsuri cât mai bune cerințelor venite din partea clienților, cu maximă atenție la orașele în care trăim. În acest sens încerc să fac cât mai des lucruri noi, să citesc, să mă documentez, să călătoresc, să vorbesc cu oamenii.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Perioada de stagiatură este cea care a influențat cel mai mult modul în care m-am format ca arhitect, dar și ca adult. Am avut șansa să lucrez într-un birou de arhitectură în care toate lucrările erau tratate cu maximă atenție, calitatea proiectului de arhitectură, împreună cu concretizarea lui, fiind foarte importante. Aceste aspecte și-au pus amprenta asupra modului în care lucrez astăzi: investesc mult timp în planificare și încerc să dezvolt continuu cunoștințe care să mă ajute să aduc ideile de pe hârtie în stadiul concret.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
În anul 2014 am avut șansa să particip la câteva cursuri „De-a arhitectura în orașul meu” în calitate de arhitect asistent la clasa la care era voluntar îndrumătorul meu de stagiu. Mi-au plăcut foarte mult temele abordate în cadrul cursului și mai ales modul practic, adesea surprinzător, prin care copiii învățau despre clădiri și despre orașele în care trăiesc. M-a surprins plăcut entuziasmul copiilor legat de acest curs care este, în mod evident, foarte diferit de celelalte. După această experiență, am hotărât să devin eu însămi arhitect voluntar la o clasă primară, astfel că am început colaborarea cu Asociația De-a Arhitectura în anul imediat următor, 2015.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Dacă e să vorbim despre diversele cursuri și ateliere De-a arhitectura la care am participat, cel mai mult îmi place lucrul cu copiii. Modul adesea surprinzător al acestora de a pune întrebări sau de a ilustra idei prin desen și machete îmi alimentează permanent entuziasmul legat de aceste cursuri și mă motivează să merg mai departe pe acest drum. Nu aș uita să spun că îmi place mult colaborarea cu învățătoarele, a căror răbdare, dedicare și efort continuu le admir.
Făcând referire la Asociația De-a Arhitectura, nu pot să fiu decât bucuroasă și recunoscătoare pentru faptul că sunt membru al acesteia. De la începutul colaborării noastre am întâlnit numai oameni faini, de la care am avut mereu ceva de învățat. Foarte entuziastă sunt în legătură cu filiala Sibiu a Asociației De-a Arhitectura unde, împreună cu prietenele și colegele mele Carmen Șandru și Anca Bordean (interviul cu ele aici), dezvoltăm continuu moduri prin care să ajungem cu atelierele și cursurile De-a arhitectura la cât mai mulți copii din județul Sibiu.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Din nou, dacă fac referire la cursurile și atelierele De-a arhitectura, cel mai dificil este să reușești să aduci arhitectura cât mai aproape de copii. Nu e întotdeauna ușor să exprimi în cuvinte simple lucrurile complexe care au legătură cu arhitectura. Ca arhitect voluntar trebuie să te pregătești temeinic pentru cursuri, ceea ce implică multă documentare și, deci, mult timp, pe care, uneori, nu îl ai la dispoziție.
Legat de colaborarea cu Asociația De-a Arhitectura, senzația mea este că, până acum, totul a mers ca pe roate și că nu au existat momente dificile în colaborarea noastră.
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Nu mă pot gândi la vreun profesor din trecut care să fi influențat modul în care abordez astăzi cursurile și atelierele De-a arhitectura în calitate de arhitect voluntar. În schimb, îmi vine în minte o doamnă învățătoare, cu care am colaborat timp de un an în cadrul unui curs „De-a arhitectura mini”. Este vorba de doamna Mirela Șandru, de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu. De la dumneaei am învățat ce înseamnă o abordare blândă, caldă, apropiată de copii, dublată de capacitatea unei atitudini ferme, dar delicate, atunci când lucrurile par să scape de sub control.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Legat de proiectele de arhitectură în care sunt implicată, așa cum spuneam și mai devreme, cel mai tare mă preocupă partea de implementare a acestora. În cei câțiva ani de activitate în domeniu, mi-am dat seama că nu este suficient să ai un proiect bun, lucrat, desenat până la ultimul șurub, dacă acesta nu ajunge în brațele cui trebuie. De aceea, caut să fiu cât mai prezentă pe șantiere, să dezvolt cât mai mult abilitatea de a comunica cu oamenii care se ocupă de execuție și, nu în ultimul rând, să mă documentez foarte mult pe această temă.
Legat de activitatea din cadrul Asociației De-a Arhitectura, în ultimii ani am dezvoltat un tot mai mare interes pentru copiii din zona rurală, interes care caracterizează, de fapt, activitatea recentă a filialei Sibiu a asociației. Acest interes a apărut în urmă cu aproximativ doi ani de zile, când, împreună cu Carmen și Anca, am ținut câteva ateliere De-a arhitectura în câteva sate din județul Sibiu. Experiența a fost neașteptat de frumoasă, cu rezultate bune, care ne-au pus serios pe gânduri și care ne-au motivat să facem eforturi pe mai departe, pentru a putea reveni cu noi ateliere la copiii din mediul rural.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Răspunsul la această întrebare are legătură cu cel precedent. Cel mai frumos proiect la care am participat în ultima vreme și care simt că va avea un mare impact asupra mai multor comunități din mediul rural este „De-a arhitectura la sat… pe roți!”. Ideea acestui proiect a prins contur în cadrul filialei Sibiu a Asociației De-a Arhitectura și a apărut în urma experienței pe care am avut-o cu copiii din mediul rural descrisă în paragraful anterior. Pentru că multe din satele din județ sunt cu adevărat valoroase din punct de vedere arhitectural și urbanistic, ne-am gândit că atelierele și cursurile De-a arhitectura aduse copiilor de acolo ar putea contribui semnificativ la păstrarea cât mai nealterată a specificului acelor așezări.
Pentru a putea ajunge mai des cu atelierele De-a arhitectura la copiii din mediul rural, ne-am gândit să achiziționăm o rulotă, pe care să o convertim într-un mic atelier mobil de lucru, cu mese, locuri de stat, bibliotecă și loc de proiecții. Pentru a strânge fondurile necesare concretizării acestei idei am participat doi ani la rând la Maratonul Internațional Sibiu, mobilizând mulți oameni să alerge și să doneze bani pentru proiectul nostru (mai multe detalii aici).
În momentul de față avem rulota, urmează să o amenajăm, după care, cu speranța unor vremuri mai bune, vom porni din nou la drum către copiii din mediul rural.
Care este motto-ul tău personal ?
Nu am un motto personal. În schimb, mă înspiră niște cuvinte pe care le-am scris cândva, în studenție, pe peretele de deasupra biroului și pe care le am și acum în fața mea: „Încearcă acest lucru, în fiecare minut: orice vis poți visa, începe-l. Curajul are geniu, putere și magie în el. Dedică-te, și mintea ta se va încinge. Începe, și sarcina ta va fi încheiată”.
