Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Florin Bodnar
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Florin Bodnar a venit în familia De-a Arhitectura în Paşcani, în 2013. Pe lângă voluntariatul ca îndrumător arhitect al cursului «De-a arhitectura în oraşul meu», Florin a luat parte la o multitudine de alte proiecte De-a arhitectura destinate celor mai mici sau mai mari şi o perioadă a fost coordonator local De-a Arhitectura Est. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea unui alt voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Opţiunea mea consider că mi-a fost cumva indusă încă din copilărie, părinţii mei fiind ingineri cu specialitatea construcţii, astfel încât totul a venit ca o consecinţă a mediului în care am trăit, a curiozităţii personale manifestată atât în jurul planşetei, cât şi pe şantier.
Ulterior, studiind la un liceu teoretic cu profilul matematică-informatică, Liceul (acum Colegiul) „Mihail Sadoveanu” Paşcani, opţiunea a fost şi mai clară, căci nu mi-aş fi văzut viitorul în faţa unui monitor. Nu ştiam ce urma sa mă aştepte.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescut sau ai fost educat ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
Sunt multe aspecte care mi-au format principiile, dar îmi amintesc că prima parte a copilăriei am petrecut-o în preajma bunicilor, la Paşcani. Ei m-au plimbat foarte mult prin ţară şi mi-au insuflat plăcerea de a descoperi lumea prin călătorii. Toate acestea se întâmplau puţin înainte şi în primii ani de după Revoluţie. Pe lângă oraşele mari vizitate îmi amintesc de farmecul staţiunilor balneare de altădată, unele dintre ele aproape că au ieşit din acest circuit în prezent: Băile Herculane, Borsec, Slănic Moldova, etc.
Ulterior, părinţii mi-au acordat un grad mai mare de libertate şi m-au lăsat să îmi asum consecinţele acţiunilor mele, astfel încât, din toată educaţia primită în familie şi în şcoală, consider că am reuşit să dezvolt o gândire critică ce mă ajută în meseria de arhitect.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Nu pot nominaliza pe cineva anume, dar dacă vorbim exclusiv despre munca de arhitect, fiecare profesor, coleg sau colaborator m-a ajutat şi mi-a influenţat munca de până acum.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Înainte de a începe colaborarea cu De-a Arhitectura, îmi amintesc că eram la promenadă cu câţiva colegi prin cea mai celebră staţiune de pe litoralul românesc, Mamaia, şi eram foarte dezamăgit de modelul de dezvoltare al staţiunii. Ajunsesem cumva la concluzia că fără educaţie de mediu construit, oricât de revoluţionari am fi, nu vom putea schimba prea multe în domeniul arhitecturii şi în modul în care vede publicul larg meseria de arhitect. Această discuţie a avut loc în august 2013, iar la sfârşitul anului am aflat despre De-a Arhitectura în timpul unui curs postuniversitar de urbanism şi amenajarea teritoriului pe care îl urmam în acea perioadă. Unul dintre profesori mi-a transmis că există o clasă, printre primele din Moldova, înscrisă în Paşcani, pentru care se caută şi un arhitect voluntar. Chiar dacă aceasta implica o asumare a prezenţei mele la curs pentru o perioadă relativ lungă de timp şi o deplasare mult peste frecvenţa mea de vizită a oraşului natal, fără să mă gândesc de două ori m-am înscris ca volutar fiind convins de necesitatea unui astfel de proiect.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Mi-a plăcut încă de la început seriozitatea cu care se colaborează (training-uri, materiale didactice de calitate, etc.), dar şi oportunitatea oferită de a-mi testa capacitatea de a lucra cu copiii. În cei 5 ani în care am fost îndrumător la cursul „De-a arhitectura în oraşul meu”, am avut ocazia să lucrez cu copii proveniţi atât din mediul rural, cât şi urban, aşa că pot spune că mi s-a demonstrat că elevii sunt o resursă inepuizabilă de imaginaţie neexploatată la adevărata capacitate, totul este să reuşeşti să le stârneşti interesul.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Nu pot să neg că au existat la început şi perioade puţin mai dificile din cauza deplasărilor care îmi fragmentează foarte mult programul sau a încercărilor nereuşite de a-mi condensa mesajul, la clasă, în cele 45 de minute ale unei ore de studiu, dar m-am adaptat rapid.
Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Fără să realizez sunt sigur că majoritatea profesorilor mi-au influenţat educaţia şi m-au format ca om. Acum când mă gândesc, îmi vin în minte acele persoane care aveau la vremea respectivă o mare autoritate asupra mea şi pentru care am avut mult respect, chiar dacă nu au fost şi persoanele cu care am rezonat cel mai bine: doamna învăţătoare din ciclul primar, diriginta din gimnaziu/liceu şi decanul Facultăţii de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” Iaşi din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Consider că fiecare proiect este o nouă provocare, iar arhitectura este o meserie în care nu ai cum să te plictiseşti! Cu toate că acesta este izvorul care îmi alimentează dorinţa de a aborda proiecte cât mai diverse, încerc din ce în ce mai mult să mă refugiez şi în proiecte pentru suflet, cum este şi De-a Arhitectura.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Exceptând proiectele De-a arhitectura în care am fost implicat şi unde feedback-ul primit a fost aproape instant şi de fiecare dată pozitiv, pentru modul în care proiectele mele de arhitectură au atins comunitatea nu am un răspuns foarte clar şi, din fericire, nici nu au trecut suficienţi ani pentru a putea face o analiză obiectivă, chiar dacă la o scară mică am reuşit să abordez şi proiecte publice dedicate educaţiei, sănătăţii sau culturii.
Care este motto-ul tău personal ?
Nu pot spune că am un motto personal care să mă ghideze, dar de multe ori, atunci când imaginaţia mă duce departe, îmi amintesc cu plăcere de motto-ul lui Mies van der Rohe: „Less is more”.
